
România riscă să piardă aproape 40% din banii europeni din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, din cauza reformelor întârziate, avertizează economiştii. Guvernul vrea să renunţe la unele investiţii care nu pot fi implementate la timp şi să se axeze pe proiectele care sunt aproape de finalizare. Doar 14% dintre cerinţele de la Bruxelles au fost până acum îndeplinite, scrie ObservatorNews.
Guvernul are timp să depună la Bruxelles cel mult 3 cereri de plată până în august 2026, moment în care ar fi trebuit să fie implementate reformele din toate cele 10 solicitări. Asta înseamnă peste 10 miliarde de euro pierdute. Momentan, s-a ajuns de abia la cererea 3, care este și ea blocată din cauza numirilor în companiile de stat, făcute netransparent, şi a nereformării sistemului pensiilor speciale.
„Producţia de hidrogen, acolo sunt întârzieri. Centralele pe gaz la Râmnicu Vâlcea nu s-a demarat investiţia. La Craiova nu s-au prezentat ofertanţi la prima licitaţie. Există vreo şansă să termini o centrală în mai puţtin de 1 an jumătate? Tehnic vorbind e greu spre imposibil, dar ce variante avem”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Şi Metroul de la Cluj a pierdut finanţarea din PNRR. România renunță şi la achiziția a 12 trenuri cu hidrogen.
„Practic nu ne-am făcut temele când a trebuit şi renunţăm la nişte bani gratuiţi, nişte bani foarte ieftini când vedem la ce rate ne împrumutăm noi pe pieţele externe”, a declarat Adrian Codîrlaşu, preşedinte CFA.
29 de miliarde de euro am putea atrage în total prin PNRR, însă România a încasat doar 9 miliarde, din care jumătate nu au fost folosiţi. Pierderea banilor europeni înseamnă un deficit bugetar mai mare și posibilitatea ca agențiile de rating să retrogradeze țara noastră la „junk”- adică nerecomandată investițiilor.