Rocada şefilor SRI: Mocanu pleacă, Oltean vine
Radu Moldovan a fost anul trecut un umil deputat social-democrat care a candidat la şefia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud pe listele Uniunii Social-Liberale. Sprijinul acordat de către şeful SRI Bistriţa-Năsăud, Ioan Mocanu, a fost unul faorte preţios în cadrul campaniei electorale de anul trecut, mai ales că cei doi sunt într-o relaţie de prietenie extraordinară. Iar când politica intervine într-un serviciu secret, se schimbă şeful SRI. Astfel, Ioan Mocanu a fost mutat şef la Mureş, iar Gheorghe Oltean, fostul şef de la Cluj va conduce Serviciul Român de Informaţii de la Bistriţa.
Radu Emil Moldovan, actualul preşedinte al CJ BN, a pierdut doi şefi de servicii secrete în decurs de o lună de zile. După ce nu a reuşit să îşi impună omul, pe Sidor Bodescu, la şefia DGIPI BN, acesta a suferit şi mai tare când a aflat că cel mai mare sprijin pe care l-a avut în campania electoral precedentă, bunul său prieten Ioan Mocanu, nu mai este şef al SRI Bistriţa Năsăud. Cei doi sunt naşii aceluiaşi om de afaceri, Radu Ilieşiu.
Radu Moldovan a fost la un moment dat chiar purtătorul de cuvânt al întregului partid la nivel naţional, însă sprijinul lui Radu vine din alta parte. Afinitatea cu personaje sus-puse din Serviciul Român de Informaţii şi împrumuturile de la oameni care fac afaceri cu primăriile PSD ar putea să-l aducă pe Radu Moldovan nu numai într-o stare de incompatibilitate, ci într-una de ilegalitate. Radu Moldovan a împrumutat pe 23 august 2011 de la omul de afaceri „german” Ilieşiu Radu Ştefan suma de 40.000 de euro. Aşa-zisul om de afaceri a primit cu „dedicaţie” de la Ovidiu Creţu, primarul social-democrat al municipiului Bistriţa, şi colegul de partid al lui Radu Moldovan, suma de 2,5 miliarde de lei vechi în 2010 pentru o asociaţie pe care a înfiinţat-o cu două săptămâni înainte de acordarea sumei. Mai mult decât atât, la nunta omului de afaceri Radu Moldovan a fost fin alături de şeful Serviciului Român de Informaţii din Bistrita, Ioan Mocanu. Gazeta de Bistriţa v-a prezentat în repetate rânduri întregimea relaţiilor social-democrate care căpuşează judeţul Bistriţa-Năsăud.
Gazeta de Cluj a avut un mare succes in fața baronului Emil Radu Moldovan. Acesta nu a reușit sa iși mai impuna șefii la Serviciului de Informatii si Protectie Interna Bistrita – Nasaud, fostul Doi și un Sfert. Noul șef este Mihaiu Radu Viorel, desemnat de catre șeful DGIPI, Gelu Oltean.
Emil Radu Moldovan nu este atat de baron pe cat l-am crezut. Nu a reușit sa iși impuna un “prieten” șef la Doi și un Sfert Bistrița. Deci, in urma articolelor din Gazeta de Bistrița nu s-a reușit sa fie numit un pokerist.
Ce spune DGIPI
“Referitor la cererea dumneavoastra adresata la data de 27.06.2013, inregistrata la nivelul unitatii noastre cu nr. 927505 din 27.06.2013, va comunicam faptul ca, potrivit reglementarilor legale in vigoare in domeniul resurselor umane, atributiile functiei de sef al Serviciului de Informatii si Protectie Interna Bistrita – Nasaud sunt indeplinite, prin desemnare, de catre comisar de politie MIHAIU RADU VIOREL.
Masura a fost dispusa in scopul asigurarii continuitatii conducerii la nivelul unitatii teritoriale, ofiterul de politie desemnat avand experienta in functii de conducere.
Pentru o corecta informare, facem precizarea ca functia de sef al Serviciului de Informatii si Protectie Interna Bistrita – Nasaud va fi incadrata cu respectarea conditiilor prevazute de legislatia in vigoare pentru ocuparea posturilor de conducere la nivelul Ministerului.
Va asiguram de intreaga noastra disponibilitate si deschidere pentru o informare corecta cu privire la atributiile, competentele si activitatile desfasurate de catre Departamentul de Informatii si Protectie Interna”, arata oficialii de la DGIPI intr-un raspuns la solicitarea ziarului Gazeta de Bistrița.
Tranzacţii între naşi
Omul de afaceri Radu Stefan Iliesiu este prieten si cu nevasta lui Radu Moldovan, cu care a facut tranzactii de firme. Cosuletul Prod este firma omului de afaceri la care a lucrat si sotia deputatului. Iliesiu este cel care il leaga pe Radu Moldovan de serviciile secrete, legate de cumatrul sau, seful SRI Bistrita, Ioan Mocanu si alti oameni de afaceri.
Radu Iliesiu este apropriat si al primarului Ovidiu Cretu. In aceeasi saptamana in care a primit 2,5 miliarde de la primaria Bistrita a primit si o autorizatie pentru uan dintre firmele sale. Firma detinuta de Radu Iliesiu se numeste Cosuletul Prod si a primit in martie 2010 o autorizatie de la Primaria Bistrita pentru cladirea de pe V.Rusului 17 in vederea “Schimbare destinatie din garaje in sp. de locuit fara modificari structural.”
Un alt lucru supect de Iliesiu Radu Stefan este ca acesta a fost asociat cu Arpasteuan Mihaita Ionel in cadrul unei societati comerciale. Cel caruia i-a donat este finul lui Gheorghe Sabau, candidat propus de PSD pentru Consiliul Local al Primariei Bistrita. Gheorghe Sabau a fost cercetat in 2005 si in alte dosare de catre IPJ BN si Parchetul de pe langa Tribunalul Bistrita-Nasaud. Seful IPJ BN de la acea vreme, Alexandru Tanco, a declarat in 2005 ca fostul sef al Finantelor bistritene mai era cercetat in doua dosare ce aveau ca obiect tot returnari ilegale de TVA.
Intr-unul din respectivele dosare aflate atunci in lucru, Gheorghe Sabau era acuzat ca a prejudiciat bugetul de stat cu sapte miliarde lei vechi, acordand firmelor Donarom Impex SRL si Donarom Bis Grup SRL restituiri de TVA in aceeasi zi in care au depus deconturile de taxa pe valoarea adaugata. Cele doua firme erau ale lui Mihaita Ionel Arpasteuan, care culmea si el avea o relatie de cumetrie cu Sabau, omul de afaceri fiind finul fostului sef al Finantelor bistritene.
Tiberiu Hrihorciuc