În apelul prin care a atacat sentința pronunțată de Judecătoria Năsăud cu privire la anularea proceselor verbale de amendare și de confiscare a peste 39.000 de metri cubi de material lemnos în valoare de circa un milion de euro, aplicate de Garda Forestieră Cluj firmei Frasinul în urmă cu 9 ani, instituția condusă de Istrate Ștețco a luat peste nas de la Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Procesul pe fond a durat 4 ani, iar în apel alți patru, perioadă în care a fost invocată o excepție de neconstituționalitate a unui articol de lege, fiind sesizată CCR, dar a fost promovat la ÎCCJ și un recurs în interesul legii.
Petentul s-a conformat dispoziţiilor instanţei
Garda Forestieră a încercat să demonstreze și în instanța superioară faptul că firma lui Traian Larionesi a depus tardiv plângerea contravențională prin care a atacat procesele verbale de sancționare și confiscare a materialului lemnos, susținând că acțiunea nu a fost motivată în fapt şi în drept la data înregistrării acesteia la prima instanţă și că ar fi trebuit să facă acest lucru în termen de 10 zile de la data înștiințării, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată.
Din această perspectivă, apelul Gărzii a fost respins.
“Aşadar, în principiu, împrejurarea că în etapa regularizării cererii, petentul s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi a comunicat la dosar motivele de fapt şi de drept ale plângerii contravenţionale, nu-l dispensau nicidecum pe acesta de obligaţia de a depune aceste motive în interiorul termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001, sancţiunea ce operează în acest din urmă caz (tardivitatea plângerii) fiind distinctă de cea care intervine în cazul nedepunerii acestora în termenul stabilit în procedura de regularizare (anularea plângerii).
Numai că, în speţă, în temeiul prevederilor art. 517 C.pr.civ., dobândesc incidenţă statuările Deciziei nr. 16/2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (formularea recursului în interesul legii fiind consecinţa sesizărilor şi a demersurilor întreprinse de petenta prezentului dosar, condiţii în care tribunalul a dispus suspendarea judecăţii apelului).
Astfel, prin Decizia nr. 16/2023 s-a admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că „În ipoteza formulării unei plângeri contravenţionale, dispoziţiile legale mai sus invocate nu exclud de la aplicare prevederile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Tribunalul înţelege a cita din considerentele deciziei sus menţionate, următoarele paragrafe:
„63. În ceea ce priveşte incidenţa, în materie contravenţională, a dispoziţiilor art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care dă reclamantului posibilitatea să îşi modifice acţiunea până la primul termen de judecată, trebuie observat faptul că, odată stabilită posibilitatea motivării plângerii în cadrul procedurii de regularizare, chiar în afara termenului de 15 zile reglementat de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, nu există niciun argument pentru a înlătura de la aplicare prevederile art. 204 din Codul de procedură civilă.
64. Aşa cum s-a arătat mai sus, incidenţa termenului de 15 zile în ceea ce priveşte obligaţia de motivare a plângerii contravenţionale a fost dedusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, tocmai din aplicarea, în completarea normei speciale, a prevederilor legii generale. În consecinţă, în condiţiile în care art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a fost considerat compatibil cu art. 200 din Codul de procedură civilă, nu există motive pentru a considera că acelaşi articol ar exclude de la aplicare prevederile art. 204 din Codul de procedură civilă.
65. De altfel, în condiţiile în care contravenţia reprezintă o acuzaţie în materie penală în sensul autonom din Convenţie, se impune ca persoana acuzată de săvârşirea unei astfel de fapte să beneficieze de garanţiile reglementate de art. 6 din această convenţie. Instanţa europeană a statuat în repetate rânduri că „Deşi statele au posibilitatea de a scoate în afara legii penale unele infracţiuni şi de a le sancţiona mai degrabă pe cale contravenţională decât penală, autorii infracţiunilor nu trebuie să se afle într-o situaţie defavorabilă pentru simplul motiv că regimul juridic aplicabil este diferit de cel în materie penală” (a se vedea Cauza Anghel împotriva României, paragraful 67, şi jurisprudenţa citată acolo). Or, nu s-ar mai putea vorbi de un proces echitabil dacă, fără un motiv justificat, persoana acuzată de săvârşirea unei contravenţii ar fi pusă într-o situaţie mai dezavantajoasă din punct de vedere procesual, chiar prin raportare la un reclamant dintr-un litigiu de drept comun, în condiţiile în care, dimpotrivă, garanţiile procesuale ar trebui asigurate la un nivel superior.”
Or, cât timp procedura reglementată de art. 204 C.pr.civ. permite reclamantului ca până la primul termen la care acesta este legal citat, să îşi modifice cererea de chemare în judecată şi să propună noi dovezi, modificarea plângerii contravenţionale putând implica schimbarea temeiului de drept sau invocarea unor motive de fapt şi de drept suplimentare, în speţă, termenul procedural pentru depunerea unei cereri cu valenţă de modificare a plângerii (prin completarea acesteia cu motive de fapt şi de drept, cum este cazul în speţă) fiind respectat, sancţiunea tardivităţii formulării plângerii contravenţionale pentru nemotivarea plângerii în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001 apare ca fiind inoperabilă în situaţia în care o atare motivare a fost realizată pe calea procedurală pusă la dispoziţia reclamantului (în procedura plângerii contravenţionale a petentului) de art. 204 C.pr.civ..
În atare condiţii şi pentru motivele mai sus expuse, tribunalul constată că se impune respingerea atât a apelului declarat de apelanta Garda Forestieră Cluj împotriva încheierii civile pronunţate de Judecătoria Năsăud în şedinţa publică din data de 06.11.2019 în dosar civil nr. 5818/190/2015, cât şi a excepţiei tardivităţii plângerii contravenţionale, invocată din oficiu de tribunal, ca motiv de apel de ordine publică”, a arătat Tribunalul Bistrița-Năsăud în motivare.
Prezumția provenienței ilegale, înlăturată
În privinţa apelului declarat împotriva sentinţei pronunţată de Judecătoria Năsăud, tribunalul a ajuns la concluzia că acțiunea este nefondată, iar hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică.
Astfel, instanța reținut că cei de la Frasinul au dovedit faptul că întreaga cantitate de material lemnos avea provenienţă legală și era înscrisă în registrul de intrări-ieșiri, iar Garda Forestieră nu a mai verificat și aceste aspecte, aplicând sancțiuni pentru simplul fapt că firma a întârziat 6 zile înscrierea în SUMAL.
“În acest sens, tribunalul reţine că întemeiat a constatat prima instanţă netemeinicia procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei silvice seria CCS nr. 0112795 întocmit la data de 02.06.2015 de către intimaţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Cluj-Napoca, actualmente Garda Forestieră Cluj, prin care petenta intimată Societatea Frasinul S.R.L. a fost sancţionată cu avertisment, în temeiul art. 6 alin. 6 din H.G. nr. 470/2014 şi art. 19 alin. 1 lit. l din Legea nr. 171/2010, precum şi a procesului-verbal seria CBR nr. 0064917/02.06.2015 prin care, în temeiul art. 22 alin. 6 din Legea nr. 171/2010, s-a dispus confiscarea valorică a contravalorii cantităţii de 39.246,66 mc lemn.
Fapta prevăzută de art. 19 alin. 1 lit. l din Legea nr. 171/2010 (forma în vigoare la momentul constatării faptei) stipula:
«Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte: l) vânzarea şi/sau cumpărarea materialelor lemnoase fără provenienţă legală sau fără avizele de însoţire ori documentele echivalente acestora, prevăzute în normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare».
Astfel, în sarcina petentei s-a reţinut că în luna decembrie 2014 a vândut şi cumpărat cantitatea totală de 39.246,66 mc material lemnos de diferite esenţe fără provenienţă legală, lipsa provenienţei legale fiind reţinută în raport cu faptul că pentru luna decembrie 2014 a întârziat cu 6 zile faţă de termenul în care trebuia să se facă raportarea conform art. 2 alin. 8 din HG nr. 470/2014 («Profesioniştii prevăzuţi la alin. (4) sunt obligaţi să transmită lunar raportări ale datelor în SUMAL, până la data de 15 a lunii în curs pentru luna anterioară»), condiţii în care s-a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 6 alin. 6 din HG nr. 470/2014, text legal care, în forma în vigoare la momentul sancţionării petentei, prevedea: «(6) Materialele lemnoase pentru care raportările lunare nu sunt transmise în SUMAL până la termenul prevăzut la art. 2 alin. (8) de către profesioniştii prevăzuţi la art. 2 alin. (4) sunt considerate fără provenienţă legală».
Împrejurarea depăşirii de către petentă a termenului legal pentru raportarea materialului lemnos în SUMAL, prevăzut la art. 2 alin. (8) din HG nr. 470/2014, nu este contestată de către petentă (faptă pentru care de altfel, în sarcina acesteia s-a întocmit un proces-verbal distinct de constatare şi sancţionare a contravenţiei – seria CCS nr. 0112714/11.05.2015 -, ce nu face obiectul plângerii contravenţionale în prezentul dosar), aceasta invocând însă că în mod neîntemeiat s-a reţinut că materialul lemnos nu are provenienţă legală, prin raportare în mod exclusiv la prevederile art. 6 alin. 6 din HG nr. 470/2014, fără a fi verificată provenienţa acestui material care, deşi cu întârziere, a fost declarat în SUMAL şi pentru care susţine petenta, există dovezi privind provenienţa legală.
Analizând criticile formulate de apelanţi, tribunalul constată că prevederile art. 6 alin. 6 din HG nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, act normativ în vigoare la momentul sancționării contravenţionale a petentei, instituia o prezumţie legală cu privire la lipsa de provenienţă legală a materialele lemnoase pentru care raportările lunare nu sunt transmise în SUMAL până la termenul prevăzut la art. 2 alin. (8) din acelaşi act normativ.
În ceea ce priveşte natura şi regimul juridic al acestei prezumţii legale, contrar opiniei exprimate de apelanţi şi în deplin acord cu concluzia primei instanţe, tribunalul reţine că aceasta are caracter relativ, putând fi înlăturată prin proba contrară a cărei sarcină incumbă petentei sancţionate contravenţional.
Această concluzie se fundamentează pe conţinutul prevederilor art. 328 din Codul de procedură civilă, text legal care, reglementând prezumţiile legale, prevede:
«(1) Prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea căreia îi profită prezumţia trebuie să dovedească faptul cunoscut, vecin şi conex, pe care se întemeiază aceasta.
(2) Prezumţia legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel».
Împrejurarea invocată de apelanţi în sensul respingerii, în mod definitiv, în cadrul dosarului nr. 1195/33/2016 al Curţii de Apel Cluj, a acţiunii în contencios administrativ exercitate de petentă alături de alţi profesionişti în vederea constatării nelegalităţii prevederilor art. 6 alin. 6 din HG nr. 470/2014, nu este de natură a infirma concluzia cu privire la regimul juridic al prezumţiei reglementate de acest text legal, cât timp actul normativ nu prevede în mod expres că prezumţia nu poate fi înlăturată prin proba contrară, conform prevederilor alin. 2 al art. 328 C.pr.civ., citate”, au precizat judecătorii de la Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Expert: Agentul economic a respectat prevederile legale
“Piesa” grea care a înclinat definitiv balanța a fost raportul de expertiză întocmit în cauză, care a pus punctul pe “i” în ceea ce priveşte provenienţa legală a materialului lemnos. În document, expertul concluzionează că „din punct de vedere tehnico-economic, materialul lemnos comercializat de petentă în luna decembrie 2014 avea provenienţă legală, agentul economic respectând prevederile legale privind provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrare lemn rotund”.
“În acest sens, făcând trimitere la prevederile art. 3 alin. 1 lit. a şi b din Normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn (Anexa 1 la HG nr. 470/2014), expertul conchide că «din verificarea documentelor puse la dispoziţie, se constată că agentul economic a respectat aceste prevederi legale în sensul că a cumpărat, pe bază de contracte, masă lemnoasă din partizi ale căror A.P.V.-uri au fost înregistrate în SUMAL, în depozite există o evidenţă clară a intrărilor şi ieşirilor de materiale lemnoase şi transportul lor s-a făcut cu avize de însoţire».
Din conţinutul raportului de expertiză rezultă că expertul a verificat provenienţa materialelor lemnoase prin verificarea condiţiilor impuse de prevederile 3 alin. 1 şi 2 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 470/2014 care, reglementând provenienţa legală şi respectiv documentele care fac dovada provenienţei materialelor lemnoase, dispune:
«(1) Provenienţa legală a materialelor lemnoase reprezintă sursa localizată de unde acestea au fost obţinute în mod legal, respectiv: a) partizile ale căror APV-uri au fost înregistrate în SUMAL, autorizate şi predate spre exploatare, constituite în fondul forestier naţional sau în vegetaţia forestieră de pe terenuri din afara acestuia; b) depozite, centre de sortare şi prelucrare a materialelor lemnoase care deţin cu titlu legal materiale lemnoase; c) pieţele, târgurile, oboarele şi altele asemenea, autorizate pentru comercializarea materialelor lemnoase; d) statele membre ale Uniunii Europene; e) statele din afara Uniunii Europene.
(2) Documentele ce fac dovada provenienţei materialelor lemnoase sunt:
a) actul de punere în valoare, denumit în continuare APV – documentul de provenienţă a materialelor lemnoase rezultate din masa lemnoasă pe picior inventariată sau marcată, autorizată şi predată spre exploatare, în situaţia transportului de la locul de recoltare, identificat pe avizul de însoţire prin numărul unic generat de SUMAL. APV-ul nu constituie document de provenienţă, iar materialele lemnoase nu au provenienţă legală dacă partida nu a fost autorizată şi predată spre exploatare cu număr de autorizaţie unic generat de SUMAL;
b) registrul de evidenţă a intrărilor- ieşirilor de materiale lemnoase, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) din prezentele norme, identificat pe avizul de însoţire prin numărul paginii şi poziţia la care a fost înregistrată ieşirea; registrul nu constituie document de provenienţă, iar materialele lemnoase nu au provenienţă legală dacă pagina şi poziţia din avizul de însoţire nu coincid cu pagina şi poziţia din registru;
c) avizul de însoţire este şi document de provenienţă numai atunci când în baza lui se emite un alt aviz de însoţire; avizul de însoţire nu este document de provenienţă dacă nu respectă condiţiile de formă şi de fond, iar materialele lemnoase pentru care este înscris ca document de provenienţă nu au provenienţă legală;
d) documentele intracomunitare, care constituie document de provenienţă pentru materialele lemnoase din statul membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca materialele lemnoase să fie recepţionate la destinaţie şi raportate în SUMAL, în condiţiile legii;
e) declaraţia vamală de import şi, după caz, licenţa FLEGT constituie document de provenienţă a materialelor lemnoase importate din state terţe;
f) procesul-verbal de reţinere/confiscare/dare în custodie, în condiţiile legii».
Totodată, relevă expertul în finalul raportului de expertiză că «punctul de vedere a fost împărtăşit de către toţi cei prezenţi, opinând că, exceptând depăşirea termenului de raportare a datelor în SUMAL, provenienţa cantităţii de 39.246,66 mc (lemn rotund, cherestea de răşinoase sau alte sortimente) a fost una legală».
În aceste condiţii, în care petenta a înlăturat, prin probaţiunea administrată la cererea sa, prezumţia lipsei provenienţei legale a materialului lemnos, tribunalul constată că în mod judicios prima instanţă a admis plângerea contravenţională formulată de petentă, dispunând în mod legal şi temeinic anularea procesului-verbal seria CCS nr. 0112795/02.06.2015 şi a procesului-verbal seria CBR nr. 0064917/02.06.2015, întocmite de intimaţi.
Având în vedere că, potrivit celor ce precedă, s-a constatat netemeinicia procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională şi respectiv a procesului-verbal de confiscare valorică, analiza asupra susţinerilor petentei cu privire la efectele legii contravenţionale mai favorabile apare ca fiind de prisos”, a precizat tribunalul în motivare, respingând totodată apelul Gărzii Forestiere.
CITEȘTE ȘI:
