Home Societate Reținuți pentru 24 de ore

Reținuți pentru 24 de ore

Poliţiştii au fost sesizaţi de către un agent de vânzări cu privire la faptul că a fost victima unei infracţiuni de furt, la data de 4 septembrie.

În incinta unui magazin, situat în oraşul Năsăud, au pătruns două persoane care i-ar fi solicitat vânzătoarei diverse produse cu intenţia de a le cumpăra.

Sub pretextul că s-au răzgândit în privinţa cumpărăturilor, aceştia ar fi pretins restituirea integrală a sumei plătite, în valoare de 200 de lei. În momentul în care vânzătoarea a pus banii pe tejghea, una dintre cele două persoane a luat suma de bani respectivă şi a părăsit incinta magazinului, lăsându-i vânzătoarei suma de 50 de lei.

În cursul aceleiaşi zile, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud au fost sesizaţi de către o femeie, în vârstă de 64 de ani, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în incinta magazinului pe care îl administrează de unde i-ar fi sustras 250 de lei.

Prin acelaşi mod de operare, vânzătoarea a fost înşelată, fiind deposedată de cei 250 de lei, iar cele două persoane au părăsit locul comiterii faptei cu sprijinul unei a treia persoane.

Din verificările efectuate de poliţişti, la scurt timp au fost identificaţi trei tineri, cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, bănuiţi de comiterea celor două fapte.

Prejudiciul cauzat, în valoare de 380 de lei, a fost recuperat în totalitate.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, un tânăr, în vârstă de 25 de ani, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi tâlhărie, iar faţă de ceilalţi doi tineri, în vârstă de 25 de ani, respectiv 34 de ani, cercetările sunt continuate de către Poliţia oraşului Năsăud sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la furt şi complicitate la tâlhărie.

Faţă de aceştia a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Bistriţa-Năsăud.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version