Home Știri Record in IPJ Bistrita-Năsăud la retinere de permise auto intr-o singura zi!

Record in IPJ Bistrita-Năsăud la retinere de permise auto intr-o singura zi!

Ziua de 7 iunie a fost un fel de miercurea neagră, pe drumurile din Bistrița-Năsăud, după ce polițiștii rutieri și cei de ordine publică, au continuat acțiunile pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Polițiștii rutieri au acționat pentru supravegherea și monitorizarea traficului rutier, pe principalele drumuri din județ, dar și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, precum și pentru sancţionarea celor care nu respectă regulile de circulaţie, punând în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.  

În urma activităţilor desfăşurate, la nivel județean, au fost aplicate 241 de sancţiuni contravenționale, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare totală de 53365 lei.

 Ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 13 permise de conducere, fiind retrase  și 3 certificate de înmatriculare.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version