Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a publicat raportul aferent săptămânii 24 – 30 ianuarie 2022, cu privire la situaţia deceselor asociate infecţiei cu SARS-CoV-2 pe teritoriul României. Statisticile arată că peste 81% din decesele COVID de săptămâna trecută au fost înregistrate la persoane nevaccinate. De asemenea, 52,3% din cazurile confirmate au fost înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate împotriva coronavirusului.

Peste o jumătate (52,3%) din cazurile de infecţie cu SARS-CoV-2, confirmate în săptămâna 24 – 30 ianuarie 2022, au fost înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate, arată raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). La nivel naţional, un total cumulat de 39,6% din infecţiile depistate săptămâna trecută au fost raportate în București, Cluj, Timiș, Constanţa și Brașov. De asemenea, 30% din totalul deceselor au fost înregistrate în Suceava, Iaşi, Prahova, Bihor și Bacău, iar 81,6% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate. Raportul complet poate fi consultat la finalul articolului.

Topul județelor. Număr total de cazuri COVID-19

  • București – 17,3%
  • Cluj – 5,3%
  • Timiş – 5,2%
  • Ilfov – 4,1%
  • Constanţa – 4%

Statistici COVID-19. Situaţia în România, de la începutul pandemiei până în prezent
Institutul Naţional de Sănătate Publică a prezentat şi o serie de date care acoperă perioada cuprinsă de la începutul pandemiei în România până în prezent. Astfel, până acum, 85,9% din totalul deceselor au fost raportate la persoane cu vârste de peste 60 ani, iar 54,5% din victime sunt bărbați. Un alt aspect important este şi prezenţa comorbidităţilor, existente în cazul a 93,3% din persoanele bolnave de COVID-19 care au decedat, pe teritoriul ţării.


sursa: observatornews.ro

Citește și: Inconștienți pe drumurile publice! Fără permis, la volan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.