Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a apreciat că cele 11 angajamente pe care i le-a solicitat Guvernului de la Bucureşti au fost tratate serios şi îndeplinite, a declarat, luni, premierul Victor Ponta, după întâlnirea pe care a avut cu oficialul de la Bruxelles.
"Preşedintele Barroso a apreciat încă o dată – cred că o va face şi în comunicatul domniei sale – faptul că faimoasele 11 puncte au fost tratate de mine şi de Guvern la modul cel mai serios şi au fost îndeplinite. Evident că în continuare ceea ce trebuie să arătăm noi, din România, nu de la Bruxelles, este faptul că putem să ne gândim la proiecte naţionale comune şi că putem să ducem bătălia politică internă în aşa fel încât să nu fie afectate interesele noastre ca ţară în UE", a precizat Victor Ponta.