România a primit „milioane de dolari” de la CIA pentru a găzdui una din închisorile sale secrete, potrivit unei avocate specializate în apărarea drepturilor omului. Declaraţia a fost făcută în prima zi a unui proces intentat României la CEDO. Un cetăţean saudit, în prezent deţinut la Guantanamo, susţine că a fost torturat, în 2004, într-o închisoare secretă din ţara noastră. Guvernele de la Bucureşti au negat mereu existenţa unor asemenea centre de tortură. Reprezentanta României la CEDO a declarat că acuzaţiile nu sunt întemeiate pe dovezi, ci doar pe speculaţii.
Potrivit datelor prezentate la CEDO, închisoarea secretă a CIA a funcţionat în România în perioada mandatului lui Ion Iliescu. În aceea perioadă, consilier pe probleme de siguranţă naţională era Ioan Talpes, directorul SRI fiind Radu Timofte. Potrivit avocatei Amrit Singh, închisorile CIA din România au funcţionat în perioada 2003-2005, deci şi în primul an de mandat al preşedintelui Băsescu, cu „acordul şi ştiinţa guvernului”.
Sauditul care a declanşat procesul contra României la CEDO a fost multă vreme unul dintre cei mai căutaţi suspecţi din lume. Abd al-Rahim Al Nashiri este bănuit că a orchestrat atacul terorist comis în 2000 asupra distrugătorului american USS Cole. 17 militari americani au murit în atentatul din Yemen. Americanii l-au prins în 2002, iar sauditul spune că în 2004 a fost transferat din Polonia în România într-o închisoare secretă a CIA.
Scandalul închisorilor CIA
Acuzaţia a fost formulată de avocata unui saudit, miercuri, 29 iunie, în prima zi a audierilor de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care susţine că a fost torturat în România. Postul de televiziune ABC consolidează această informaţie, citând părţile implicate în procesul de la CEDO. Astfel, avocata Amrit Singh care-l reprezintă pe Al Nashiri, a spus că închisorile CIA din România au funcţionat în perioada 2003-2005, cu „acordul şi ştiinţa guvernului”. Tot aceasta a spus că autorităţile din România au negat în permanenţă, încercând să ascundă adevărul.
”În Bucureşti , în primele luni de detenţie, prizionerii CIA erau privaţi de somn, se turna apă peste ei, erau loviţi sau erau obligaţi să stea în poziţii chinuitoare. În Bucureşti, domnul Al Nashiri a trăit cu teama permanentă că torturile ce i-au fost aplicate anterior în Polonia se vor repeta”, spune avocata sauditului, Amrit Singh.
Autorităţile române au negat mereu existenţa ui centru de detenţie al CIA pe teritoriul ţării noastre. Avocata sauditului a spus la CEDO că autorităţile nu doar ştiau, ci erau şi plătite pentru ca închisoarea secretă să funcţioneze.
”Autorităţile române cunoşteau scopul şi mijloacele activităţilor CIA de pe teritoriul României pentru că CIA a plătit milioane de dolari în schimbul acceptului de a găzdui închisoarea. Cu excepţia centrului de detenţie din Afganistan, cel din România a operat cel mai mult timp şi a avut mai mulţi deţinuţi decât oricare altul”, completează aceasta.
În faţa magistraţilor europeni, reprezentantul României, Catrinel Brumar a spus că este nevoie de ceva mai mult decât de speculaţii şi indicii pentru a acuza oficiali români de crime împotriva umanităţii, precizând că o anchetă este în desfăşurare.
”Niciun aspect referitor la responsabilitatea României privind detenţia şi Rău-tratamentul acestuia, dar şi transferurile lui ulterioare nu poate fi stabilit fără urmă de îndoială, în acest caz”, a afirmat Catrinel Brumăr, agentul guvernamental al României la CEDO.
”Milioane de dolari” pentru a găzdui închisori secrete
Agenţia Centrală americană de Informaţii a plătit României „milioane de dolari” pentru a găzdui închisori secrete, aşa cum a afirmat avocata lui Abd al-Rahim Al Nashiri.
Potrivit sursei citate, The Washington Post (WP) scria în iarna anului trecut că închisoarea CIA din România era constituită din şase celule prefabricate aflate în pivniţa unei clădiri guvernamentale din Bucureşti şi că agenţii CIA din România i-au mituit pe „omologii” lor de la Bucureşti.
Conform WP, în 2003, după ce ambasadorul american în România a aflat că CIA foloseşte o închisoare secretă în ţara lui gazdă, a intenţionat să-şi informeze superiorii din Departamentul de Stat. Şeful unităţii CIA din România i-a transmis diplomatului că acest lucru nu este posibil şi că „nimeni din Departamentul de Stat, inclusiv Secretarul de Stat, nu este informat” despre închisoare. În aceea perioada ambasador în România era Michael Guest. Scandalul a ajuns la aceea vreme la Departamentul de Stat, secretarul de stat Richard Armitage convocându-l pe pe Guest pentru a închide scandalul.
În privinţa mitei data oficialilor români, pretenţia părţii române a fost o sumă din şapte cifre, scrie Washington Post. Dar de la Washington au primit cu un milion de dolari in plus.
Mita apare şi într-un raport al Senatului american
Un pasaj al raportului Senatului american despre activitatea CIA arată că, în 2003, în statul în care a existat ”Detention Site Black”, Agenţia Centrală de Informaţii – CIA a dat bani ”până la cele mai înalte niveluri ale Guvernului” pentru a-şi asigura”cooperarea şi sprijinul”. Aceasta menţiune, ”Detention Site Black”, face referire la România.
”În 2003, Sediul Central al CIA a cerut Staţiei CIA din (…) să identifice căi de sprijin pentru (…) în (…) pentru a le demonstra lui (…) şi celor mai înalte straturi ale Guvernului [ţării, blurat] că apreciem mult cooperarea şi sprijinul lor pentru programul de detenţie. Staţia a răspuns cu o listă de nevoi de (x) milioane de dolari. Sediul central al CIA a transmis Staţiei cu (y) milioane de dolari mai mult decât s-a cerut pentru scopurile acestei finanţări. Deţinuţii CIA au fost transferaţi la Detention Site Black din statul (…) în toamna anului 2003”, se arată în raport.
În dreptul cifrelor, este blurat un singur caracter, din punctul de vedere al spaţiului de redactare. Asta înseamnă că suma trimisă de CIA (x+y) variază între 2 şi 18 milioane de euro, susţine Flux 24.
Potrivit „New York Times”, Abd al-Rahim Al Nashiri este un cetăţean în vârstă de 51 de ani, din Arabia Saudită. El este unul din cei 17 deţinuţi de mare valoare deţinuţi de SUA. Începând din ianuarie 2010, Grupul operativ Guantanamo l-a recomandat pentru urmărirea penală. La 30 iunie, 2016, el fusese ţinut la Guantanamo timp de nouă ani de nouă luni. El a fost acuzat de crime de război.
În februarie 2008, directorul Central Intelligence Agency, Gen. Michael V. Hayden a confirmat public că a fost folosită simularea înecului pe trei prizonieri Al-Qaeda, Abu Zubaydah, Abd al-Rahim al-Nashiri şi Khalid Shaikh Mohammed.
O anchetă a Parchetului General începută cu multe luni în urmă nu a dat nici un rezultat, cu toate că există documente oficiale care vorbesc despre închisori secrete ale CIA în România.
Magistraţii CEDO vor stabili în câteva luni dacă România a permis cu bună ştiinţă să funcţioneze închisori secrete CIA în care s-a practicat tortura. Curtea va mai stabili dacă autorităţile române au încurajat sau au împiedicat torturarea prizonierului saudit.
Carmen Gorgan