În urma verificărilor efectuate, de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale şi cei din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Bistrița, la data de 8 decembrie, a fost identificat un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Dumitrița, care în cursul aceleiaşi zile ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui bistriţean.

Cel asupra căruia au fost exercitate actele de violență este în vârstă de 68 de ani, administrator al unui magazin din municipiul Bistriţa.
Totul s-a petrecut pentru ca tânărul să își poată păstra un obiect de vestimentație pe care l-ar fi sustras din magazin.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, însă, față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.