Apelativele precum „ceacanăule”, „chelnere”, „analfabetule” sau „oligofrenule” postate pe Facebook la adresa președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, s-ar putea să-l coste scump pe senatorul liberal Ovidiu Florean. Acesta a fost acționat în judecată de Radu Moldovan, care i-a cerut daune morale de 100.000 de euro pentru postările de pe Facebook, ce s-au întins pe aproape doi ani, la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Instanța bistrițeană i-a dat dreptate lui Moldovan, însă nu i-a acordat și despăgubirile cerute. Cauza este acum pe rolul Curții de Apel Cluj.
La mijlocul anului 2019, președintelui Consiliului Județean, Radu Moldovan i s-a umplut paharul de jigniri și a decis să-l pună la punct pe senatorul Ovidiu Florean, care la acea dată era consilier județean, printr-un proces. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud în data de 25 iunie 2019.
Președintele Radu Moldovan îi cerea lui Ovidiu Florean daune de 100.000 de euro, reprezentând „reparație patrimonială pentru prejudiciul moral cauzat”. De asemenea, îi cerea lui Florean să își ceară scuze în mod public, pe aceeași rețea de socializare pe care a folosit-o să-l defăimeze.
„Pârâtul este consilier județean din partea PNL, fost șef al Direcției Județene de Pază și secretar general al organizației județene a PNL, însă, a depășit orice limită a decenței și bunului simț, acesta proferând la adresa reclamantului atacuri de un nivel suburban, prin utilizarea unui limbaj presărat cu injurii, expresii jignitoare și acuzații, unele chiar de natură penală. (…) Astfel, pârâtul a făcut o adevărată obsesie față de persoana reclamantului, în postările de pe pagina pe care o deține pe rețeaua de socializare Facebook, dar și în comentariile de la articole publicate în mediul on-line, regăsindu-se în mod repetat și ostentativ, la adresa reclamantului apelative precum: naiv, chelner (folosit în sens peiorativ) ceacanău, oligofren, retardat, prostalău, nenoroci, dilău, impostor, dobitoc, fudul, nesimțit, analfabet, grobian și ipocrit”, au precizat în timpul procesului apărătorii lui Radu Moldovan.
Florean voia ca mesajele denigratoare să ajungă la cât mai multe persoane
De asemenea, apărătorii președintelui Consiliului Județean au susținut că orice informație din spațiul publice reprezenta pentru Florean un pretext să îi adreseze apelative jignitoare și să îi încalce flagrant dreptul la imagine.
Apărătorii lui Radu Moldovan au depus la dosar peste 50 de postări de pe Facebook și chiar comentarii la unele articole din publicații online. Acestea au fost „urmărite” și contorizate începând cu 1 septembrie anul 2018 și până în 2019, când a început procesul.
Apărătorii lui Radu Moldovan au susținut în fața judecătorilor că intenția lui Florean nu a fost de a se adresa unui cerc de apropiați, ci a urmărit ca un număr cât mai mare de persoane să ia la cunoștință despre mesajul său denigrator.
„Prejudiciul suferit (definit ca atingerea adusă imaginii și reputației profesionale a reclamantului) ca urmare a proliferării injuriilor și informațiilor cu caracter defăimător în mediul online este dificil de estimat ca întindere și este mai greu de reparat, însă numai prin obligarea persoanei vinovate la o reparație, fie ea și simbolică, se poate realizao conștientizare a urmărilor afirmațiilor și o responsabilizare a utilizatorilor mediului online. Fapta pârâtului constă în adresrea unor cuvinte injurioase, cu caracter defăimător și degradant precum și a unor acuzații de natură penală făcute în mod repetat, obsesiv chiar, fără o justificare legitimă, pe o platformă de comunicare utilizată la scară largă în prezent, de natură să afecteze persoana reclamantului și familia, prin atingerea valorilor sociale, precum: demnitatea, onoarea și reputația”, au mai susținut avocații lui Radu Moldovan.
Florean a susținut că unele texte nu-i aparțin
Ovidiu Florean a susținut că unele texte (4 la număr) nu i-ar aparține și i-a cerut lui Radu Moldovan să demonstreze că el se află în spatele lor. Acestea ar fi fost adăugate la dosar „să dea greutate acuzațiilor” și fac parte dintr-o „înscenare”.
Mai mult, apărătorii lui Florean au mai spus că libertatea de exprimare în cazul persoanelor publice ar trebuie să prevaleze. De asemenea, a susținut că postările sale n-au avut intenția de a jigni, ofensa sau calomnia.
„Prin urmare, în cazul unei persoane cu funcții ca cele ale reclmantului, (n.r. Radu Moldovan) libertatea de exprimare trebuie să prevaleze, cu atât mai mult pentru liderul unui partid politic din opoziție. Acestea (n.r. postările) nu au avut nicicând intenția de a jigni, ofensa, calomnia persoana ori de a afecta în vreun fel viața sa privată, ci de a „sancționa” greșelile guvernării acestuia, astfel cum sunt ele văzute de un lider local al opoziției. Postările pârâtului cuprind judecăți de valoare privitoare la un personaj public/politic, cu privire la care limitele critice admisibile sunt mai largi decât în privința unui particular”, au susținut apărătorii lui Florean.
Doris Rai, printre martori
Ambele părți au avut mai mulți martori la acest proces. Printre ei s-au numărat fostul consilier județean Doris Rai, care a precizat în fața judecătorilor că „toți l-au ștampilat că e ospătar”.
De asemenea, printre martori s-a numărat și Alexandru Toniuc, fost director executiv la Direcția de Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, desființată între timp, a declarat, într-o emisiune televizată că președintele Radu Moldovan i-a cerut demisia, nemulțumit de postările sale anti-PSD de pe Facebook.
Tribunalul i-a dat dreptate lui Radu Moldovan și l-a obligat pe Ovidiu Florean să prezinte scuze publice, în toamna anului trecut. Nu i-a dat dreptate însă președintelui Consiliului Județean când a venit vorba despre despăgubirile uriașe.
„Tribunalul reține că au un caracter defăimător la adresa reclamantului toate judecățile de valoare folosite frecvent și repetitiv de către pârât, respectiv următoarele cuvinte și expresii: chelnerul, cherlenere, chelnerului, analfabet, retardatul, dobitocul, oligofren, grobian, impostor, minte ca un impostor, chelner ceacanău, etc, în conținutul postărilor făcute de acesta pe rețeaua de socializare Facebook. Pentru repararea prejudiciului nepatrimonial creat reclamantului prin încălcarea de către pârât a dreptului la onoare, Tribunalul apreciază că acestea au caracter defăimător și obligă pârâtul să publice pe profilul (contul) personal de pe rețeaua de socializare Facebook, scuze publice, pentru încălcarea dreptului la demnitate al reclamantului, sunt îndestulătoare pentru înlăturarea prejudiciului suferit de reclamant, astfel că va fi obligat pârâtul să publice pe profilul personal de pe rețeaua de socializare Facebook, scuze publice, pentru încălcarea dreptului la demnitate al reclamantului și va respinge cererea având obiect obligarea pârâtului la plata de despăgubiri bănești pentru prejudiciul nepatrimonial suferit. Față de aceste considerente de fapt și de rept acțiunea reclamantului va fi admisă în parte, în sensul celor anterior arătate și care vor fi expuse în dispozitivul sentinței”, au hotărât judecătorii.
Nemulțumit de hotărârea judecătorilor, Radu Moldovan a atacat sentința, urmând ca ultimul cuvânt să îl aibă Curtea de Apel Cluj, care încă nu s-a pronunțat în acest dosar.
Normal că i-a dat dreptate lui Radu,Tribunalul Bstrița prin judecătoarele de contencios era normal .Totul e politizat ,nu ne mai mira nimic .Actul de justiție la Bistrița e formal .
daca vi se pare normal ca un senator sa foloseasca astfel de exprimari, ca sa ajung in functia de senator, daca aceasta violenta verbala o considerati normala…… atunci nu mai avem nici o sansa ca tara, ca civilizatie! asa trebuie sa combata un adversar politic un alt adversar? care este diferenta intre Florean si unul de pe stadion daca nu stioe sa se abtina, sa fie elegant sau retinut in exprimare??? aceasta inseamana sa fi un om cult? cu facultate? cu pretentii de domn??? atunci mai bine nu! mai bine ospatar, muncitor etc. fata de ce a realizat Moldovan…..Florean doar in visele va face…..este senator de ceva vreme…l-ati vazut pe undeva printr-o dezbatere, implicat, sa faca si el un drum ceva? nu! si atunci sa acceptam sa jigneasca oameni care au facut tot ce au stiut ei mai bine pentru judet????? Cum sa ajungi senator cu un astfel de limbaj?????????? este jenant ce personaje au ajuns astazi in parlamentul tarii. jenant. Cu sosoaca in frunte
Teodora, perfect adevărat, nu numai judecătoria este politizată, politie, alte instituții ale statului.