Primarul Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu a anunţat astăzi că va solicita Consiliului Local, organizarea unui referendum cu privire la traseul centurii de Sud a municipiului Bistriţa.

 

 

Ovidiu Creţu asigură că acest referendum va avea loc după campania electorală, dacă este posibil, în acest an. "Văd că suntem în campanie electorală şi lucrurile se tergiversează şi există interese, meschine aş zice eu. De aceea, voi cere Consiliului Local să se organizeze un referendum în acest sens, după alegerile prezidenţiale. (…). Este important ca cetăţenii din municipiu să îşi spună punctul de vedere. Vom trimite rezultatul referendumului la Guvern şi el va lua măsurile pe care le va considera de cuviinţă, cele legale. Voi întreba cetăţenii dacă varianta finală a IPTANA este acceptată sau nu. Deci, vreţi pe acolo sau nu vreţi pe acolo? Şi dacă nu vor pe acolo atunci vom lua măsurile, vom transmite informaţiile, pentru că, repet, nu suntem noi cei care finanţăm şi noi cei care facem, şi chiar dacă vom avea un referendum în care să spună NU iar Guvernul României va vrea să o facă pe acolo, o va face", a declarat primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu.

 

În urma unor modificări survenite recent, traseul centurii de Sud a Bistriţei se păstrează acelaşi din varianta a II-a stabilită de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), având circa 14 km. Varianta a fost redusă de la 4 la 2 benzi şi se estimează a costa circa  60 de milioane de euro. 

 

 

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.