Gavril Ţărmure a fost reconfirmat de legislativul judeţean în funcţia de director al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud (CJC BN), asta cu toate că are probleme de incompatibilitate. Legislativul judeţean i-a aprobat lui Ţărmure şi bugetul pentru acest an de care ar avea nevoie pentru o bună funcţionare a instituţie pe care o conduce. Din cei peste 5,2 milioane lei aprobaţi de CJ BN, jumătate se duc pe activităţi culturale, organizare de festivaluri tipărituri şi publicitate în presă.

 

 

Conducerea Consiliului Judeţean are baierele pungii foarte larg deschise de când la conducerea Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, instituţie care îi este subordonată, se află Gavril Ţărmure. Din 2012, lui Ţărmure i s-au aprobat bugete generoase la fiecare început de an, ba i s-au mai alocat bani şi la rectificările anuale. Anul acesta nu face excepţie, Gavril Ţărmure având la dispoziţie nu mai puţin de 5.252.000 lei pentru cheltuieli. Din acest total, circa 1,6 milioane lei sunt banii necesari pentru cheltuielile de personal, în timp ce pentru bunuri şi servicii sunt alocaţi circa 2,7 milioane lei, iar pentru dezvoltare doar 980.000 lei.

Repartizarea sumelor de la secţiunea Cheltuieli pentru bunuri şi servicii este foarte interesantă, întrucât din totalul de 2.701.000 lei, doar aproximativ 700.000 lei vor merge pentru cheltuieli curente – transport, încălzit, iluminat, apa-canal, salubritate, piese de schimb, furnituri de birou, carburanţi, deplasări, etc. Restul sumei – 2.080.000 lei – este menţionată ca reprezentând „Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii”.

În fapt, aceste alte cheltuieli reprezintă suma pe care Ţărmurea vrea să o toace cu aşa zisa activitate artistică. Lista evenimentelor culturale pe care intenţionează să le organizeze anul acesta (o parte fiind deja „consumate” din ianuarie încoace) înghite nu mai puţin de 805.000 lei.

 

Iată şi ce figurează pe listă:

 

IANUARIE 

“Comemorarea a 70 de ani de la eliberarea Auschwitz – ului” (concert cameral susţinut de copii supradotați din Transilvania) –5.500 lei
Expoziție documentară “Eminescu” –1.000 lei
Proiecție film la Sinagogă, 11 ianuarie –5.000 lei
Concert extraordinar de Anul Nou (3 ianuarie) –32.000 lei
Vernisaj de pictură – Artiști bistrițeni la Palatul Culturii Tg. Mureș –1.250 lei
“Eminescu și tinerii” (Sinagogă) –4.100 lei

FEBRUARIE

„Vergelul de la Agrieșel” (Târlișua) –500 lei
Salonul Literar „Casa Argintarului”, 25 februarie –3.000 lei
Eveniment comemorativ “Tudor Jarda”, (Sinagoga) –29.550 lei
Recital de Cameră „24 de Capricii” de Paganini, susținut de Zalai Antal (Sinagogă) –4.000 lei
Expoziție de artă George Mircea, Muzeul de artă al Republicii Moldova –2.000 lei
Spectacol extraordinar susținut de Ada Milea și invitații – 5.500 lei
Concert simfonic Noua Orchestră Transilvania și Filarmonica Transilvania din Cluj –23.000 lei
Adunarea Anuală a Astrei Năsăudene –2.000 lei

 

MARTIE 

Spectacol de Mărțișor – Ansamblu „Dor Românesc” –3.000 lei
Galeria cu scriitori, invitat Marius Chivu, Casa Cărții –300 lei
Spectacol de 8 Martie la Prundu Bârgăului, grupul pro Opera, Florin Săsărman, Alexandru Căpitan, profesori și elevi ai Liceului Tudor Jarda –3.000 lei
Expoziție de etnografie „Biserici și case tradiționale din județ” –4.000 lei
Recital extraordinar de pian, Eduard Kunz, (Sinagoga Bistriţa) –6.000 lei
Proiecție de film „Aferim” –1.500 lei, premieră națională
Concert extraordinar „De dragoste “, Maria Răducanu și Kristen Johnson –3.000 lei
Lansare de carte Radu Sergiu Ruba, Casa Cărții –800 lei
Gala premiilor Societății Scriitorilor –2.000 lei
Eveniment Nichita Stănescu: Spectacol de muzică și poezie (Sinagoga Bistriţa): –2.500 lei
Teatru, lectură – Elena Vlădeanu și invitații –2.000 lei
Colocviul Revistei Mișcarea Literară –3.000 lei
Concert de jazz Johnny Botta și Bega Blues Sinagoga, 24 martie –5.000 lei
Proiecție de film „De ce eu?”– 1.500 lei

 

APRILIE 

Albastru pentru autism (ziua internațională de conștientizare a autismului) –4.000 lei
Olimpiada Națională de Literatură „Lectura ca abilitate de viață”
Sinagoga, 2,3,3 aprilie –3.000 lei
Recital cameral „Culorile sunetului”, 22 aprilie, Sinagogă –6.000 lei
Expoziţie de fotografie „Fotomagna” – Școala de la Bistrița, Galeria Lina – 3.000 lei
Ziua Internațională a Romilor – 2.000 lei
Concert Pascal , Bistrița – 2.000 lei
Craii de la Mocod – 2.000 lei
Festival Valeria Peter Predescu – 100.000 lei
Expoziție de pictură Hangan Radu 3-9 aprilie Galeria Lina, Bistrița – 2.000 lei
Concert simfonic Orchestra Filarmonicii Cluj Napoca – 20.000 lei
Spectacol teatral 24 aprilie –4.000 de lei
Concert de Bluess “Vă rugăm să aveți o viață frumoasă”
Sinagoga Bistrița, (18 aprilie), Mike Godoroja și invitații – 3.000 lei
Cupa școlilor la Street dance 4 aprilie – 5.000 lei

MAI
“Medicină, cultură spiritualitate” – seminar de bioetică, 11-12 mai – 8.000 lei
„Drumul spre școală” program educativ prin proiecții de filme 4-8 mai – 8.000 lei
!!!Cupa Floris – concurs național de dans sportiv – 5.000 lei
„De Ispas la Năsăud – 5.000 lei
“Laleaua Pestriță” Orheiu Bistriței – 2.000 lei
Spectacol teatral cu actori ai teatrului Național Cluj Napoca – 4.000 lei
Zilele Muzicii „Constantin Pavel” – 10.000 lei
Expoziție de pictură – 1.000 lei
Tabără Internațională Grigore Badea, parcul de sculpturi –35.000 lei
Recital cameral (7 mai, Sinagoga) –4.000 lei

 

IUNIE 

„Întâlnirea călușarilor”, Budac- Dumitrița – 3.000 lei
„Wiesen Fest” – Festivalul Sașilor (Teaca, Livezile) – 5.000 lei
Festivalul Rapsozilor (Târlișua) – 5.000 lei
De Rusalii în Poaină (Căianu Mic, Căianu Mare, Tăure, Figa) – 4.000 lei
Festivalul Cântecului și jocului popular de pe câmpie (Silivaș) –6.000 lei
Maialul cireșelor – Cireșoaia, Braniște –1.000 lei
1 iunie, Ziua copilului – expoziție foto –1.500 lei
Eveniment comemorativ 5 iunie –15.000 lei
Spectacol teatral Actori ai teatrului Național Cluj Napoca–4.000 lei
Spectacol la Școala de Arte și Meserii –1.000 lei
Tabără națională de artă plastică, Colibița –15.000 lei
Colocviul soliștilor de muzică populară –13.000 lei

 

IULIE 

Festival de pe Valea Șieului –3.000 lei
Parada portului popular (Zagra) – 1.000 lei
Tabăra „Acasă la noi „(Gledin, Monor) –5.000 lei
„Festivalul Fanfarelor”, Rodna – 5.000 lei
„Festival internațional de poezie și muzică de cameră” –35.000 lei
Expoziție de fotografie Cosmin Bumbuț – 3.000 lei
Tabăra Națională de Artă Plastică și Poezie (Tescani ) – 12.000 lei

 

AUGUST 

„Festivalul Meșteșugarilor” (Tonciu) – 2.500 lei
„Serbările Cetății Ciceului” – 3.000 lei
Festivalul „Ioan Sabadâș” (Telciu) – 5.000 lei
„Festivalul Romilor” (Bistrița) – 5.000 lei
Festivalul de folclor „Regele Brazilor” (Prundu Bârgăului) –10.000 lei
Expoziție de artă –1.500 lei
Festival de jazz (Sângeorz Băi ) –10.000 lei

 

SEPTEMBRIE 

Eveniment „Adrian Păunescu” –10.000 lei
Zilele Culturii Maghiare (Rodna) –40.000 lei
Festival Folcloric la Milaș –1.500 lei
„Rapsodia Trișcașilor” (Leșu) –5.000 lei
„Realismul Magic la Valea Vinului” – 4.000 lei
Festivalul Corvinilor (Corvinești ) – 3.000 lei
Spectacol teatral Artiști ai Teatrului Național Cluj Napoca – 5.000 lei
Concert simfonic – 18.000 lei
Tabăra de creație fotografică „Școala de la Bistrița” –10.000 lei

 

OCTOMBRIE 

Spectacol de deschidere a stagiunii „Dor Românesc” –7.000 lei
Zilele George Coșbuc (Năsăud și Bistrița) – 5.000 lei
Festival de spectacol alternativ BIS Fest –60.000 lei
Concert simfonic – 15.000 lei
Expoziție de pictură Georgina Vrânceanu – 2.000 ei

 

NOIEMBRIE 

Festivalul Bistrița Folk –10.000 lei
!!! Festivalul „Pană de Păun”, organizat de Sandu Pugna –40.000 lei
Spectacol folcloric (Nușeni, Azilul de bătrâni) –2.000 lei
Saloanele „Liviu Rebreanu” –5.000 lei

 

DECEMBRIE 

„Crăciun în Bistrița Năsăud” –20.000 lei
Festival de Colinde , Căianu Mic –3.000 lei
Festival de Colinde și cântece străbune , Bistrița –6.000 lei
Festival de colinde ale maghiarilor –5.000 lei
Concert de colinde în județ .000 lei
Expoziție de fotografie Peisaj Hibernal –2.000 lei

 

Nu mai puţin de 222.500 lei sunt alocaţi pentru „lucrări de etnografie şi folclor, monografii, albume cd-uri”

Monografii „Căian” –15.000 lei
132 de cântece C. Zamfir “Folclor” – 10.000 lei
Maximinian Menuț și Vasile Filip – studii etnologice –14.500 lei
„Revista Ilustrată” –10.000 lei
Carte album – Oscar Schrabell – „Nostalgii citadine” –28.000 lei
Carte album Gabriela Rădulescu “Bistrița – bresle, meșteșuguri dinEvul Mediu” – 16.000 lei
Album „Biserici din lemn din județ” – 100.000 lei
Album de fotografie „Școala de la Bistrița” – 20.000 lei
Carte Olimpiu Nușfelean – „Eseuri” – 5.000 lei
Carte Doru Secărea „Roman”– 5.000 lei
Carte Ion Buzași – „George Coșbuc și Blajul” – 5.000 lei
Carte Ion Filipciuc – George Coșbuc în Bucovina – 5.000 lei
George Mircea – Album de pictură , expoziție personală de pictură în Republica Moldova – 10.000 lei
Carte Attila Racz „Poezii” (antologie) – 4.000 lei
Carte preot Marica – Carte de învățătură – 1.500 lei
Carte Ilieș Dan – studii de antropologie – 5.500 lei

 

Cei mai mulţi bani, peste un milion de lei, sunt alocaţi unor evenimente speciale, adică festivalurilor, dar şi pentru editarea şi tipărirea unor reviste.

„Festivalul Usturoiului” –100.000 lei
Manifestări dedicate „Zilei Internaționale a României” –100.000 de lei
Revelion 2016 –50.000 lei

Eveniment 500.000 lei (n. r. mega concertul promis anul trecut de Radu Moldovan, la care cap de afiş să fie una dintre formaţiile de talie internaţională, precum Deep Purple sau Scorpions. Preşedintele CJ BN a renunţat la idee, iar suma de 500.000 lei va fi redirecţionată spre Biblioteca judeţeană şi echipa de handbal feminin)

Școala Internațională de Pictură –100.000 lei
Manifest pentru creaţia vestimentară tradiţională românească – Expoziție de Zadii –100.000 lei

Revistele „Mişcarea Literară”, „Infinitezimal”, „Verso” şi „Poesis Internaţional” – 35.000 lei

Nu putem să trecem cu vederea şi favoriţii din media bistriţeană care vor primi bani, în total 47.000 lei, pentru „acţiuni publicitare”:

Mesagerul –12.000 lei/ an
Răsunetul –12.000 de lei/ an
Vocea Transilvaniei –6.000 de lei /an
TV Bistrița –9.000 lei/ an
As-TV –12.000 lei/an

 

Gavril Ţărmure a intrat în vizorul inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate în luna iunie 2011, când a fost demarată lucrarea nr. 73149/S/II/23.06.2011. De acest aspect a fost înştiinţată câteva luni mai târziu şi municipalitatea bistriţeană, căreia inspectorii de integritate i-au solicitat documentele care stau la baza finanţării de la bugetul local, începând cu 2008 şi până la data respectivă, a fundaţiei condusă de Gavril Ţărmure – Societatea de Concerte.

Cu toate că încă din 2007 Gavril Ţărmure a beneficiat de fonduri pentru Societatea de Concerte al cărui preşedinte era, Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au ajuns la concluzia că acesta s-a aflat în conflict de interese doar în perioada 2010 – 2011, perioadă în care a beneficiat de mai mult de jumătate de milion de lei de la primărie. Pentru această sumă totală, Ţărmure, în calitate de consilier local, şi-a exprimat votul favorabil când pe ordinea de zi a Consiliului local s-au regăsit proiecte ce vizau alocări de fonduri pentru Societatea de Concerte.

„Ţărmure Gavrilă a participat, în calitate de Consilier local în cadrul C.L. al Municipiului Bistriţa, Jud. Bistriţa-Năsăud, la şedinţele consiliului, votând pentru adoptarea hotărârilor privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale municipiului pe anul 2010 – 2011, a hotărârii privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli a municipiului pe anul 2011 (prin care se finanţează Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa, al cărei fondator şi preşedinte este persoana evaluată) şi a hotărârilor privind aprobarea proiectelor care vor beneficia de cofinanţare de la bugetul local (hotărâri care prevedeau şi bugetarea unor proiecte ale fundaţiei, în suma totală de 113.000 lei).

Totodată, Ţărmure Gavrilă a încheiat, în calitate de Preşedinte al Fundaţiei Societatea de Concerte Bistriţa, două contracte de prestări servicii cu Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistriţa, prin care fundaţia a primit de la consiliul local (prin intermediul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa) suma totală de 140.000 Lei.

În anii 2010 şi 2011, ca urmare a aprobării acestor documente, fundaţia a beneficiat de suma totală de 529.003,58 lei. Ţărmure Gavrilă a realizat, în anii 2009 şi 2010, venituri în sumă totală de 53.000 lei, reprezentând drepturi obţinute în calitate de Coordonator de proiecte sau Director de programe în cadrul Fundaţiei Societatea de Concerte Bistriţa”, arată ANI.

Gavril Ţărmure, prin Societatea de Concerte, a fost abonat la banii publici cel puţin din 2007 până în 2012 şi tot de atunci a avut venituri în calitate de coordonator de proiecte derulate prin această fundaţie.

Astfel, în 2007, fundaţia lui Ţărmure obţine de la Primăria Bistriţa o finanţare din fonduri nerambursabile în valoare de 185.000 lei.

Un an mai târziu, pe când era deja viceprimar al Bistriţei, Societatea de Concerte obţine o finanţare din fonduri nerambursabile de la Primăria Bistriţa în cuantum de 170.000 de lei. Conform declaraţiei sale de avere din iulie 2009 aferentă anului fiscal 2008, Gavril Ţărmure a avut venituri în calitate de coordonator de proiecte derulate prin fundaţia sa, în valoare de 10.500 lei.

Nici în 2009, Societatea de Concerte nu a dus-o rău devreme ce pentru stagiunea muzicală din acel an a încasat de la municipalitate alţi 150.000 de lei. În acel an, veniturile lui Gavril Ţărmure în calitate de coordonator de proiecte al Societăţii de Concerte s-au ridicat la 25.000 lei.

În 2010, an de criză fiind, suma a fost ceva mai mică, fundaţia accesând doar 60.000 de lei pentru două proiecte depuse – unul de 20.000 de lei, la secţiunea Relaţii internaţionale, şi unul de 40.000 de lei, la secţiunea Educaţie. În acelaşi an, veniturile coordonatorului de proiecte al Societăţii de Concerte, Gavril Ţărmure, se cifrează la 28.000 lei.

În 2011, situaţia economică nu s-a îndreptat, dar Societatea de Concerte nu a fost văduvită de bani, astfel că a primit per total 53.000 de lei, pentru două proiecte – unul în valoare de 38.000 de lei, iar un altul de doar 15.000 de lei. Pentru acel an, Ţărmure nu declară vreun venit la fel ca în anii precedenţi.

Societatea de Concerte obţine finanţări nerambursabile şi în 2012, când încă Gavril Ţărmure mai era consilier local, municipalitatea alocându-i 20.000 lei, după ce s-a primit aprobare, evident, din partea consilierilor locali.

Gavril Ţărmure a contestat în instanţă decizia Agenţiei Naţionale de Integritate, însă magistraţii Curţii de Apel Cluj nu i-au dat dreptate. Directorul CJC a atacat anul trecut în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sentinţa pronunţată de magistraţii clujeni, însă până la această dată nu a fost fixat un termen de judecată.

1 COMENTARIU

  1. Sunt cetatean strain nascut in Bistrita si vin de cel putin de 2 ori pe an la Bistrta.
    Nu cunosc deloc politica locala in Bistrita dar de un singur lucru sunt sigur, daca nu domnul Tarmure Bistrita ar fi ramas fara cultura ca majoritatea oraselor mici si mijloci din Romania.
    Astazi Bistrita e un oras cu activitati culturale extraordinare si inteleg ca sunt multi politicieni si ziaristi care mor de ciuda ca domnul Tarmure da a reusit sa faca ce multi alti nici pe aproape.
    Asa ca fiti oameni seriosi si adevarati si lasativa de prostii si nu distrugeti cel mai valoros om din oras.
    Mendy Koffler, Haifa Israel

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.