cernavoda

Unul dintre cele două reactoare nucleare de la Cernavodă s-a deconectat astăzi automat de la sistemul național, cauza fiind o problemă în partea clasică a centralei, nu existând niciun risc asupra securității României, conform News.ro.

Conform informațiilor publice de pe baza de date care monitorizează sistemul energetic, deconectarea Reactorului 1 a avut loc între 11:47 și 11:55, când producție de energie nucleară s-a înjumătățit. Un lucru asemănător s-a întâmplat și luna trecută, când tot Reactorul 1 s-a deconecta pentru două săptămâni.

„Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în data de 26 august 2024 din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasica a centralei (protectia unui transformator de evacuare putere), fară impact asupra securităţii nucleare. Specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza în vederea remedierii, conform procedurilor aplicabile. Deconectarea automată şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare, personalului şi populaţiei” a transmis Nuclearelectrica .

Citește și: Beat și agresiv cu familia, un bârgăuan e acum cercetat de polițiști (gazetadebistrita.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.