Noul val de scandal politic vizează de data aceasta pe preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase care este acuzată de neprofesionalism. Atât partidul social-democrat, cât şi liberalii au îndoieli cu privire la capacitatea profesională a acesteia de a prezida şedinţele în plen şi cer sancţionarea ei.

Prin Roberta Anastase, PNL încearcă să tensioneze relaţiile, oricum destul de încordate dintre PSD şi PDL.

Mărul discordiei

Coaliţia PDL-PSD pare a fi foarte disfuncţională, ultima dispută fiind înregistrată când social-democraţii s-au aliat cu liberalii pe tema unei ordonanţe a Guvernului Tăriceanu.

Mărul discordiei l-a constituit, de data aceasta, ordonanţa emisă de Guvernul Tăriceanu, prin care s-a transmis un teren în administrarea Consiliului Judeţean Braşov în scopul construirii Aeroportului Internaţional Braşov. Concret, parlamentarii PD-L au spus că suprafaţa de teren menţionată în ordonanţă ar fi mult mai mare decât cea pe care se va realiza propriu-zis obiectivul, motiv pentru care s-au născut suspiciuni de interese imobiliare. Ca alternativă la proiectul iniţiat de preşedintele CJ Braşov, liberalul Aristotel Cancescu, pedeliştii au venit cu propriul proiect, aparţinând primarului George Scripcaru, proiect care se bucură de susţinerea ministrului Berceanu.
Criticile vizează unele abateri ale Robertei Anastase, printre care se numără şi întreruperea în mod abuziv şi nelegitim a ultimelor şedinţe în plen. Atât social-democratul, cât şi liberalii au îndoieli cu privire la capacitatea profesională a acesteia de a prezida şedinţele în plen.

Victimă colaterală

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, ar putea fi victimă colaterală în scandalul legat de construirea unui aeroport la Braşov.

PSD, prin vocea lui Eugen Nicolicea, a cerut, nici mai mult, nici mai puţin revocarea sa, în vreme ce liberalii, prin Bogdan Olteanu, au solicitat un avertisment sau interdicţia de a participa, timp de 15 zile, la lucrările Camerei.
Potrivit declaraţiilor făcute de Nicolicea: “problema privind prezidarea defectuoasă apare tocmai din necunoaşterea regulamentelor Camerei, recomand delegarea de către doamna Roberta Anastase a unei persoane capabile, pentru că dumneaei poate face acest lucru, astfel încât adoptarea legilor să se facă într-un mod mult mai eficient. Mi s-a îndeplinit dorinţa referitoare la prezidarea şedinţei a domnului Ioan Oltean, cum anunţasem cu o zi înainte, se vede că dumnealui cunoaşte regulile şi regulamentele. Doamna Roberta Anastase poate lua ieşirea mea ca un afront, dar nu am făcut decât să ridic o problemă tocmai pentru a se găsi o soluţie viabila”. Nicolicea critică modul Robertei Anastase de a prezida şedinţele de plen: “În ceea ce priveşte maniera de conducere a şedinţelor a doamnei preşedinte, trebuie să remarcaţi cu toţii că nu se mai poate da un vot final pentru anumite legi, iar când se strică aparatura electronică, după cum s-a văzut, se poate. Nu uitaţi că ea beneficiază de susţinerea a 70%, ori în fosta conducere prezidarea se făcea minoritar de către PNL”.

Propunere de revocare din partea PNL

În ultima ședința, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a anunţat că grupul PNL va trimite o adresă către Comisia de Regulament în care va solicita sancţiuni împotriva democrat-liberalilor Roberta Anastase şi Ioan Oltean, deoarece aceştia ar fi încălcat foarte grav prevederile Regulamentului. PNL reproşează faptul că şedinţele sunt suspendate neregulamentar. Liberalii nu s-au decis încă asupra sancţiunii pe care o vor solicita. Conform articolelor 25 şi 26 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorităţii deputaţilor. Votul este unul secret şi se exprimă prin buletine de vot. Propunerea de revocare se face în scris şi este însoţită de semnăturile iniţiatorilor. Revocarea din funcţie poate fi propusă la cerere cu un minim de o treime din numărul total al deputaţilor, în cazul în care se încalcă prevederile Constituţiei României sau se încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului.

Abuzuri extrem de grave în opinia lui Ţintean

„Grupul parlamentar al PNL de la Cameră pregăteşte o solicitare către Biroul Permanent şi către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi privind luarea de sancţiuni disciplinare privitor la doamna preşedinte Roberta Anastase şi la domnul vicepreşedinte Ioan Oltean referitor la prestaţia domniilor lor la conducerea şedinţei. Au încălcat prevederile articolelor 92 şi 107 din regulament”, a explicat deputatul liberal Ioan Ţintean.
El a catalogat faptele celor doi „abuzuri extrem de grave” şi, de aceea, în opinia lui, Comisia de Regulament ar trebui să propună măsuri de sancţionare. Întrebat ce sancţiuni crede că ar trebui aplicate Robertei Anastase şi lui Ioan Oltean, deputatul liberal a afirmat că, pentru început, acestea ar trebui să fie simbolice.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, este acuzată de neprofesionalism de către social-democratul Eugen Nicolicea şi de grupul liberal.

Preşedinţii de şedinţă, democrat-liberalii Roberta Anastase şi Ioan Oltean, au încercat în mai multe rânduri să retrimită proiectul la Comisie fără votul plenului, dar nu au reuşit decât să-i determine pe social-democraţi şi pe liberali să ceară repetate pauze de consultări. În cele din urmă, şedinţa a fost suspendată din cauza lipsei de cvorum.

Noemi Constantin

3 COMENTARII

  1. Femeia asta nu este pregatita profrsional si nici politic pentru acest post, lucru demonstrat de mai multe ori, de aceea daca ar avea minimul de bun simt ar pleca cu demnitate si fruntea sus inca de acum, mai tarziu s-ar putea sa plece cu picioare date in fund.
    Domnita se vede de la distanta ca esti o marioneta basesciana… vrei neaparat sa concurezi cu blondina tiurismului basescian.
    Ce dracu, trezeste-te…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.