Peste 9,7 milioane lei, adică circa 2,2 milioane euro, sunt costurile estimate a fi necesare pentru reabilitarea a circa 7,5 km de drum judeţean între Zagra şi Suplai. Din această sumă, peste 8,3 milioane lei ar reveni strict lucrărilor de execuţie propriu-zise. Calculele ne arată că reabilitarea unui kilometru de drum judeţean în zona respectivă ar costa peste 1,31 milioane lei, adică aproximativ 300.000 de euro. Investiţia se va derula pe parcursul a 36 de luni, adică într-un an vor fi reabilitaţi, teoretic, cam doi kilometri şi jumătate de drum.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud intenţionează să demareze lucrări de modernizare a drumului judeţean cuprins între localităţile Zagra şi Suplai. Conform documentaţiei întocmită de proiectanţi, costurile s-ar ridica la nu mai puţin de 9.767.640 lei, din care lucrările propriu-zise ar costa 8.930.283 lei. Lucrările de modernizare vizează două porţiuni de drum de pe DJ 172, fiind vorba mai precis de sectorul de drum cuprins între km 33+924 şi km 37+264 şi sectorul de drum cuprins între km 40+175 şi km 44+257.

 

Lucrări fără mari pretenţii

Conform studiului de fezabilitate, îmbrăcămintea actuală a sectoarelor de drum este din material pietros, având elemente geometrice neamenajate în plan şi în spaţiu, prezentând numeroase degradări şi văluriri, ceea ce îngreunează circulaţia. Datorită faptului că majoritatea podeţelor sunt colmatate şi insuficiente, nu se asigură condiţii pentru eliminarea apei din zona drumului, fapt ce duce la stagnarea apei cu consecinţe negative asupra carosabilului drumului. Prin modernizarea drumului circulaţia pe toata lungimea lui s-ar desfăşura în condiţii de siguranţă şi confort.

Din aceeaşi documentaţie reiese că, drumul va avea partea carosabilă de 6,0 m şi două acostamente de cate 0,5 m, în funcţie de platforma existentă. Totodată, podeţele existente subdimensionate se vor înlocui cu podeţe noi, din ţevi corugate carosabile de 800mm, din polipropilenă, polietilenă de înaltă densitate sau alte materiale similare, carosabile şi recomandate pentru subtraversări de drumuri. Numărul acestora se ridică la 21, din care 18 tubulare şi două de tip P2. În extravilanul localităţilor şanţurile vor fi neprotejate, se vor decolmata sau se vor săpa din nou pe zonele unde nu există. De asemenea, pe zonele din intravilanul localităţilor traversate s-au prevăzut şanţuri şi rigole dalate din beton, pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu din lăţimea platformei şi pentru o mai uşoară întreţinere a acestora. Acestea se întind pe o lungime de 1.878 m.

Şanţurile dalate s-au prevăzut acolo unde platforma permite, iar unde este mai îngustă s-au amplasat rigole acoperite carosabile, amplasate la marginea sau în interiorul părţii carosabile. Pe o lungime de 455 m vor fi amenajate anrocamente din piatră, iar pe alţi 137 m – pereu din piatră brută.

 

Cu viteza melcului turbat!

Aşa cum am precizat mai sus, lucrările de execuţie se vor întinde pe durata a nu mai puţin de trei ani, o durată mult prea mai pentru doar circa 7,5 km de drum, în condiţiile în care lucrările nu sunt din cele de complexitate mare. Dacă este să facem un calcul, într-un an vor fi modernizaţi abia 2,5 km. Pe hârtie, lucrurile stau puţin diferit, fiindcă în primele 12 luni se preconizează că va fi modernizat sectorul de drum cuprins între km 33+924 şi km 37+264, deci o lungime de 3,34 km, pentru care costurile sunt estimate la 2.805.006 lei, fără TVA.

Conform graficului general fizic şi valoric de execuţie a lucrării, în prima lună va avea loc organizarea de şantier. Apoi, în următoarele două luni se va trece la amenajarea terasamentelor, iar pe parcursul a patru luni vor avea loc lucrări de reprofilare a drumului, aceste două etape generând costuri de peste 800.000 lei. Concomitent cu acestea vor fi montate şi podeţe tubulare, pe parcursul a trei luni, aici costurile ridicându-se la peste 130.000 lei. Începând cu luna a opta şi a noua vor fi executate anrocamentele din piatră, iar lunile 9, 10 şi 11 din grafic sunt alocate asfaltărilor propriu-zise a acestui sector de drum. În cea de a 12-a lună din această primă etapă a lucrărilor de modernizare constructorul se va ocupa de tot ceea ce înseamnă semnalizare rutieră.

În cel de-al doilea an al lucrărilor de modernizare sectorul de drum vizat este cel cuprins între km 40+175 şi km43+287, adică 3,11 km. Viteza de derulare a lucrărilor este similară cu cele din primul an. Astfel în primele două luni vor avea loc lucrări de amenajare a terasamentelor, montarea podeţelor tubulare – lunile 4 şi 5, alte două podeţe vor fi executate în lunile 4, 5 şi 6, anrocamentele de piatră vor fi amenajate în lunile 6,7, 8 şi 9, lucrările de reprofilare a sectorului de drum vor avea loc în lunile 8, 9 şi 10, executarea şanţurilor dalate în cea de a zecea lună în care de altfel debutează şi lucrările de asfaltare care se întind până în cea de a 12-a lună. Tot în ultima lună din grafic, constructorul va executa semnalizarea rutieră. Costurile estimate pentru această a doua etapă a lucrărilor se ridică la 3.027.060 lei, fără TVA.

 

Mai puţin de un kilometru într-un an?!!!!!

Cel de-al treilea an dedicat lucrărilor de modernizare de pe DJ 172 Zagra-Suplai pare să fie cel mai lent, fiindcă discutăm de doar 0,97 km de drum. Cu toate acestea lucrările se întind pe durata a 12 luni, din care jumătate sunt alocate lucrărilor dedicate executării şanţurilor şi rigolelor dalate, pentru care costurile estimate se ridică la peste 367.000 lei. Această porţiune de drum va fi asfaltată în cea de a 11-a lună, costurile fiind estimate la peste 540.000 lei.

DJ 172 are o lungime totală de 46,2 km, pleacă din DN 17 (Beclean) şi leagă localităţile Figa, Cociu, Mogoşeni, Nimigea de Jos, Mocod, Zagra, Poienile Zagrei şi Suplai. Pe tronsonul Mocod – Suplai drumul este modernizat, iar un alt sector este în execuţie. Anul acesta, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a alocat, odată cu constituirea bugetului, suma de 600.000 lei pentru modernizarea drumului judeţean cuprins între localităţile Zagra şi Suplai. Din această sumă, conform devizului general întocmit de proiectanţi, 280.000 lei sunt alocaţi tocmai pentru întocmirea documentaţiei necesare proiectului, obţinerea vizelor necesare şi asistenţă tehnică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.