Home Politică Rezultate electorale cu scandal

Rezultate electorale cu scandal

Aşa cum era de aşteptat, scandalurile nu au contenit să apară în urma alegerilor europarlamentare desfăşurate şi în Bistriţa-Năsăud, pe 7 iunie.
Bătălia cea mare se dă bineînţeles între PSD şi PD-L. Liberalii au obţinut rezultate dezastroase, aşa că se complac în acuzaţii de sabotaj chiar în sânul partidului.

Ziua alegerilor europarlamentare s-a finalizat cu o serie de sesizări cu privire la votul ilegal. Astfel, săptămâna trecute, social-democraţii bistriţeni au solicitat Biroului Electoral Central, dar şi Poliţiei să verifice toate listele suplimentare din localităţile în care ei consideră că oamenii au votat de mai multe ori. Aşadar, sunt vizate comunele Budacu de Jos, Lunca Ilvei, Şintereag, Dumitra, Chiochiş, Nuşeni şi Bistriţa-Bârgăului. La sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie au ajuns atât plângeri de mită electorală cât şi de turism electoral. Nemulţumiri există şi la PNL, dar nu de mită, ci de sabotaj, chiar în interiorul partidului.

Radu Moldovan, darnic în acuzaţii

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan s-a declarat nemulţumit de rezultatele obţinute de social-democraţi, la nivel de judeţ. Singurii vinovaţi sunt, în opinia sa, cei care au furat şi au păcălit.
„ Sunt rezultate care nu mă mulţumesc, deoarece am fost aproape convins că vom câştiga alegerile în judeţul Bistriţa-Năsăud, dar din păcate, gândindu-ne la lucrurile pozitive, şi neluând în calcul ingeniozitatea PD-L de a fura, am fost păcăliţi încă odată. Spre exemplu, diferenţa a fost de peste 1600 de voturi, doar în trei comune, respectiv Nuşeni, Chiochiş şi Şintereag, unde ei au furat. Asta nu se putea întâmpla decât în România lui 2009. Diferenţa a fost de vreo 3.300 de voturi. Desigur, am făcut plângeri penale pe care le-am depus la Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi am cerut verificarea oamenilor care au votat în aceste secţii, să vedem dacă au votat multiplu. Avem informaţii foarte clare cum s-au cumpărat voturile la Şieu Sfântu şi Şintereag. În loc să facem politică, trebuie să facem şi investigaţii, să vedem care sunt modalităţile prin care fură, ca să ne păzim la următoarele alegeri de aceste lucruri.” a declarat Emil Radu Moldovan.

Pe de altă parte, social-democraţii sunt mulţumiţi de rezultatele obţinute – 34, 86%. Potrivit preşedintelui PSD BN, a fost „un scor mai bun decât anul trecut, când am avut mai puţin de 32%. Avem însă organizaţii locale unde nu putem face nimic, deoarece există primari PD-L terorişti. Mă refer la Lunca Ilvei, Budacu de Jos, Runcu Salvei, unde nu reuşim încă să facem o construcţie politică”.

Democrat-liberalii şi-au făcut treaba bine

Liberal-democraţii se declară nevinovaţi de acuzaţiile aduse de PSD şi mizează pe faptul că cei învinşi refuză să –şi accepte statutul: „Noi lucrăm în echipă, toţi suntem implicaţi şi încercăm să ne facem treaba bine. Ştiţi foarte bine că s-a făcut şi navetism electoral. În unele comune unde noi avem primari puternici, s-a făcut un navetism de toată frumuseţea, ducându-se peste 500 de oameni să voteze. Cineva face şmecherii şi persoanele stau ascunse. Unii mai stârnesc valuri şi atunci când nu ştiu să aprecieze şi nu au bunul simţ să recunoască că au pierdut, află evenimente şi vi le servesc dumneavoastră (n.r. – mass-media)”, este părerea preşedintelui CJ BN, Liviu Rusu.
La nivel de judeţ, PD-L a ieşit învingător, cu un scor de 37, 02%.

Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Ioan Andreica, s-a arătat mulţumit de rezultatele obţinute de PD-L la nivel de Bistriţa-Năsăud.
„Dacă adunăm şi voturile Elenei Băsescu, Partidul Democrat Liberal a câştigat detaşat în judeţul Bistriţa-Năsăud”, a spus secretarul de stat.

Vor fi şi decapitări

Andreica a mai precizat că vor fi luate măsuri acolo unde consilierii locali nu şi-au făcut treaba: „Consilieri locali de pe locul I, II sau III, din Consiliul Local, membri de partid, nu s-au implicat. Au câştigat ceilalţi. Acum le retragem sprijinul politic şi o să intre ceilalţi (n. r. – membri supleanţi de pe listele PD-L la alegerile locale). Vom hotărî în şedinţa Biroului organizaţiilor locale şi apoi în Biroul Permanent. E vorba de unul, doi consilieri locali. Vom lua fiecare organizaţie în parte să o analizăm, pentru că este un moment important în care trebuie să ne facem ordine în curte şi să ne pregătim din timp pentru următoarea campanie electorală”.

Colegiul 3, fruntaş la PD-L

Rezultatele alegerilor europarlamentare i-a situat pe democrat-liberalii din BN în fruntea clasamentului, pe aproape toate colegiile, cu excepţia celui de-al doilea, chiar dacă în unele zone nu existau primari PD-L.

Colegiul I : 29,22% – PD-L; 29,97% – PSD; PNL – 12,82%; PRM – 9, 01% şi EBA – 7,34%.
Colegiul II – 32,05% – PD-L; 39,3% – PSD; 8,07% – PNL şi EBA – 2,37%.
Colegiul 3 – PD-L – 46,63%; PSD – 32, 82%; PNL – 7,91% şi EBA – 3,1%.
Colegiul 4 – 41,03%- PD-L; 33,93 % – PSD; 10,46 % PNL şi 3,19% – EBA.

Doris Moldovan, acuzată de manipulare

Una dintre persoanele acuzate de trafic electoral este Doris Moldovan, director AJOFM Bistriţa-Năsăud. Aceasta este bănuită că ar fi influenţat oamenii să meargă la urne şi să voteze cu PD-L, în comuna Feldru. Acuzaţiile îi sunt aduse chiar de primarul acestei comune, Ştefan Sângeorzan (PSD).

„Doar în zilele următoare am aflat o parte din lucrurile pe care le-a făcut în duminica respectivă. Câteva le-am pozat, le-am filmat, avem declaraţii şi aş face referire în mod deosebit la doamna Doris Moldovan, ce a făcut dânsa la Feldru duminică, alergând dintr-o biserică în alta, dând comunicate preoţilor . La Biserica penticostală din Feldru, cum s-a terminat slujba, pastorul Şteopan Ionică a spus că în rândul credincioşilor există două persoane drăguţe trimise de Ioan Oltean care «ştiţi cât de mult ne iubeşte. Ne-a promis şi de această dată un miliard de lei să acoperim biserica . Dacă altă dată aţi votat cu altcineva, vă rog ca de această dată votaţi cu PD-L. E în interesul bisericii»”.
Doris Moldovan s-a declarat dezamăgită de acuzaţiile aduse de primarul din Feldru: „Am rămas neplăcut impresionată din punctul acesta de vedere, pentru că asemenea declaraţie nu-i face cinste domnului primar. Până acum am avut o relaţie profesională foarte bună, respectându-ne reciproc. (…) Am participat doar la slujbă, la biserica ortodoxă, iar la cea penticostală am salutat doar lumea, nu am manipulat, nu am făcut campanie electorală. Declaraţiile domnului primar Sângeorzan consider că sunt un gest disperat, având în vedere că PD-L a avut o campanie bună şi la Feldru”.

Dezamăgire mare şi la PNL. Ioan Turc nu este mulţumit de rezultatul obţinut de liberali la nivel de judeţ şi se declară convins că partidul a fost sabotat din interior.

La Bistriţa-Năsăud, PNL a scăzut evident în sondaje. Săptămâna aceasta, liberalii vor analiza detaliat situaţia din teritoriu, în cadrul Consiliului Naţional Executiv. Vor fi vizate în special filialele care au obţinut sub 10 % la alegeri, cum este şi exemplul Bistriţei. Cu toate că PNL Bistriţa – Năsăud a obţinut doar 9, 46%, Ioan Turc nu se gândeşte să demisioneze, deoarece în viziunea sa „ politica este un exerciţiu de solidaritate, iar partidul a fost sabotat din interior”.

Andreea Suciu

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version