Prefectul Cristian Florian i-a convocat astăzi în şedinţă, de la ora 12.00, pe cei direct implicaţi în conflictul privind neacordarea salariilor şi a tichetelor de masă pentru angajaţii din cadrul Spitalului Orăşenesc din Năsăud, "Grigore Trifon".

 

Reprezenaţilor mass-mediei locale li s-a permis să asiste la discuţii circa 15 minute, după care au fost "invitaţi" să părăsească sala.

Conform solicitării prefectului, directorul spitalului, Adrian George a prezentat un plan de reducere a cheltuielilor care însă nu corespunde cu propunerea liderilor de sindicat. Soluţia găsită de Adrian George este neacordarea tichetelor de masă şi a salariilor de merit (deşi legea impune acest lucru), reducerea numărului de ore suplimentare şi renunţarea la programul de gardă de la secţia Obstetrică-Ginecologie. Toate acestea, ar duce duce la o economie de circa 462.690 de lei pe an, potrivit raportului întocmit de directorul Adrian George. Liderul Sanitas Năsăud, Maria Drăgoi, prezentă la şedinţă, a contestat raportul prezentat de directorul spitalului, militând pentru restructurarea personalului nemedical. Discuţiile continuă şi la această oră, un lucru fiind însă cert: potrivit legii, tichetele de masă neacordate în luna anterioară vor trebui date, iar sporurile nu pot fi reduse. 

 

Iulia STUPINEAN 

2 COMENTARII

  1. directorul nu vtea reducerea liniei de garda si economiile prezentate de director sunt comform cererii prefectului adica 754000 pe luna nu pe an asa ca va rugam nu dezimformati publicul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.