A doua rectificare bugetară a fost impusă de FMI. România a fost obligată să găsească resursele necesare pentru a finanţa deficitul bugetar suplimentar. Cu toate acestea, analistul economic Liviu Voinea a declarat pentru Gazeta de Cluj faptul că rectificarea bugetară s-a făcut pur arbitrat, iar FMI nu a impus României domeniile din care să “scoată” banii necesari.

România a “beneficiat”, la sfârşitul lunii trecute, de a doua rectificare bugetară din acest an. Înrăutăţirea situaţiei economice a obligat Guvernul să aprobe o nouă rectificare, astfel încât economia să se încadreze în noua limită de deficit bugetar agreată cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană. În urma acestei rectificări, cel mai mult vor avea de “suferit” Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, a cărui buget va fi redus cu 346,5 milioane lei şi Ministerul Educaţiei, care a pierdut 154,19 milioane lei. La cealaltă extremă, cea mai mare sumă alocată în plus de la bugetul de stat va fi transferată Ministerului Muncii. Acesta va primi 5,362 miliarde lei, astfel încât să acopere deficitul bugetului de pensii. Potrivit analistului economic Liviu Voinea, aceste măsuri nu sunt cele mai “inspirate”, cu atât mai mult cu cât actualul Guvern a înfiinţat cinci ministere într-un an de “criză”. “Eu aş tăia în ultimul rând de la Educaţie, nu în primul rând. Sunt, într-adevăr, destule zone şi în educaţie în care există o suprapunere bugetară. De multe ori, se primesc fonduri europene, dar sunt finanţate şi de la bugetul de stat. De exemplu, evaluarea personalului din învăţământul preuniversitar e finanţat din două părţi, dar nu cred că la asta se referă reducerea bugetară. Eu aş fi tăiat toate cele cinci ministere înfiinţate de noul Guvern pentru că, pe perioadă de criză, nu înfiinţezi ministere noi. Aceasta ar fi fost principala modalitate de reducere bugetară”, este de părere Voinea.

“România are nevoie de un program bugetar multianual”

În urma rectificării, Guvernul a decis ca bugetele a 13 ministere să fie reduse cu circa 1,1 miliarde lei, în timp ce cinci ministere au primit fonduri suplimentare în valoare totală de 6,4 miliarde lei. Ministerele “favorizate” de rectificare sunt Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Internelor şi Administraţiei. Aceste ministere vor primi bani astfel încât să se acopere plata cheltuielilor salariale, plata datoriilor la bugetul de stat, iar Ministerul Transporturilor va trebui să susţină transportul feroviar public de călători. În opinia lui Voinea, rectificarea a fost făcută pe considerente “pur arbitrare”, aşa cum se întâmplă în ultimii ani. “Toată această rectificare ne arată că ar trebui programare bugetară multianuală. O ducem tot aşa de ani de zile, tăiem şi punem pe considerente pur arbitrare. Eu sunt de acord că această rectificare este făcută şi sub presiunea FMI, dar ei nu ne-au spus de unde să tăiem, ci cât, adică să găsim un 0,9 % ca să finanţăm deficitul bugetar suplimentar. Trebuia să reducem deficitul 7,2 % din PIB de la 8,1 %. Bugetul din 2010 ar trebui să se bazeze pe un program bugetar multianual, pentru că, altfel, o să trăim tot în rectificări. Practic, noi trebuie să administrăm venituri mult mai mici la buget”, a explicat Voinea.

Silvia Boncuţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.