Răsturnare de situație în procesul deschis de Alexandru Uiuiu, fostul director al Direcției Județene pentru Cultură (DJC) Bistrița-Năsăud, și Ministerul Culturii! În recursul care s-a desfășurat la Curtea de Apel Cluj, judecătorii au decis casarea sentinței pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Anul trecut, Alexandru Uiuiu a dat în judecată Ministerul Culturii, după ce a fost demis din funcția de director al DJC Bistrița-Năsăud, urmare sentinței pronunțată de Curtea de apel Cluj, devenită definitivă prin sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a atestat că acesta a avut calitate de colaborator al Securității. Că respectiva sentință a fost una ciudată, este o altă poveste, acest subiect fiind dezvoltat în paginile Gazeta de Bistrița în vara acestui an.
Uiuiu a fost demis la mai bine de o lună de la pronunțarea respectivei sentințe, astfel că a considerat ordinul emis de minister nelegal, deoarece ar fi fost ieșit din termenul legal. În plus, fostul director a solicitat și plata salariilor restante pentru lunile în care a rămas fără funcție.
Tribunalul Bistrița-Năsăud i-a dat dreptate pe partea cu reintegrarea în funcție, însă nu a pomenit nimic de bani.
Ministerul Culturii: Soluție greșită la Bistrița
Cum sentința de la Bistrița nu a fost definitivă, este evident că Ministerul Culturii a formulat recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel Cluj, unde a solicitat casarea în tot a hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. Și totul se învârte în jurul acelui termen de 5 zile de la comunicarea sentinței cu privire la calitatea de colaborator al Securității a lui Uiuiu, în care acesta ar fi trebuit demis din funcția de conducere a DJC BN.
“În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., recurentul a arătat că, după cum admite însăși instanța de fond, sentinţa civilă nr. (…)/2018, rămasă definitivă la data de 29.01.2020, nu îi putea fi comunicată, întrucât nu avea calitatea de parte în dosar, iar reclamantul a omis să îşi informeze angajatorul asupra constatării în mod definitiv a calităţii acestuia de lucrător/colaborator al Securităţii, aşa cum s-ar fi cuvenit.
Astfel, arată recurentul, abia după ce a luat cunoștință de informațiile apărute în spațiul public cu privire la constatarea calității reclamantului de colaborator al Securității şi în urma demersurilor sale, Direcţia pentru Cultură Bistriţa – Năsăud i-a comunicat hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, întrucât intimatul-reclamant este cel care a încălcat legea, pornind de la ocuparea unei funcţii publice de conducere cu toate că a colaborat cu Securitatea, continuând cu omisiunea culpabilă de a al informa cu privire la cazul de încetare de drept a raportului de serviciu constatat în mod definitiv de instanţa de judecată şi ajungând până la afirmaţiile netemeinice, nelegale şi tendenţioase din cuprinsul acţiunii introductive.
În lumina acestor aspecte de fapt şi de drept, instanţa de fond ajunge la concluzia eronată potrivit căreia termenul de 5 zile în care ar fi trebuit emis actul administrativ începe să curgă de la data la care Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bistriţa-Năsăud i-a comunicat Ministerului Culturii hotărârile judecătoreşti pronunțate în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
Prin această interpretare, judecătorul fondului a adăugat la lege, întrucât, pornind de la prevederile art. 517 alin. 3 Cod administrativ, căruia i-a dat prevalentă, respectiv «constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui», se desprind cel puțin două concluzii:
1. Dacă instanţa ar fi interpretat restrictiv textul de lege amintit, nu ar fi trebuit să fixeze momentul începând cu care curge termenul de emitere a actului administrativ ca fiind «momentul la care a avut loc, în mod efectiv, constatarea de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică”, întrucât textul de lege nu distinge, neexistând sintagma consacrată „de la care ar fi trebuit să cunoască intervenirea», ci «de la intervenirea lui».
2. Ceea ce ar fi trebuit să constate instanţa de fond este aspectul că termenul invocat nu se poate aplica în speţele de acest gen, întrucât, în situaţia în care instituţia angajatoare nu a fost parte în dosarul în care s-a constatat calitatea de colaborator, coroborat cu ipoteza relei-credinţe a angajatului, care nu informează angajatorul cu privire la soluţia dispusă, este absurdă interpretarea potrivit căreia emiterea actului administrativ de încetare de drept a raportului de serviciul ar fi supusă unui termen a cărui nerespectare atrage nulitatea actului.
Cu alte cuvinte, solicită instanței să constate faptul că, încălcarea şi aplicarea greșită a textelor de lege din Codul Administrativ, prin adăugarea la lege este evidentă, sens în care se impune casarea hotărârii atacate, constatând incidenţa prevederilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod Procedura Civilă”, au arătat, printre altele, reprezentanții Ministerului Culturii în recurs.
CA Cluj: Nu se poate reţine interpretarea instanţei de fond
La final, judecătorii clujeni au considerat că acțiunea ministerului este fondată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
“Analizând recursul formulat de către recurentul-pârât Ministerul Culturii din prisma motivelor invocate, curtea la apreciat ca fiind fondat, din următoarele considerente:
După cum rezultă din hotărârea pronunțată de către instanța de fond, aceasta a avut în vedere, ca temei de admisibilitate al cererii introductive, excepția tardivității în emiterea actului administrativ atacat, respectiv depășirea termenului de cinci zile menționat la art.517 al.3 din Codul administrativ.
Textul legal arătat anterior prevede următoarele: «(3) Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică».
În ceea ce priveşte natura termenului menţionat la art. 517 alin. 3 din OUG 57/2017, coroborat cu art. 2545 alin. 2 NCC, din perspectiva motivului de încetare a exerciţiului funcţiei publice menţionat la art. 517 al. 1 lit.j) din codul administrativ, unde se arată: «j)ca urmare a constatării faptului că funcţia publică a fost ocupată cu nerespectarea dispoziţiilor legale de către o persoană care a fost lucrător al sau colaborator al Securităţii, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive» Curtea apreciază că nu se poate reţine interpretarea instanţei de fond. Astfel, Curtea reţine că natura juridică a acestui termen nu este cea a unui termen de decădere, iar dispozițiile art 2545 aliniat 2 cod pr.civ. nu sunt aplicabile.
Aspectul arătat rezultă din faptul că acest termen nu este prevăzut pentru exercitarea unui drept subiectiv, ci pentru constatarea unei situaţii juridice produsă de drept, anterior constatării. În aceste condiţii nu se poate vorbi de pierderea unui drept subiectiv, prin neexercitarea lui înlăuntrul termenului stabilit de lege. Constatarea încetării de drept a raportului de serviciu nu este un drept subiectiv al angajatorului, ci o opţiune a legiuitorului în privinţa încetării raportului de serviciu si o obligaţie pentru angajator. Rațiunea instituirii acestui termen este aceea de a asigura emiterea actului de încetare a raportului de serviciu într-un interval cât mai apropiat de momentul încetării de drept a raportului de serviciu şi, astfel, transpunerea în fapt a situaţiei de drept, la un moment cât mai apropiat de intervenirea acestei situaţii de drept. În condițiile în care acest termen nu se respectă, singura consecință este că raportul de serviciu continuă până la data constatării intervenirii încetării de drept. În mod evident, expirarea acestui termen nu împiedică o asemenea constatare, neexistând nici o prevedere legală în acest sens. Actul administrativ atacat în speţă este un act administrativ constatator, care produce efecte juridice de la data constatării intervenirii situaţiei prevăzute de lege, conform art. 528 alin. 4 din OUG 57/2019, unde se arată: «(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), actele administrative constatatoare produc efecte juridice de la data constatării intervenirii situaţiei prevăzute de lege, pe baza actelor doveditoare».
În consecință, față de cele arătate anterior, curtea reține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor legale ce reglementează termenul pentru emiterea actului administrativ constatator ce generează încetarea raportului de serviciu, situație în care, în speță, în baza art. 498 al.2 Cod Procedură Civilă, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe”, a decis Curtea de Apel Cluj.
De cealaltă parte, Alexandru Uiuiu a arătat faptul că la Bistrița nu a avut parte de un proces echitabil și a solicitat și el rejudecarea cauzei, cu consecinţa anulării sau constatarea nulităţii Ordinului nr. 621/28.06.2021 al Ministerului Culturii.
Judecătorii clujeni însă, au respins acțiunea fostului director al DJC BN.
