Liviu Dragnea, președintele PSD, a afirmat că la Comitetul Executiv Național al PSD de miercuri va fi luat în discuție discursul de astăzi al deputatului Nicolae Bacalbașa, din plenul Parlamentului.
„Nu este prima dată, l-am rugat personal, este un pe care îl respect pentru tot ceea ce a făcut și pentru ce face, dar l-am rugat personal să nu mai aibă astfel de ieșiri pentru că acolo nu suntem pe persoană fizică. Când am făcut listele, am făcut listele unui partid care a câștigat alegerile cu un scor foarte mare, beneficiind de încrederea tuturor. N-am câștigat alegerile pe astfel de manifestări și n-am câștigat alegerile pe baza unuia sau altuia”, a spus președintele PSD.
Liviu Dragnea a adăugat că „nu e plăcut” și că mâine se vor discuta sancțiunile pe care le va suferi senatorul PSD Nicolae Bacalbașa.
„Nu este prima dată și nu e în regulă, am primit foarte multe telefoane din țară. DE ce trebuie să dăm noi tot felul de astfel de ocazii?”, a precizat liderul social-democraților.
Astăzi, în plenul Parlamentului, a fost un scandal cu mesaje obscene. Doi deputaţi au uitat că vorbesc de la tribuna Parlamentului şi au dat vorbele de ales al neamului pe semne triviale şi cuvinte batjocoritoare. Parlamentarii dezbăteau modificările la regulament prin care comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 urma să primească undă verde.
Parlamentarii USR au taxat gesturile celor doi şi au părăsit plenul reunit în semn de protest față de citez „nivelul suburban la care a ajuns Parlamentul”. Nicușor Dan, liderul celor de la USR, a anunțat că va cere sancțiuni în comisia de regulament pentru deputații PSD Nicolae Bacalbașa și pentru Corneliu Bichineț, de la PMP.