Se împlinesc astăzi 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, moment istoric esențial pentru Marea Unire ce avea să aibă loc la 1 decembrie 1918.
Ziua de 24 ianuarie 1859 se înscrie în istoria țării noastre ca fiind „Ziua renașterii naționale”, ziua în care interesele politicienilor au cedat voinței poporului.
În raport de interesele lor de clasă, grupurile sociale de atunci au înțeles în mod diferit conținutul și caracterul Unirii. Așa este și astăzi.
Toți politicienii vorbesc despre democrație, despre statul unitar, despre statul de drept, dar puțini sunt cei care cred cu adevărat în aceste idealuri și sunt gata de sacrificiu pentru înfăptuirea lor.
Generația care a înfăptuit Unirea a avut în frunte patrioți înflăcărați, oameni de mare caracter, iubitori de țară și de oameni.
Progresul intelectual și spiritual nu este posibil dacă nu facem distincția între un ideal, care poate fi sublim, și faptele celor care se declară adepți ai acestuia.
Parlamentul României a fost numit în multe rânduri „Parlamentul rușinii naționale”. De curând am fost ales deputat în Parlamentul României și îmi doresc mult ca Parlamentul țarii noastre să fie un Parlament al „Renașterii naționale”, un Parlament al „Demnității naționale”. Și cred că sunt mulți alți membri ai Parlamentului României, oameni de bună credință, care au aceeași dorință.
Vrem vindecarea țării noastre de unele boli pentru ca ea să se poată restabili.
Să ne păstram tradițiile, dragostea de țară, conștientizarea istoriei, și credința în Dumnezeu. Este momentul să privim în mod responsabil ceea ce se întâmplă în țară și în lume.
Este momentul să renunțăm la interesele noastre meschine și egoiste, și să fim preocupați de interesele majore ale țării.
Poporul Român are astăzi, mai mult ca oricând, nevoie de politicieni care nu trăiesc sau nu mor pentru ei înșiși.
Lucrurile durabile se realizează cu mari sacrificii. Datorăm aceasta înaintașilor noștri și copiilor noștri.
„Hai să dăm mână cu mână cei cu inima română…”, pentru un Parlament al Renașterii naționale, pentru un Parlament al Demnității naționale.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Deputat Robert Ionatan Sighiartău,
Președinte PNL Bistrița-Năsăud
Copile sa ai grija de PNL, ca de se duce pe sfarla e BAI ! Mare BAI. Romania inainte de toate nu lichelele. Si daca mai faci si cate o lege buna de MEDIU atunci o sa fie bine pt. toti. SUCCES !!!