Cine credea ca familia Larei Saban si-a acceptat soarta, s-a inselat. Ieri, insotiti de un avocat bucurestean, oamenii au iesit la un atac fara precedent, acuzand mai multe persoane de implicare intr-o veritabila conspiratie careia i-a cazut victima nu numai tanara ucisa, ci si familia ramasa fara nepoata si… mostenire.

Pe lista acuzatilor, care s-ar fi ales si cu o plangere penala, se afla procurorul Andrei Bodean, de la Parchetul Tribunalului Constanta, comisarul-sef Lorin Ursa, din cadrul I.P.J. Constanta, amandoi acuzati de abuz in serviciu, favorizarea infractorului si asociere in vederea savarsirii de infractiuni, Avni Huseyin Sipahy, deputat turc si miliardar, acuzat de instigare la omor, santaj, dare de mita si alte asemenea indeletniciri, Arda Ekrem Eray, tatal din acte al fetitei Larei Saban, acuzat de denuntare calomnioasa si incercarea de a determina marturia mincinoasa, Suna Calar, bona fetitei, pentru fals in declaratii si favorizarea infractorului, notarul public Mariana Iosif, acuzata ca ar fi omis sa treaca in certificatul de mostenitor mai multe bunuri si sume de bani, si avocatul Marius Gabriel Gherlan, acuzat ca ar fi „ajutat“ ca fetita sa ajunga in Turcia, dupa ce a facut plangere penala impotriva bunicii acesteia, si de alte asemenea bazaconii. Niciunul dintre acuzati nu s-a grabit sa comenteze acuzatiile, asteptand, probabil, o reactie a autoritatilor, inainte de a-si exprima punctul de vedere.

Denuntul facut de catre avocatul bucurestean Lucian Papacostea are cateva zeci de pagini si, in principiu, reia aceleasi idei prezentate si in timpul cercetarii penale care l-a vizat pe Gilberto Saban si pe complicele sau. Astfel, miliardarul Sipahy ar fi angajat, de fapt, asasini profesionisti si, dupa ce a scapat de Lara Saban, ar fi facut totul pentru a recupera nu doar fetita, ci si banii aflati in conturile femeii (circa 125.000 de dolari) si bunurile aflate in proprietatea ei, lasand, astfel, familia Saban intr-o situatie nu tocmai fericita.

In viziunea avocatului si a familie victimei, procurorul Bodean este capul rautatilor si este acuzat, nici mai mult, nici mai putin, ca ar fi primit importante sume de bani pentru a-i face jocul miliardarului si pentru a-i acoperi pe adevaratii criminali veniti din Turcia. Nici politistul Ursa sau ceilalti acuzati nu sunt iertati, fiind toti considerati vinovati pentru ca fetita a ajuns in Turcia, iar banii adusi de Lara Saban in Romania, in conturile lui Eray.

Pe langa acuzatii, familia Larei Saban ar dori si deshumarea cadavrului pentru efectuarea unei noi necropsii, solicitare ce ar urma sa fie prezentata instantei de judecata luni. Din cate se pare, oamenii sunt siguri ca tanara a fost impuscara si, din cauza starii de descompunere a cadavrului, legistii au ratat evidenta.

Ca un paradox, acum doua zile, magistratii constanteni au prelungit mandatul de arestare preventiva emis pe numele fratelui victimei, Gilberto Saban, si al complicelui acestuia, George Davidescu. Cei doi urmeaza sa stea dupa gratii cel putin pana pe 24 septembrie, cand pot solicita, din nou, eliberarea.

sursa: observator.ro

1 COMENTARIU

  1. ACEASTA GREVA TREBUIA FACUTA DE LA INCEPUT ADMINISTRATIEI PUBLICE .SUNT CELE MAI MICI SALARII POSIBILE.UN CONTABIL DE PRIMARIE CU STUDII SUPERIOARE ARE SALAR DE 700 LEI ,GESTIONEZA BUGETE DE MII DE LEI .RUSINE !UN PAZNIC TOT LA PRIMARIE ARE 800 LEI !UNDE E LEGEA UNITARA ? UNDE E PLATA PE MASURA ACTIVITATII DESFASURATE ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.