Senatorul Dorin Dobra a declarat  că  România nu este în recesiune.

„Dacă cineva are vreun merit pentru depăşirea crizei economice în ţara noastră, acel cineva este mediul economic. În toată perioada dificilă începută în 2008 şi încheiată în 2013, mediul politic nu a ştiut să contribuie la depăşirea crizei, ba mai mult, a luat în fiecare an decizii fiscale ce nu au făcut decât să îngreuneze şi mai mult viaţa agenţilor economici. Amintim aici doar creşterea TVA-ului la 24% şi preţurilor combustibililor, astfel încât ambii indici ne situează în vârful clasamentului în Uniunea Europeană.

Să fie clar, nu suntem nicidecum în recesiune economică, nici măcar în interpretarea rău voitoare dar plină de satisfacţie a preşedintelui Traian Băsescu. Să compari trimestrul II al anului 2014 cu trimestrul I şi mai mult cu trimestrul IV din 2013 e mai nedrept decât să compari merele cu perele, eventual merele cu şuruburi. Acestea şi pentru că însăşi sezonialitatea economiei româneşti nu îţi permite să faci acest lucru, să compari un trimestru în care ai toate încasările din exportul recoltei cu un trimestru din plină iarnă. Nu suntem aşadar în recesiune, dar nici nu ar trebui să înţeleagă cineva că la acest lucru pozitiv a contribuit în vreun fel Guvernul Ponta. Ba dimpotrivă, prin mărirea preţului accizei la carburanţi şi stoparea investiţiilor guvernamentale, guvernul îşi culege astăzi roadele frânării avansului economic din ultimele două trimestre ale anului 2013.

Din toate aceste motive noi cei din clasa politică suntem datori să adoptăm această măsură şi numai pentru a atenua măsurile amintite mai înainte. Nu facem vreun favor mediului economic cu acestă măsură, ci, cel mult, mai estompăm din poverile puse pe acesta în ultimele luni.

Acestea sunt motivele pentru care noi parlamentarii ACL am cerut sesiune extraordinară în speranţa că vom trece cât de repede posibil această decizie politică. E şi un moment în care coaliţia de la putere, poate demonstra că are un ochi măcar şi pentru mediul economic, fără eforturile cărora ţara nu ar fi putut trece cu bine perioada dificilă din ultimii 5 ani”, a declarat Dorin Dobra.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.