Recenta semnare a Convenţiei pentru micul trafic de frontieră cu Republica Moldova, ce a prilejuit vizita premierului şi ministrului de externe a acestei ţări la Bucureşti, va produce efecte benefice pentru mulţi locuitori situaţi de o parte şi de alta a Prutului. De asemenea, se vor normaliza relaţiile diplomatice, prin acreditarea de ambasadori la Chişinău şi Bucureşti. În sfârşit, se vor deschide consulate româneşti în statul vecin, măsură la care s-a opus, cu înverşunare, fostul preşedinte Voronin. Chiar şi în cea mai proastă situaţie, raporturile economice, culturale şi între oameni, dintre cele două state româneşti nu au fost întrerupte niciodată. Îmbunătăţirea climatului politic româno-moldovean, chiar şi într-o perioadă de febră electorală, nu ar trebui să fie neglijată.
Problema Unirii – dacă mai subzistă – este una de perspectivă îndepărtată. Am scris de mai multe ori: cât timp unirea nu este dorită de majoritatea conaţionalilor de acolo şi, probabil, şi de aici, această intenţie apare mai mult ca o himeră.
Ideea fixă a celor de la Ziua de Bucureşti, că Uniunea Europeană contribuie la separarea celor două state, este o altă afirmaţie fără nici o noimă. UE şi FMI ajută R. Moldova să depăşească criza economică, în perspectiva integrării acesteia în spaţiul economic şi cultural european, iar faptul că vecinii noştrii au solicitat împrumuturi şi de la Federaţia Rusă, nu are nimic reprobabil. Orice politică sănătoasă şi realistă porneşte de la posibilităţi, care trebuie valorificate la maximum, şi nu de la speranţe deşarte.
Dacă actualii guvernanţi proeuropeni de la Chişinău vor da greş în politica lor, comuniştii vor câştiga viitoarele alegeri anticipate, şi nimeni nu va avea de câştigat. Atunci, probabil, ne vor trebui din nou vize pentru a călători acolo, vor veni mai puţini studenţi şi elevi în România (sau deloc), iar noi vom vorbi la nesfârşit despre Moldova lui Ştefan cel Mare şi ce s-a mai întâmplat în 1812, în 1918 şi apoi în 1940. Probabil, vor mai subzista relaţiile economice, ceea ce este, însă, prea puţin.
Privind, însă, într-o perspectivă favorabilă, un tratat de bază sau de frăţietate va trebui încheiat cu statul vecin, chiar dacă condamnăm Pactul Molotov-Ribbentrop. Un astfel de tratat decurge din logica firească a lucrurilor.
Problema Unirii – dacă mai subzistă – este una de perspectivă îndepărtată. Am scris de mai multe ori: cât timp unirea nu este dorită de majoritatea conaţionalilor de acolo şi, probabil, şi de aici, această intenţie apare mai mult ca o himeră.
Ideea fixă a celor de la Ziua de Bucureşti, că Uniunea Europeană contribuie la separarea celor două state, este o altă afirmaţie fără nici o noimă. UE şi FMI ajută R. Moldova să depăşească criza economică, în perspectiva integrării acesteia în spaţiul economic şi cultural european, iar faptul că vecinii noştrii au solicitat împrumuturi şi de la Federaţia Rusă, nu are nimic reprobabil. Orice politică sănătoasă şi realistă porneşte de la posibilităţi, care trebuie valorificate la maximum, şi nu de la speranţe deşarte.
Dacă actualii guvernanţi proeuropeni de la Chişinău vor da greş în politica lor, comuniştii vor câştiga viitoarele alegeri anticipate, şi nimeni nu va avea de câştigat. Atunci, probabil, ne vor trebui din nou vize pentru a călători acolo, vor veni mai puţini studenţi şi elevi în România (sau deloc), iar noi vom vorbi la nesfârşit despre Moldova lui Ştefan cel Mare şi ce s-a mai întâmplat în 1812, în 1918 şi apoi în 1940. Probabil, vor mai subzista relaţiile economice, ceea ce este, însă, prea puţin.
Privind, însă, într-o perspectivă favorabilă, un tratat de bază sau de frăţietate va trebui încheiat cu statul vecin, chiar dacă condamnăm Pactul Molotov-Ribbentrop. Un astfel de tratat decurge din logica firească a lucrurilor.
Adrian Man
18.11.2009
P.S. Un ziarist şi scriitor clujean, despre care, de-a lungul anilor, am scris numai de bine, îl face pe Traian Ungureanu „interlop şi lingău”. Aceasta este, totuşi, prea mult. Somnul raţiunii naşte, cel puţin, un limbaj inacceptabil. Determinat de această împrejurare, aş vrea să fac o remarcă. Domnul Ioan Groşan este un antibăsescian consecvent. Cu toate acestea, beneficiează de sprijinul Institutului Cultural Român, deci a domnului Patapievici, care îi promovează în Anglia traducerea „Caravanei cinematografice”. (Povestirea este una din cele mai bune din toată literatura română.) Cine azvârle calificative jignitoare, ar trebui să aibă, cât de cât, un pic de reţinere, fiindcă altfel poate fi bănuit de monomanie.
