Home Știri Ritli Ladislau, ministrul Sănătăţii, anchetat de ANI pentru conflict de interese

Ritli Ladislau, ministrul Sănătăţii, anchetat de ANI pentru conflict de interese

ANI verifică dacă ministrul Sănătăţii a numit personal un angajat al instituţiei în comisia care a organizat concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Judeţean Oradea, câştigat de fiul lui Ritli Ladislau, ministrul fiind suspectat de conflict de interese, anunţă Mediafax.

Potrivit sursei citate, ministrul Sănătăţii era deja verificat "pe partea de avere" de către inspectorii de integritate, după ce, la doar câteva zile după numirea sa în funcţie, presa a relatat despre legăturile sale cu mai multe firme care nu ar fi fost menţionate în declaraţiile de avere depuse anterior.

"Acum inspectorii au extins cercetările cu privire la un posibil conflict de interese", au declarat surse din cadrul ANI pentru Mediafax. 

Conform surselor citate de Mediafax, ANI vrea să vadă dacă Ritli Ladislau l-a desemnat personal pe angajatul Ministerului Sănătăţii în comisia de concurs pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Clinic Judeţean Oradea, concurs câştigat de fiul ministrului, care a fost unicul candidat. Juristul Adrian Cocoş, actualul şef al Direcţiei de Resurse Umane din Ministerul Sănătăţii, a reprezentat în comisia de concurs instituţia de la care a fost detaşat la minister – Direcţia de Sănătate Publică Bihor – şi nu ministerul.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version