Președintele României a decretat starea de urgență începând de luni. În aceste condiții, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a încercat, printr-o postare pe pagina personală de pe o rețea de socializare, să explice ce înseamnă acest lucru.
”Pentru corecta voastră informare vreau să vă pregătiți pe toate planurile și să respectați reglementările care vor fi impuse de către instituțiile statului”, a transmis Emil Radu Moldovan.
Astfel, potrivit președintelui CJ Bistrița-Năsăud, prin decretarea stării de urgență, se permite autorităților militare, precum si celorlalte autorități publice să ia următoarele măsuri:
- să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;
- să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun;
- să efectueze razii;
- să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor;
- să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgență persoanele a căror prezență nu se justifică;
- să dirijeze persoanele evacuate sau refugiate pe direcțiile și în zonele stabilite și să țină evidența acestora;
- să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
- să asigure paza militară a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, a sediilor posturilor de radiodifuziune și de televiziune publice, a operatorilor economici care dețin capacități de importanță strategică la nivel național, precum și a obiectivelor de importanță deosebită pentru apărare, prin punerea în aplicare a Planului de mobilizare a economiei naționale pentru apărare; când situația impune, dispun oprirea temporară a alimentării cu gaze, energie și apă potabilă, după caz;
- să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate;
să emită ordonanțe militare sau ordine, după caz; - să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute.
”Să ne rugăm lui Dumnezeu ca România și întreaga omenire să treacă cu bine peste această criză! Noi toți trebuie să fim parte din trecerea cu succes a stării de urgență, prin respectarea tuturor indicațiilor ce vin din partea instituțiilor statului! O să vă țin la curent cu toate noutățile pe această temă! Multă sănătate tuturor!”, a încheiat Moldovan.