„Revoluția” din decembrie 1989! Cum o minciună repetată la nesfârșit devine adevăr

În acest an se împlinesc 30 de ani de la evenimentele sângeroase și dramatice din decembrie 1989, când regimul politic existent la momentul respectiv a fost răsturnat printr-o violență extremă, în urma căruia au fost uciși peste 1.100 de români și câteva mii răniți. Oficial, evenimentele în cauză sunt prezentate ca o ”revoluție populară”, dar tot mai multe voci contestă acest lucru, inclusiv procurorii militari ai ÎCCJ, afirmând și invocând dovezi în acest sens, că realitatea din acele zile a fost cu totul alta. De-a lungul acestor ani, pe toate canalele posibile s-a inoculat în mintea românilor ideea falsă că tot ceea ce s-a întâmplat în România în acele vremuri a fost o ”revoluție”, iar astfelo minciună repetată la nesfârșit tinde să devină un adevăr.

Gazeta Bistrița a fost una dintre puținele publicații din România care de-a lungul anilor a susținut, invocând fapte și dovezi că ceea ce s-a petrecut în România în Decembrie 1989, a fost orice altceva, decât o revoluție. Conform unui citat devenit clasic, al ideologului regimului nazist Joseph Goebbels, o minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr. Iar repetarea de mai mult de un milion de ori în cei 30 de ani scurși de la evenimentele din Decembrie 1989, a faptului că regimul socialist a fost răsturnat ca urmare a unei ”revoluții”, fie ea și populară, a ajuns aproape un adevăr în România.

În realitate, puterea din România a fost răsturnată ca urmare a unei lovituri militare cu sprijin extern, culminând cu asasinarea lui Nicolae Ceaușescu și a Elenei Ceaușescu, în urma unui simulacru de proces. Urmare a acestei crime odioase, se pare că în România nimic nu se mai poate construi durabil și sănătos, crima de la Târgoviște ne urmărește ca un adevărat blestem peste ani.

Rechizitoriul procurorilor PÎCCJ confirmă lovitura de stat

Teza loviturii militare de stat din Decembrie 1989 nu este o noutate, de-a lungul acestor 30 de ani ea a fost vehiculată de nenumărate ori. Ion Iliescu, în multe situații, în propria apărare, pentru a justifica existența morților de după 22 decembrie 1989, orele 16.00, explica faptul că aceștia au fost rezultatul haosului, al unui vid de putere și o lipsă a unei puteri politice reale, lucru demontat prin diferite materiale de presă. Adevărul este că victimele, morții și răniții de după 22 decembrie 1989, în viziunea celor care au organizat lovitura militară de stat, au avut rolul de a acoperi operațiunea și a autentifica o ”revoluție populară” sau o ”revoltă spontană”a poporului împotriva regimului. Altfel spus, victimele au fost planificate, ele mai îndeplinind un rol: justificarea asasinării lui Ceaușescu.

Lovitura de grație a teoriei ”revoluției” din România a fost dată de rechizitoriul procurorilor militari de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, care într-un document juridic oficial,arată negru pe alb că, în România, în Decembrie 1989, a avut loc o lovitură de stat militară. Anunțul bombă a explodat, întâmplător sau nu, chiar în ziua de 21 decembrie 2018, zi în care s-au comemorat 29 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989.Nu este un dosar perfect, dar după atâția amar de ani de la acele evenimente sângeroase era necesară o asumare oficială a statului vis-a-vis de cele petrecute.

Este evident faptul că citirea cu atenție și înțelegerea rechizitoriului dă senzația că din respectivul document lipsesc anumite piese ale adevărului în ansamblu a celor întâmplate, dar care totuși creionează tabloul adevărului acelor zile. Un singur exemplu este edificator în acest sens, orice referire la adresa Securității lipsește cu desăvârșire și pe bună dreptate, începând cu data de 22 decembrie 1989, orele 16.00, Securitatea a dispărut ca instituție, aceasta a fost integrată în Armată.Lovitura, totuși nu putea reuși fără o trădare din partea Securității.

Rechizitoriul de trimitere în judecată mai aduce o noutate: procurorii fixează contextul internațional al evenimentelor din decembrie 1989.

”S-a stabilit situația internațională deosebit de complexă existentă la finalul anului 1989, cu precădere pentru țările din Europa de Est”, sugerând practic faptul că mișcările din România nu au fost independente de înțelegerile dintre SUA și URSS, cu trimitere evidentă la înțelegerea din Malta dintre Gorbaciov și Bush, care a avut loc cu puțin înainte de izbucnirea evenimentelor din România.

Cercetările procurorilor s-au axat, evident, doar pe perioada de după 22 decembrie 1989, orele 16.00 și au luat în vizor grupul de „decizie politico-militară” al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN), format din Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan și generalii Victor Atanasie Stănculescu și Nicolae Militaru.

Procurorii militari arată că „întreaga forță militară a României”, de la Armată la Securitate și Gărzile Patriotice, s-au subordonat acestui grup de decizie condus de Ion Iliescu, începând cu 22 decembrie 1989, ora 16.00, având un singur scop: ”accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român”.Pentru atingerea acestui scop, a fost lansată „o amplă și complexă activitate de inducere în eroare, operațiuni de diversiune și dezinformare, acceptate și asumate de factorii decizionali ai CFSN”.

Efectul a fost unul preconizat: „instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului”, care a creat „numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii”. Psihozaterorismului, creată cu premeditare, a dus la tragerea a peste 12,6 milioane de cartușe, la moartea a 862 de persoane și la rănirea altor 2.150. Diversiunile au dus și la condamnarea și executarea cuplului Ceaușescu, „printr-un proces penal simulat”.

Prin rechizitorul procurorilor militari au fost trimiși în judecată în stare de libertate, Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, fostul comandant al Aviației Militare, Iosif Rus, și amiralul Cico Dumitrescu, fiind acuzați de infracțiuni contra umanității, faptele și ordinele lor din acea perioadă având ca efect „instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului”, care a dus la „numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii”.

Puterea, preluată de Armată

Ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 1989 în România, se pliază perfect pe definiția unei lovituri militare de stat, carepresupune ”o răsturnare bruscă și neconstituțională a puterii legitime a unui stat, impusă prin surpriză de o minoritate, de obicei formată din ofițeri militari sau comandanți paramilitari aparținând aceluiași stat, folosind forța” . Lovitura militară de stat poate fi catalogată în anumite condiții ca un alt tip de ”revoluție”, care, în cazul Românieia produs o schimbare violentă și fundamentală a unei societăți.

Celebra lozincă, ”Armata e cu noi”, contrar unor păreri deja încetățenite, a fost stabilită cu mult timp înainte de data lansării ei la Timișoara, în laboratoarele de manipulare și dezinformare a GRU și indusă maselor de manifestanți de agenții de teren din Spenatz, infiltrați în rândurile acestora. Inclusiv trecerea armatei de partea unei ”revolte spontane”, teză atât de dragă lui Ion Iliescu, actul în sine totlovitură de stat militară se numește, dacă puterea este preluată exclusiv de un grup de militari, pentru că se face împotriva unui guvern legitim și a puterii existente și în folosul unei puteri noi. Este exact ceea ce s-a întâmplat în România.

De asemenea, nu trebuie omis un fapt: după urcare în elicopter a lui Nicolae Ceaușescu și desprinderea acestuia de pe acoperișul sediului Comitetului Central al PCR, puterea de facto din România a ajuns în mâna unui șef militar, generalul Victor Atanasie Stănculescu. Ulterior, conform planurilor stabilite la Moscova, dar și în alte capitale, puterea a fost predată lui Ion Iliescu.

Serviciile străine au muncit cu sârg cu mult înainte

După cum era de așteptat, rechizitoriul procurorilor militari nu face nici un fel de referire la evenimentele premergătoare zilei de 22 Decembrie 1989. Evident că acest lucru va reveni istoricilor care vor trebui să restabilească adevărul în legătură cu cele întâmplate. Ceea ce s-a întâmplat înainte este la fel de important cu evenimentele care au avut loc după 22 decembrie 1989, orele 16.00.

România, în cursul anului 1989, a fost scena unor operațiuni clandestine, diversioniste, derulate de serviciile secrete ale fostei URSS – GRU și KGB – precum și a celorlalte țări socialiste, în special AVO din Ungaria. Și poate pentru prima dată în istoria recentă, având în vedere împărțirea lumii la momentul respectiv, blocul socialist și capitalist, serviciile acestora și-au dat mâna pentru îndepărtarea de la conducere a unei singure persoane, Nicolae Ceaușescu. În etapa respectivă nu era prevăzută și schimbarea regimului, se preconiza un regim de tip sovietic, pe aceeași linie ideologică, cu aplicarea conceptelor lui Gorbaciov, Perestroika și Glasnost, reconstrucție și deschidere, un fel de socialism cu fața umană. Asaltul împotriva României a demarat printr-o uriașă operațiune de intoxicare și dezinformare, derulată pe tot parcursul anului 1989 care a generat după 22 decembrie punerea în poziții antagonice a unor unități militare ale Armatei, fie între acestea și unități al Ministerului de Interne și ale Securității. Exemplu de la Sibiu este unul din cele mai concludente, unitățile militare din garnizoana Sibiu, conduse de un descreierat ca și colonelul Dragomir, au măcelărit la propriu pe cei de la Securitate și Miliție. La același nivel poate fi catalogat și masacrul de la aeroportul Otopeni.

Tot ca urmare a acțiunilor de manipulare și dezinformare, ca parte a unei operațiuni psihologice de amploare, a legendei cu existența teroriștilor, a fost și decizia de a înarma o parte a celor ieșiți în stradă în București, pe bază de buletin. Persoanele civile ajunse în posesia unui pistol mitralieră și a muniției aferente, aflate în toate punctele critice din București, cu o brasardă tricoloră la brațul stâng, nu a mai permis să se facă diferența între „teroriști” și „patrioți”. Ordinul direct a fost dat de colonelul Corneliu Pârcălăbescu, șeful Gărzilor Patriotice, posibil la ordinul lui Ion Iliescu.

Ultimele luni ale lui 1989 au fost unele de coșmar, mai ales pentru cadrele din structurile contrainformative din Transilvania, în județele de pe frontiera de vest – Timiș, Arad, Bihor și Satu-Mare -, când, începând cu luna septembrie, sute de transfugi erau returnați zilnic, iar un număr extrem de mare de autoturisme de tip Lada și Jiguli, cu doi sau trei pasageri la bord intrau prin toate PCTF-urile de pe frontiera de est. Practic aceste acțiuni, premeditate și la vedere, au sufocat organele de contrainformații militare și au produs de fapt și o deturnare a activităților care monitorizau activitatea ”conservelor” GRU și KGB, dar și ai agenților activi recrutați de aceste servicii.

O altă enigmă a întâmplărilor din perioada respectivă a fost faptul că în fața valului de ”turiști” care invadau România, în jurul datei de 15 decembrie 1989, printr-un ordin al comandantului suprem, Nicolae Ceaușescu, s-a hotărât închiderea granițelor, iar după câteva zile, paradoxal, ministrul de Interne Tudor Postelnicu, un apropiat al cuplului Ceaușescu, cu de la sine putere, fără ca Ceaușescu să știe, a revocat ordinul și a redeschis granițele. Este o enigmă care deocamdată rămâne, rolul jucat în acele evenimente de Tudor Postelnicu, un personaj care în cursul procesului penal în care era judecat a declarat că ”am fost un dobitoc”.

Evident că multe enigme legate de evenimentele din România, mai ales cele premergătoare datei de 22 decembrie 1989, nu țin de arhivele din România, ele vor fi dezvăluite doar când acele documente vor fi desecretizate și istoricii români vor avea acces la ele.

(Va urma)

Doru Costin