La şapte luni de la preluarea guvernării, politicile economice aplicate de Executiv nu doar că nu şi-au atins ţinta, dar au condus la adâncirea crizei, este de părere liderul PSD BN, deputatul Emil Radu Moldovan.

 

Deputatul susţine că România se află într-o situaţie paradoxală – în timp ce românii trăiesc din ce în ce mai prost şi nu există suficienţi bani pentru protecţie socială, iar nivelul investiţiilor este minim, Guvernul a aplicat doar o măsură fără impact la nivelul economiei, şi anume reducerea sporurilor bugetarilor. "Guvernul nu a alocat resurse bugetare pentru creşterea sau menţinerea nivelului de trai şi nu a realizat nici investiţiile majore pe care le-a promis", susţine Emil Radu Moldovan.

Liderul social-democrat bistriţean declară că PSD îşi asumă responsabil guvernarea şi a  elaborat un plan de acţiune serios pentru combaterea crizei. "Noi am propus premierului 24 de soluţii ferme pentru ieşirea din această situaţie, pentru care am indicat atât sursele de finanţare, cât şi rezultatele aşteptate. Planul de acţiune al PSD vizează, în primul rând, păstrarea locurilor de muncă existente şi crearea altora noi, măsuri sociale pentru protejarea categoriilor vulnerabile şi măsuri pentru stimularea mediului de afaceri şi deblocarea economiei".
În opinia lui Moldovan, premierul Boc şi echipa PDL nu doresc un dialog real pe tema măsurilor anticriză, deşi au trecut mai bine de 3 săptămâni de când acest document a fost lansat, iar primul-ministru nu a oferit un punct de vedere şi nu a aplicat nicio măsură.

"Sunt curios dacă, în urma vizitei delegaţiei FMI, vizită care începe astăzi, Emil Boc va face ceva sau va aştepta din nou să fie împins de la spate. Primul-ministru al României este obligat să apere interesele românilor, nu să stea drepţi în faţa FMI, aşa cum stă la Palatul Cotroceni", conchide Emil Radu Moldovan. 

 

Liana Mureşan

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.