Un proces aflat pe rolul Judecătoriei Bistrița și mai apoi a Tribunalului Bistrița-Năsăud ne arată o practică pe cât de veche pe atât de dăunătoare mediului și nu numai. Când plouă abundent, Aquabis deversează ape uzate direct în Râul Bistrița. A încasat o amendă de 40.000 de lei de la Sistemul de Gospodărire al Apelor pentru că a deversat apă de canal fără să anunțe și fără monitorizarea situației. A contestat în instanță amenda uriașă, însă judecătorii au dat dreptate SGA.
Cei de la Aquabis au fost prinși în luna martie a anului trecut să deversează ape uzate în Râul Bistrița, folosindu-se se deversoarele instalate în mai multe puncte pe râu. Operatorul de apă și canal a deversat apele uzate fără să anunțe Sistemul de Gospodărire a Apelor și fără să se monitorizeze calitatea și cantitatea deversată în râu.
Să începem cu începutul. Aquabis are instalate pe Râul Bistrița cinci deversoare, care ajută și preîntâmpină inundațiile străzilor și chiar a clădirilor atunci când precipitațiile sunt abundente. Deversoarele sunt folosite pentru deversarea surplusului diluat în râul Bistrița. Ultimul din aceste deversoare, situat imediat în amonte de stația de epurare, poate fi utilizat în situații excepționale, pentru evacuarea directă a apelor uzate în emisar.
Condițiile în care Aquabis poate să folosească aceste deversoare au fost stabilite în autorizația de gospodărire a apelor, emisă în 2019. Una dintre condiții presupune ca regia de apă să anunțe la Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud situațiile excepționale, când este necesară descărcarea directă de ape uzate în amestec cu ape meteorice. Mai mult, trebuie să se facă o monitorizare calitativă și cantitativă a apelor evacuate, în perioada descărcării.
SGA a sancționat Aquabis cu 40.000 de lei
În martie anul trecut nu s-au respectat condițiile autorizației de gospodărire a apelor, iar Aquabis a evacuat ape uzate prin trei dintre cele cinci deversoare, în Râul Bistrița. Mai mult, n-a fost monitorizată nici calitatea și nici cantitatea apelor uzate deversate în Râul Bistrița.
SGA s-a autosesizat, a analizat situația și a sancționat Aquabis cu nu mai puțin de 40.000 de lei. Hidrologii din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud au prelevat probe din cele 3 puncte depistate cu evacuarea de ape. Au fost evacuate ape uzate pe trei deversoare situate în apropierea Podului Berăriei.
„Din rezultatele obținute de laboratorul SGA BN pentru probele prelevate din cele 3 puncte de descărcare directă se constată încărcare în poluanți specifici apelor uzate menajere, cu depășiri față de limite, la parametrii azot total, detergenți, CGCr, ceea ce denotă prezența apelor uzate menajere la descărcare în emisar. (…) Situația privind descărcarea directă de ape uzate în amestec cu ape meteorice prin cele 3 puncte identificate cu evacuare nu a fost anunțată la Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, iar volumele de apă evacuate nu au fost monitorizate cantitativ și calitativ pe întreaga perioadă de evacuare de către operatorul județean de apă/canal”, se arată în motivarea sentinței Judecătoriei Bistrița.
Reprezentanții Aquabis au refuzat să semneze procesul verbal al contravenției și ulterior, compania de apă și canalizare a acționat în judecată SGA. Cereau anularea amenzii de 40.000 de lei. Potrivit acestora, era suficient un avertisment pentru „abaterea” respectivă.
SGA a impus, pe lângă amendă și mai multe măsuri. Printre acestea se numără și urmărirea cu frecvență mărită a traseului de canalizare ape uzate urbane și a echipamentelor aferente, cu efectuarea de câte ori este necesar a lucrărilor de decolmatare/reparații.
Sistemul de Gospodărire a Apelor a considerat că sancțiunea aplicată este direct proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și a apreciat că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
„S-a arătat în cuprinsul acestei adrese (n.r. care însoțea amenda aplicată) și faptul că rețeaua centralizată de canalizare, din municipiul Bistrița preia în sistem unitar apele urbane uzate urbane și pluvialul, iar la precipitații, parte din apele încărcate în poluanți se evacuează direct în râul Bistrița, fără a fi epurate (creând un disconfort pentru populație prin mirosul persistent, înțepător), exista un potențial pericol de influență asupra calității freaticului și sursei de suprafață, în special din punct de vedere bacteriologic”, mai susțin cei de la SGA.
Judecătoria Bistrița: „Fapta este una de pericol abstract”
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Bistrița la două luni de la primirea amenzii, în luna mai a anului trecut. Judecătorii vin cu prima sentință la finalul lunii noiembrie, când dau dreptate Sistemului de Gospodărire al Apelor.
Potrivit acestora, fapta celor de la Aquabis prezintă un grad de pericol ridicat, exact cum a constatat și SGA. Amenda, care este practic una maximă, respectă toate condițiile, iar înlocuirea sa cu un avertisment „nu se impune”:
„Instanța are în vedere că fapta petentei este una de pericol abstract, nefiind necesară producerea în concret a unei urmări, fapta prezentând un grad de pericol ridicat. Pentru toate aceste motive, instanța consideră că dispozițiile art. 21 alin (3) din O.G. nr. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunii, aceasta fiind una proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petentă, astfel încât instanța apreciază că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment. Față de considerentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională și în consecință va menține procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii încheiat la data de 12.03.2020”, se arată în sentința dată de Judecătoria Bistrița.
Aquabis nu se lasă și contestă sentința dată de Judecătoria Bistrița. Astfel, procesul se mută la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Judecătorii de la Tribunalul Bistrița-Năsăud au venit cu o soluție chiar luna trecută, când au respins apelul celor de la Aquabis și au menținut decizia Judecătoriei Bistrița. Mai mult, decizia rămâne definitivă, astfel că Aquabis nu mai are nicio cale de atac.
„Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul SC A. SA în contradictoriu cu intimata A.N.A.R. – A.B.A. Someş-Tisa împotriva sentinţei civile nr. 2181/27.11.2020 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosar civil nr. 3363/190/2020. Respinge ca neîntemeiată solicitarea apelantului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod proc. civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 08.04.2021”, se arată în soluția dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud.