Colonelul Stefan Condrate este de patru ani inspectorul sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta – “Bistrita” al judetului Bistrita-Nasaud si primul sef al acestei structuri de la înfiintarea sa în cadrul Ministerului de Interne si Reformei Administrative (MIRA). În interviul acordat în exclusiviate Gazetei de Bistrita, inspectorul sef vorbeste despre realizarile institutiei pe care o conduce, dar si despre proiecte de viitor.
Gazeta de Bistrita: Domnule colonel, am dori sa ne prezentati, pentru început, un scurt istoric al ISU Bistrita” al judetului Bistrita-Nasaud.
Col. Stefan Condrate: Inspectoratele pentru Situatii de Urgenta sunt structuri relativ tinere în cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative, care au aparut datorita noilor cerinte ale societatii, structuri înfiintate în baza H.G. nr. 1492/2004 prin comasarea grupurilor de pompieri ale judetelor si ale fostelor Inspectorate de Protectie Civila. În cadrul MIRA, inspectoratele judetene se subordoneaza Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, (IGSU), institutie specializata în domeniu. Misiunile acestor structuri sunt cunoscute si nu voi face referiri la acestea. În calitatea pe care o am, m-am preocupat de tot ceea ce a însemnat actul de nastere al ISU – „Bistrita” al judetului Bistrita-Nasaud si nu a fost o sarcina usoara. Am ajuns sa avem create aproape toate conditiile pentru a ne putea îndeplini misiunile ce ni s-au încredintat. Istoria este, deci, una scurta daca nu intram în detaliile acestei perioade de patru ani.
Gazeta de Bistrita: Care au fost cele mai importante realizari ale dumneavoastra în aceasta functie?
Col. Stefan Condrate: Pot spune ca realizarile mele sunt o oglinda a ceea ce este azi ISU, dar modestia ma obliga sa spun ca toate acestea sunt, de fapt, o oglinda a activitatii colectivului de profesionisti pe care am avut onoarea sa-l conduc în acesti ani. Aceasta o consider si una dintre cele mai importante realizari ale mele – crearea unui colectiv profesionist si omogen, capabil sa faca fata tuturor situatiilor de urgenta care apar în zona de competenta a inspectoratului. Mai pot aminti si de înfiintarea Garzii de interventie din orasul Beclean, modernizarea Sectiei de pompieri din Nasaud, precum si realizarea conditiilor necesare pentru înfiintarea unor subunitati de interventie în localitatile Prundu-Bârgaului si Sângeorz Bai. Acestea ar fi cele mai importante realizari pe care am dorit sa le precizez aici, desi ele ar putea fi completate cu multe altele care chiar nu-mi vin în acest moment în minte, dar cred ca deja am mentionat suficiente.
La acestea, am putea adauga si multe din interventiile pe care le-am avut la situatiile de urgenta care au fost în acest timp în judetul nostru.
Gazeta de Bistrita: Puteti face o ierarhizare a actiunilor întreprinse de ISU în ultimii ani?
Col. Stefan Condrate: Dupa cum bine stiti, misiunile inspectoratului s-au diversificat mult. Am putea spune ca pe primul loc în actiunile noastre ramân tot incendiile, urmate activitatea de interventie pentru asanarea munitiilor neexplodate provenite din cele doua conflagratii mondiale, interventii pentru descarcerare, distrugeri de zapoare, misiuni pentru înlaturarea efectelor inundatiilor, asistenta de persoane, monitorizarea transporturilor periculoase si, desigur, ar mai putea fi mentionate si alte activitati, dar pentru o ierarhizare cred ca este suficient.
Gazeta de Bistrita: Cum apreciati dotarea de care dispune ISU la aniversarea a 160 de ani, pe care ati sarbatorit-o recent, pe 13 septembrie ?
Col.Stefan Condrate: Aproximativ 50 % din tehnica de interventie este învechita. Consider totusi ca si în aceste conditii inspectoratul poate face fata misiunilor pe care le avem. Autospecialele mai vechi, de tip „APCA”, pe care le avem au avantajul ca pot transporta o cantitate mare de apa. Aceasta constituie un avantaj deosebit pentru interventiile pe care le avem în judet, mai ales acolo unde sursele de apa sunt mai limitate. Avem, însa, perspective optimiste în ceea ce priveste dotarea inspectoratului.
Gazeta de Bistrita: Care sunt aceste perspective într-un orizont mai apropiat, peste patru sau cinci ani sa spunem?
Col. Stefan Condrate: În urmatorii cinci ani Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta va fi dotat cu 1.000 de autospeciale ultraperformante, astfel încât toate inspectoratele judetene vor beneficia de înlocuirea celor uzate fizic si moral. Vom fi si noi, deci, în aceasta fericita situatie. În plus, activitatea inspectoratului va fi îmbunatatita si de înfiintarea Inspectoratului General de Aviatie al MIRA, care va avea 20 de elicoptere dispuse judicios în plan teritorial, pentru a putea dispune si noi de aceste mijloace, în caz de nevoie.
Gazeta de Bistrita:Va rog sa punctati câteva dintre proiectele mai importante pe care le aveti în vedere pentru viitor.
Col. Stefan Condrate: Proiecte sunt multe si însemnate, dar ma voi limita la cele de perspectiva mai apropiata, nu de alta, dar se apropie pensia. Consider ca un proiect important ar fi perfectionarea pregatirii personalului pentru a putea vorbi despre interventii mai profesioniste. Ne dorim deschiderea efectiva a subunitatilor din Prundu-Bârgaului si din Sângeorz Bai si finalizarea lucrarilor la Sistemul de Management Informational pentru Situatii de Urgenta. Avem în vedere de asemenea si pregatirea cadrelor care îi vor înlocui pe angajatii care urmeaza sa se pensioneze sau pe cei care vor fi promovati.
Gazeta de Bistrita: Care au fost principalele cauze ale evenimentelor care s-au petrecut în ultimul timp si la care ati fost solicitati sa interveniti?
Col. Stefan Condrate: Interventiile noastre au fost în special la incendii, fapt ce ma determina ca din acest sector al activitatii sa prezint cazele de care vorbiti. Principalele cauze au fost: cos de fum defect sau necuratat, instalatii electrice defecte sau improvizate, focuri deschise si nesupravegheate, jocul cu focul al copiilor, fenomene ale naturii (traznete) si altele.
Gazeta de Bistrita: Ce masuri recomandati pentru populatie, agenti economici, societati comerciale pentru reducerea evenimentelor de acest gen pe viitor?
Col. Stefan Condrate: Prima recomandare ar fi respectarea legislatiei si a actelor normative care reglementeaza activitatea de prevenire a situatiilor de urgenta. Masuri de educatie a populatiei si mai ales a copiilor pentru cunoasterea regulilor de prevenire a situatiilor de urgenta si a modului de actiune în astfel de situatii. Operationalizarea serviciilor voluntare pentru situatii de urgenta. Informarea populatiei privind potentialele pericole de risc, inclusiv în locuinte si gospodarii, si a modului de actiune în cazul unor incendii sau a altor situatii de urgenta.
Alexandru Tohati
Colonelul Stefan Condrate s-a nascut la 07 octombrie 1954 în localitatea Posmus, judetul Bistrita-Nasaud. A absolvit Scoala Militara de Ofiteri „Nicolae Balcescu” din Sibiu – arma pompieri – , promotia 1974, când a fost înaltat la gradul de locotenent. În anul 1983 a absolvit Academia de Înalte Studii Militare din Bucuresti, iar în 2000 urmeaza Cursul postuniversitar din cadrul Academiei de Politie „ A.I.Cuza ”.
În 20 august 1999 este numit comandant al Grupului de pompieri din Bistrita, iar în anul urmator este avansat la gradul de colonel. Începând cu 15 decembrie 2004 este Inspector Sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta – „Bistrita” al judetului Bistrita-Nasaud.