Deputatul PMP Robert Turcescu a declarat vineri, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, că cel mai important lucru pentru români este să scape „de gașca de analfabeți și golani care se află în momentul de față la conducerea României”, din cauza căreia românii sunt divizați și aleg tot mai mulți, înclusiv cei de peste 40 de ani, să plece peste hotare.

„Gașca de analfabeți și golani”, astfel au fost catalogați, vineri, la Bistrița, într-o conferință de presă, de deputatul PMP Robert Turcescu, social-democrații aflați la guvernarea României. Parlamentarul PMP a mai subliniat faptul că în România nu se mai găsește forță de muncă, astfel încât aceasta a ajuns să fie importată.

Din punctul meu de vedere, imperativul momentului este să scăpăm de gașca de analfabeți și golani care se află în momentul de față la conducerea României. O spun cu tărie, accentuat, pentru că golăniile lor și mai ales analfabetismul lor în materie de administrare a unei țări se observă în fiecare zi. Oameni buni, nu mai e o glumă în acest moment! M-am uitat cu mare atenție pe ceea ce înseamnă construcția bugetară în acest an. Degeaba vom avea capitole mari de investiții, dacă astăzi, în România, nu mai găsești forță de muncă. Degeaba vom decide să facem proiecte mari de infrastructură dacă nu mai găsești ingineri și nu mai găsești nici măcar munictori necalificați. Marea bătălie în construcții este astăzi importul de forță de muncă din străinătate. Ne-am umplut de vietnamezi, dacă nu știați, mii și mii de vietnamezi care sunt pe șantierele patriei, ca să spunem așa, în timp ce noi ne batem cu pumnii în piept spunând că vom avea proiecte mari de infrastructură. Cu cine, oameni buni? Văd în buget prinse de asemenea proiecte din categoria spitalelor regionale. Cu ce medici vom popula aceste spitale mari regionale? De unde, dacă toți medicii buni din România sunt astăzi plecați peste mări și țări? Vorbim despre construcția de creșe și grădinițe. Da, este nevoie de ele și președintele partidului nostru, Traian Băsescu a vorbit de multe ori de nevoia aceasta, încă de când era președintele României, dar astăzi constatăm cu tristețe că se nasc mai mulți copii în afara granițelor țării decât în interiorul ei.

România are, în acest moment, obligația să scape de această gașcă de analfabeți și de golani din fruntea țării, pentru că națiunea este pe de o parte divizată, iar pe de altă parte, cei mai buni dintre români iau calea bejeniei și nu de ieri de azi. În ultimii ani, de când PSD se află din nou la guvernare, chiar și generația 40 plus pleacă sau își face gânduri să plece din țară. În acest context despre ce țară vorbim?„, a declarat Robert Turcescu.

Potrivit deputatului PMP, miniștri în frunte cu Viorica Dăncilă sunt menținuți în guvern doar pentru că unii dintre social-democrați sunt interesați să obțină beneficii de pe urma acestora.

E nevoie să schimbăm actuala arhitectură guvernamentală pentru a reda speranța românilor, a noastră, a tuturor, că putem să mai trăim în această țară. De fapt, oamenii aceștia, de la Viorica Dăncilă, la Daea, la Orlando, la Cuc, ei nu înțeleg nimici din ceea ce se întâmplă în România. Ei trăiesc în bula lor politică în care sunt pupați pe o parte și pe alta de admiratorii lor din partid, mulți dintre ei interesați să obțină niște sinecuri, fie că este vorba de posturi, fie că este vorba de măriri de indemnizații, fie că este vorba de pensii speciale. În această situație se află astăzi România„, a spus Turcescu.

3 COMENTARII

  1. Organizati, va rugam, un miting de protest !!! Chemati oamenii sa arate ca ei nu-i cred si nu-i sustin pe smecherii si marsavii de la putere si nici nu cred in masurile lor economice, nici atat in masurile lor din justitie!!! Deja sunt 30 de ani in care aproape nimic nu s-a facut in bine si s-a mai si deteriorat ceea ce era functional in anii 80-90…!!!!

  2. Da de ce nu ceri sa fi pus dumneata in aceste functii… sa fi si dumneata un ” GOLAN ” … SAU… CAND ERAI SI DUMNEATA IN GUVENUL ANTERIOR… DE CARE ” GOLAN ” ERAI , unul de dreapta ? Maaa… toti, dupa ce iesiti la ” ciolanul cu fasole ” … deveniti niste ” golani ” … unii chiar analfabeti cum bine spui , chiar ridicati la gradul de ” caporal-colonel ” cum ai foist si dumneata facut de Base… !

  3. Din nefericire Romania are golani si la dreapta si la stanga. Se pare ca e foarte profitabil de a fi golan. Este o traditie in politica Romaniei : traiasca ai nostri! Nu conteaza daca de dreapta, stanga sau la mijloc. Daca credeti ca este un fenomen nou cititi istaria anilor 20-40.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.