Majoritatea liderilor europeni, inclusiv cancelarul german Angela Merkel, au criticat joi Rusia pentru că nu a respectat acordurile de pace din Ucraina, însă Italia a cerut un nou angajament cu Moscova, informează Mediafax.

 

Merkel a declarat după summitul UE de la Bruxelles că rebelii proruşi din Doneţk şi Lugansk îşi creează propria „realitate pe teren”, relatează EUObserver, potrivit sursei citate.

Rusia şi Ucraina au convenit la Minsk, în septembrie, că autorităţile ucrainene vor organiza un vot regional în zonele de conflict în decembrie, într-o concesie privind descentralizarea puterii. Însă republicile autoproclamate se pregătesc să-şi organizeze propriile alegeri în noiembrie.

Merkel l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin, precizând că săptămâna trecută a promis Uniunii Europene, la Milano, că îşi va folosi influenţa asupra rebelilor pentru a preveni transformarea acordului de încetare a focului într-un conflict îngheţat. Votul din noiembrie „este o contradicţie faţă de ce a spus Rusia: «Nu vrem un conflict îngheţat, o altă Transnistrie. Vom respecta integritatea teritorială a Ucrainei»”, a subliniat cancelarul german.

Liderii UE au convenit asupra unei declaraţii comune care cere Rusiei să îşi respecte obligaţiile. Textul, care va fi publicat oficial vineri, confirmă că UE îşi va menţine pentru moment sancţiunile împotriva Rusiei.

„Federaţia Rusă (…) ar trebui să-şi asume responsabilităţile pentru implementarea deplină a acordurilor de la Minsk. În particular, autorităţile ruse ar trebui să împiedice orice mişcări de militari, armament sau luptători de pe teritoriul său spre Ucraina. Ruşii ar trebui să-şi exercite influenţa pentru a se asigura că separatiştii implementează cu bună credinţă obligaţiile asumate la Minsk”, se arată în declaraţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.