Partidul Social Democrat îl susţine pe Dan Nica pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Administraţiei şi Internelor.

Anunţul făcut de premierul Emil Boc în ceea ce priveşte revocarea lui Dan Nica este un pretext care ascunde interesul politic direct al lui Traian Băsescu, care simte că va pierde alegerile, se anunţă în comunicatul de presă remis de PSD BN.

"Adevăratul motiv care stă în spatele acestei încercări de forţare a unei crize politice este dorinţa evidentă şi obsesia permanentă a lui Traian Băsescu şi a PDL de a frauda alegerile şi de a deţine controlul asupra tuturor instituţiilor statului. Controlul total al statului este singura variantă prin care Traian Băsescu mai poate spera la victorie", afirmă deputatul Emil Radu Moldovan, preşedintele PSD BN, în comunicatul remis Gazetei de Bistriţa.

Liderul social-democrat susţine că atât preşedintele Traian Băsescu, cât şi Partidul Democrat-Liberal "încearcă pentru a treia oară să rupă o coaliţie politică şi să distrugă un nou Guvern", în loc să se preocupe de situaţia economică a ţării şi de locurile de muncă ale oamenilor.

"Emil Boc ar trebui să îi remanieze pe miniştrii Elena Udrea, Radu Berceanu sau Gheorghe Pogea. Elena Udrea a comis fapte penale, Radu Berceanu a scăpat de sub control Ministerul Transporturilor, iar Gheorghe Pogea este cel mai slab ministru din Guvern.

Dacă, în pofida apelului PSD, Traian Băsescu acceptă propunerea lui Emil Boc, întreaga responsabilitate pentru criza politică şi guvernamentală aparţine lui Traian Băsescu şi PDL.

Partidul Social Democrat  nu doreşte instabilitate politică, ci evitarea unei crize care va amplifica costul social. În acest sens, preşedintele Mircea Geoană a făcut un apel la responsabilitate şi urmărirea interesului naţional.

Comitetul Executiv al PSD a decis că, în cazul în care Traian Băsescu şi Emil Boc refuză argumentele raţionale şi Dan Nica va fi revocat din funcţie, toţi miniştrii PSD se vor retrage din Guvern, în spiritul solidarităţii" , a mai precizat Emil Radu Moldovan.

 

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.