Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, împreună cu vicepreședintele CJ Dorin Popescu, directorul Aquabis Ion Șandru, și reprezentanții constructorului, a recepționat lucrările de construcție a stațiilor de epurare de la Sîngeorz-Băi și Salva, parte a Contractului de lucrări nr. 2 din Masterplanul județean de apă și canalizare ”Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Bistriţa-Năsăud”, în valoare de 291.046.487 lei bani europeni, derulat de SC Aquabis SA.

„Partea contractului de lucrări 2 prin care s-au construit și s-au modificat stații de epurare, mai exact s-a construit stația de epurare de la Sîngeorz-Băi și de la Salva pe care o vom vedea mai târziu și de asemenea, s-au modernizat stațiile de epurare de la Beclean și de la Bistrița. Antreprenorul general SC Hidrocanal SRL în asociere cu Von Roll BHU Umwelttechnik GmbH, valoarea contractului 73.511.468 milioane, aproximativ 17 milioane de euro. Așa cum v-am spus s-au construit stațiile de epurare. Și la Beclean văd că este stație nouă, deci Sîngeorz-Băi, Beclean, și Salva și modernizarea stației de epurare din Bistrița. De asemenea, ca lucrări mai mari în proiect 9 stații de pompare a apei uzate, 2 în Sîngeorz-Băi, una în Salva și 6 în Beclean. 29 km conducte principale de refulare și un colector de transfer apă uzată. Locuitorii care vor beneficia de aceste investiții din toate localitățile, nu doar în cele care s-au construit aceste stații, cât și localitățile care vor fi deservite în sus, până la Rodna, partea cealaltă, jos la Salva, sunt aproximativ 185 mii locuitori din județul BN”, a declarat președintele CJ BN, Radu Moldovan.

MOLDOVAN

Din acest contract de lucrări mai fac parte următoarele investiții:
– Proiectare și construcție a Stației de epurare de la Beclean și modernizarea stației de epurare din Municipiul Bistrița;
– 9 stații de pompare ape uzate (2 în Sângeorz-Băi+ 1 în Salva + 6 în Beclean);
– 29 km conducte de refulare și colector de transfer apă uzată;

„Stația pe care o vedeți compusă din 2 părți, partea de epurare mecanică în hala tehnologică și partea de epurare biologică, cea de afară. Stația a fost dimensionată pentru a face față pentru toți locuitorii, începând cu Valea Mare, Șanț, Rodna, Anieș, Maieru, împreună cu stația veche, care are 4 ani de zile de când este în funcțiune, executată de Primăria din Sîngeorz-Băi, ambele stații sunt dimensionate pentru consumul de apă din zonă. Este în parametrii de 2 luni de zile de când este în funcțiune. Constructorul ar trebui să demonstreze 30 de zile consecutiv. Stația funcționează în parametrii, au trecut deja 2 luni de când funcționează”, a precizat Ion Şandru, directorul General SC Aquabis SA.

SANDRU

Edilul oraşului Sângeorz-Băi, Roland Venig, a ţinut să menţioneze importanţa acestei investiţii pentru locuitorii din zonă, dar şi pentru dezvoltarea turismului.

„Sunt primarul unui oraș stațiune și vreau să vă spun că de multă vreme cunosc Rodna, autorizația de funcționare la stația de epurare era expirată din anul 2006 și noi românii ne-am obișnuit să pretindem, să primim lucruri curate și de calitate și nu ne interesează ce deversăm. De aceea este foarte important acest lucru pentru un oraș stațiune și mă bucur că s-a reușit implementarea acestui program care racordează toate locuințele posesoare de racord de apă și canalizare, având în vedere că poluarea nu mai este cea de pe vremea bunicilor. Detergenții și tot ce înseamnă substanțe ce le folosim în casă, ele sunt foarte periculoase pentru mediu și acesta este un lucru foarte important pentru tot ce înseamnă mediu în Sîngeorz-Băi și pentru premizele dezvoltării turismului în zona noastră și știu că urmează o etapă grea pentru Aquabis. Trebuie să racordeze toate locuințele la canalizare, deci proiectul este terminat până în poarta casei fiecărui cetățean, dar mai urmează și partea de racordare a fiecărui cetățean”, a precizat Venig.

ROLAND VENIG

Valoarea totală a lucrărilor din Contractul de lucrări 2 este de 73.511.468 lei (16.7 milioane euro) și aceste investiții din Contractul de Lucrări nr. 2 deservesc o populație de aproximativ 185.000 de locuitori. Toate obiectivele aferente acestui contract vor fi realizate integral și recepționate până la finalul anului curent.

”Vreau să felicit constructorul pentru calitatea lucrărilor și colegii de la Aquabis și ADI Apă-canal pentru modul în care au manageriat acest proiect. Prin implementarea de către Consiliul Județean a Masterplanului de apă și canalizare, până la finalul acestui an aproximativ 73% din populația județului va fi racordată la rețele de apă curentă și aproximativ 58% la rețele de canalizare”, a menționat pe pagina de socializare președintele CJ Emil Radu Moldovan.

statia epurare Sangeorz Bai si SALVA

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.