Deputatul PSD Emil Radu Moldovan susţine că ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu, are sprijinul Partidului Social Democrat în anchetarea situaţiei de la Universitatea “Spiru Haret”. Potrivit deputatului, principiul de la care va pleca orice acţiune a  ministerului în relaţia cu universităţile particulare este însă protejarea şi susţinerea studenţilor care au fost victimele acestui sistem.

 

"Consider că sancţiunile care vor fi dictate Universităţii „Spiru Haret” nu trebuie în niciun caz să îi afecteze pe studenţi. Ministrul Ecaterina Andronescu are sarcina de a rezolva în scurt timp problema absolvenţilor de la „Spiru Haret” şi de a se asigura că aceştia nu vor cheltui alţi bani pentru a repara greşeala altora. Pentru neregulile sesizate trebuie să plătească cei ce au creat aceste sisteme şi nu au respectat legea, nu studenţii care au urmat cu bună-credinţă cursurile unor facultăţi", declară Radu Moldovan.
Deputatul mai precizează că, misiunea Ministerului Educaţiei nu ar trebui să se limiteze doar la sancţionarea Universităţii „Spiru Haret”, ci în perioada următoare ar trebui să facă ordine în învăţământul particular, pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete. "Zeci de mii de studenţi au fost practic înşelaţi de oameni care nu au respectat legea şi au comis în mod intenţionat un abuz", mai spune Moldovan.
"Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării va declanşa o anchetă de amploare pentru a vedea exact care este situaţia universităţilor particulare din România. Cazul Universităţii „Spiru Haret” ridică o serie întreagă de întrebări la care ministerul este obligat să răspundă. Un control amplu va arăta dacă acest caz este sau nu unul singular, demersul fiind în beneficiul studenţilor şi al părinţilor acestora. Aceştia trebuie să ştie exact care este situaţia facultăţii la care studiază sau la care intenţionează să se înscrie.
PSD susţine reforma în educaţie şi reglementarea mai strictă a învăţământului particular, dar aceste măsuri trebuie să ducă la îmbunătăţirea sistemului, nu la sancţionarea unor studenţi nevinovaţi. În urma consultării interne din PSD au reieşit câteva soluţii sustenabile, iar ministrul Educaţiei are sarcina să găsească cea mai bună rezolvare. Rolul Ecaterinei Andronescu în acest proces este unul foarte important, pentru că este un reputat profesor şi specialist în domeniul educaţiei şi cunoaşte foarte bine situaţia din mediul universitar", adaugă deputatul Radu Moldovan.

Liana Mureşan

 

1 COMENTARIU

  1. daca s haret avea si doctori absolventi sa zicem chirurgi domnule deputat va lasati operat de un absolvent cred ca fugeati la ciomu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.