Punct final în dosarul reputatului arheolog Cornel Gaiu! Ce a decis instanța

Dosarul în care a fost inculpat cunoscutul arheolog bistrițean Cornel Gaiu pentru neglijență în serviciu, tăinuire și delapidare, dar și un alt bistrițean – Oliver Gălăman, care a fost acuzat de săvârșirea infracțiunilor de acces cu detectoare de metale și utilizarea lor în zonele cu patrimoniu fără autorizare prealabilă și în formă continuată, și furt calificat în formă continuată – a ajuns la final. Ambii pot răsufla ușurați după mai bine de 4 ani de la debutul procesului la Judecătoria Bistrița, după ce magistrații de la Curtea de Apel Cluj a menținut practic soluția de achitare pronunțată în dosar la Bistrița. Dacă e să ne luăm după rezultate, acțiunea procurorilor clujeni din urmă cu 6 ani, a fost un mare fâs, însă în acești ani cei doi au fost supuși unui stres.

În urmă cu 6 ani, mai precis în iulie 2015, Complexul Muzeal Județean Bistrița-Năsăud a fost luat la puricat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, după ce aceștia primiseră informații că anumite persoane din cadrul instituției ar înlesni activităţi ilegale de teledetecţie în situri arheologice, iar obiectele găsite sunt vândute ilegal de „arheologii” amatori, după ce acestea erau evaluate de unii specialişti din cadrul instituţiei bistriţene, dar şi din cadrul Muzeului de Istorie al Transilvaniei din Cluj, care evaluau obiectele de patrimoniu. În ziua percheziţiei au fost scotocite şi alte 6 locaţii din Bistriţa şi Cluj-Napoca, printre acestea numărându-se locuinţa arheologului Corneliu Gaiu, cea a lui Oliver Gălăman, dar şi biroul şi locuinţa cercetătorului Mihai Rotea de la Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj.

În urma percheziţiilor, aproximativ 500 de unelte şi arme antice din fier, monede, vase ceramice şi din aur, brăţări, inele cu valoare arheologică, care datează din epoca bronzului (2000 – 1000 î. Hr.), a căror provenienţă nu a putut fi justificată, au fost ridicate de anchetatorii clujeni. La acel moment, valoarea obiectelor ridicate de anchetatori a fost estimată la circa 150.000 de lei (aproximativ 35.000 de euro).

I-au luat drept vânători de comori

Ce s-a întâmplat de fapt? Potrivit anchetatorilor, poliţiştii de la IPJ Cluj s-au sesizat din oficiu în iunie 2015, după ce au primit informaţii că, persoane necunoscute efectuează activităţi ilegale de teledetecţie în zone de patrimoniu, încă din 2014, atât pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, cât şi pe raza judeţului Cluj. Astfel au început să culeagă informaţii şi astfel au prins un fir. Astfel ei au aflat că Oliver Gălăman, cu ajutorul unor aparate de teledetecţie deţinute ilegal, a descoperit în zona Dealul Dumitrei Vechi un vas de aur de 320 de grame, un topor şi o daltă, ambele din bronz, obiecte cu care ulterior le-a predat lui Corneliu Gaiu de la Muzeul Judeţean în vederea evaluării.

Potrivit anchetatorilor, în condiţiile în care Gaiu ar fi ştiut perfect de unde provin obiectele de patrimoniu arheologic aduse de Gălăman şi cum au fost obţinute acestea, arheologul bistriţean ar fi trebuit să instituie regimul de protecţie asupra terenului unde au fost descoperite obiectele de patrimoniu şi să anunţe Ministerul Culturii în vederea eliberării unei autorizaţii pentru cercetarea terenului respectiv, însă ar fi a preferat să tacă şi a declanşat o evaluare din oficiu. În plus, a luat legătura cu cercetătorul clujean Mihai Rotea, pentru o evaluare corectă a obiectelor.

Gălăman a descoperit obiectele de patrimoniu în noiembrie 2014 şi s-a prezentat imediat la sediul Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi a efectuat o ofertă pentru achiziţionarea acestora. Totodată s-a întocmit şi un proces verbal de predare-primire a celor 3 obiecte de patrimoniu. Documentele însă, atât oferta, cât şi procesul verbal au fost înregistrate la secretariatul muzeului abia peste câteva luni, în februarie 2015, şi abia în iunie 2015 au fost trecute pe inventarul instituţiei.

În faţa anchetatorilor, Cornel Gaiu a declarat că nu a întreprins nici un demers pentru efectuarea unor cercetări arheologice de diagnostic sau de salvare în zona descoperirii celor trei bunuri, deoarece el nu era specializat în epoca bronzului şi nici nu avea fixat în programul de cercetare sau inclus în bugetul instituţiei pe anul respectiv o cercetare de diagnoză în perimetrul respectiv.

După ce a primit obiectele de patrimoniu de la Gălăman, imediat Gaiu a luat legătura cu Mihai Rotea şi împreună au stabilit valoarea acestora la 150.000 de lei, adică aproximativ 35.000 de euro. Cu toate acestea, Gălăman a primit pentru cele trei artefacte doar 50.000 de lei. Anchetatorii au susținut însă că plata a fost şi ea una ilegală în condiţiile în care astfel de obiecte de patrimoniu intră automat din momentul descoperirii lor în proprietatea statului român.

Cornel Gaiu nu a ascuns însă existența obiectelor, ci din contră, le-a adus la cunoştinţă superiorilor de la Complexul Muzeal și Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud despre descoperirea arheologică, evident vedeta fiind vasul de aur de 320 de grame.

Mai mult decât atât, arheologul bistriţean a susţinut şi o conferinţă la Asociaţia Veteranilor de Război, ocazie cu care a prezentat imagini cu vasul din aur.

Li s-au adus acuzații grave

După mai bine de un an de anchetă, respectiv în noiembrie 2016, procurorii clujeni l-au trimis în judecată pe arheologul bistrițean Corneliu Gaiu, dar şi pe Oliver Gălăman, dosarul ajungând pe rolul Judecătoriei Bistrița.

Arheologul bistriţean a fost acuzat de tăinuire, abuz în serviciu în formă continuată, delapidare şi accesul cu detectoare de metale şi utilizarea lor în zonele cu patrimoniu fără autorizare prealabilă.

Oliver Gălăman a fost acuzat de acces cu detectoare de metale şi utilizarea lor în zonele cu patrimoniu fără autorizare prealabilă şi în formă continuată, şi furt calificat în formă continuată.

Timp de 4 ani cât a durat procesul la Bistrița, până în septembrie 2019, procurorii nu au reușit să demonstreze că cei doi sunt vinovați de infracțiunile de care au fost acuzați.

Procurorii și-au luat-o rău de la instanță

Tot ceea ce au susținut anchetatorii nu a stat în picioare în fața instanței.

Astfel, în ceea ce privește acuzațiile aduse lui Gălăman, instanța bistrițeană a scris clar că “materialul probator administrat în cauză nu susține acuzația formulată împotriva inculpatului”. 

“Astfel, din declarația inculpatului ce se coroborează cu materialul probator administrat în cauză rezultă că în 2013, G. O. M. și-a achiziționat un aparat de detectat metale pentru care a obținut autorizație, dorind să folosească acest aparat la efectuarea de detecții în domeniul cercetărilor și al construcțiilor.

În declarația dată în cursul judecății, inculpatul a explicat că activitățile de teledetecție erau un hobby,cu care își ocupa timpul în special după ce și-a pierdut locul de muncă, le desfășura pentru că îi plăcea să iasă în aer liber și îi plăcea să vadă ce poate descoperi.

O astfel de activitate nu este de principiu interzisă de lege, fiind recunoscută inclusiv prin dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. k din OG nr. 43/2000. (…)

Inculpatul este acuzat că în intervalul 2013-2014, în mod repetat, a efectuat activități de teledetecție neautorizate în zone cu patrimoniu arheologic, situate în jud. Bistrița-Năsăud, între Dealul Dumitrei și Fabrica Leoni, în scopul găsirii de bunuri de patrimoniu cultural național, a însușirii pe nedrept și a valorificării ilicite.

Cu toate acestea, prezumția de bună-credință a inculpatului în desfășurarea activităților de teledetecție nu a fost răsturnată în prezenta cauză.

Prin sintagma folosită în actul de sesizare «zona situată între Dealul Dumitrei și Fabrica Leoni» este sugerată ideea că activitățile de teledetecție ale inculpatului s-au desfășurat în sit-ul arheologic Burg.

O asemenea susținere nu poate fi primită”, se arată în documentul instanței bistrițene.

Totodată, obiectele gaăsite de Gălăman, respectiv inelul, medalionul în formă de cruciuliță și șarpele au fost găsite în 2014, prin folosirea aparatului de detectat metale nemodificat în zona Ștrandului Codrișor din municipiul Bistrița, iar o dovadă contrară în acest sens nu a existat la dosar.

„Zona Ștrandului Codrișor nu reprezintă o zonă protejată, cu patrimoniu arheologic, nefiind poziționată nici pe departe în apropierea locului indicat în rechizitoriu, respectiv între Dealul Dumitrei și Fabrica Leoni.

În al doilea rând, părțile ceramice și cele trei bucăți metalice, conform declarațiilor inculpatului au fost găsite, prin utilizarea aparatului de teledetecție nemodificat tot în anul 2014, în intersecția drumului ce duce spre localitatea Dumitra cu șoseaua de centură a municipiului Bistrița. O dovadă contrară în acest sens nu există la dosar.

Intersecția drumului ce duce spre localitatea Dumitra cu șoseaua de centură a municipiului Bistrița se află într-o oarecare proximitate cu dealul Dumitrei, dar nu se află între Dealul Dumitrei și Fabrica Leoni, având o cu totul altă poziționare geografică.

În al treilea rând, vasul din aur în greutate de 320 g, diametrul de 120 mm și înălțimea de 94 mm, toporul din bronz cu lungimea de 123 mm și dalta din fier de 92 mm au fost descoperite, conform declarațiilor inculpatului ce se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză, în zona numită Dealu Târgului, cunoscută și sub numele de Dealul Dumitrei. În acest context, instanța apreciază că modificarea aparatului de detectat metale de către inculpat nu se impune a face obiectul analizei în prezenta cauză, din moment ce nu privește elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Dealul Dumitrei nu face parte din sit-ul arheologic Burg, deși se află în apropierea acestuia ( aprox. 2 km).

Datele publicate de Institutul Național de Arheologie al României (…), datele puse la dispoziție de Institutul național al Patrimoniului, precizările Raporturile de expertiză asupra bunurilor culturale mobile, întocmite de experți din cadrul Institutului de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca, dovedesc că Zona Ștrandului Codrișor din municipiul Bistrița și zona Dealului Dumitrei din județul Bistrița-Năsăud, nu sunt situri arheologice, zone de interes arheologic ori zone cu patrimoniu arheologic, și nu erau nici la nivelul anului 2014.

Din toate probele existente la dosar reiese că cele trei obiecte ( care de fapt prezintă interes pentru prezenta speță) reprezintă descoperiri izolate, ce nu aparțin unui sit arheologic cunoscut.

În același sens este și declarația martorului Rotea Mihai, cercetător științific în cadrul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, care a arătat că piesele în discuție, ca regulă, nu se află în zone de interes arheologic pentru că ele fie sunt dedicate zeităților, fie sunt ascunse pentru a fi recuperate în vremuri mai grele, ele fiind mai degrabă descoperite de detectoriști.

Prin urmare, raportat la aceste considerente, constatând că zonele în care inculpatul a acționat nu au fost în 2013-2014 situri arheologice, zone de interes arheologic ori zone cu patrimoniu arheologic, instanța constată că nu sunt întrunite elementele constitutive pentru a se reține în sarcina inculpatului G. O. M. săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 din OG nr. 43/2000.

Concluzia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii se menține, chiar dacă am accepta, prin raportare la dispozițiile art. 2 din OG nr. 43/2000, că după descoperirea vasului de aur zona a devenit o zonă cu patrimoniu arheologic.

Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 26 rezultă că fapta trebuie săvârșită cu intenție. Adică, pentru ca fapta sa să fie infracțiune, inculpatul trebuia să știe că vasul găsit este un bun de o valoare inestimabilă, că terenul unde l-a găsit a dobândit astfel o protecție specială și cu toate acestea să-și fi continuat activitatea în urma căreia a găsit dalta și toporul.

Or, în prezenta cauză, inculpatul nu a continuat teledetecția prin care a descoperit dalta și toporul, cunoscând sau trebuind să cunoască că zona a devenit prin descoperirea vasului una cu patrimoniu arheologic. (…)

Totodată, contrar celor reținute în rechizitoriu, prin raportare la definiția dată de art. 2 lit. c din OG nr. 43/2000, se mai apreciază că activitatea inculpatului nu poate fi asimilată ori considerată o activitate de cercetare arheologică, indiferent de scopul urmărit, intenția inculpatului, locul ori intervalul de timp în care a avut loc activitatea”, a mai arătat, printre altele instanța bistrițeană, în motivare.

Acuzații, rase în linie de judecători

În acest context, nici acuzația de furt calificat nu a putut fi reținută în sarcina lui Gălăman. Mai mult, în ceea ce privește vasul din aur, bistrițeanul a acționat altfel de cum spune legea, dar nu din rea voință, ci din neștiință. Adică în loc să anunțe primarul localității de care aparține zona în care a fost făcută descoperirea, omul s-a dus ață la Complexul Muzeal.

“În rechizitoriu s-a mai arătat că inculpatul și-a însușit pe nedrept, iar ulterior a încercat valorificarea contra sumei de 50.000 lei, a bunurilor descoperite la data de 16.11.2014, deși concret, nu s-a arătat de unde reiese această însușire.

Dispozițiile art. 136 alin. 3 din Constituție și dispozițiile art. 46 alin. 1 din Legea nr. 182/2000 dispun că bunurile arheologice descoperite întâmplător, de la momentul descoperirii, (…) și se bucură de o protecție specială.

Însă tot prevederile legii, respectiv cele ale art. 49 alin. 1 din Legea nr. 182/2000 rap. la art. 4 alin. 4 și art. 10 din OG nr. 43/2000, permit celui care a găsit bunul, deși nu este proprietarul lui, să-l păstreze maxim 72 de ore de la momentul descoperirii, fără ca o astfel de conduită să poată fi considerată o deposedare constând în scoaterea bunului de sub stăpânirea statului și o împosedarea constând în trecerea efectivă a bunului sub puterea găsitorului.

În continuare, se constată că la data de 17.11.2014, când inculpatul G. M. O. s-a prezentat la muzeu, cu ocazia predării bunurilor găsite, acesta a semnat un document intitulat «ofertă de achiziții bunuri culturale». Cu toate acestea, simpla denumire a înscrisului semnat nu dovedește că inculpatul s-a comportat ca un proprietar și nici intenția acestuia de a vinde bunurile descoperite către muzeu.

Conform regulilor din dreptul material civil, contractul părților se califică nu după denumirea dată acestuia, ci în funcție de voința părților și de efectele pe care le produce.

Or, în prezenta cauză voința inculpatului G.O.M a fost de a preda obiectele găsite și de a primi recompensa, iar nu de a le vinde și de a încasa prețul”, spune instanța, care mai precizează că de fapt Gălăman “nu a avut nici un moment intenția de a vinde obiectele descoperite, ci de a le preda și de a solicita recompensa prevăzută de lege”.

Vinovăția lui Gaiu, în opinia procurorilor, ar fi pornit de la faptul că, în primul rând, nu ar fi instituit regimul de protecție al terenului pe care s-au făcut descoperirile. Instanța spune însă că prevederile legale sunt extrem de lapidare în acest sens, iar arheologul a anunțat Direcția pentru Cultură Bistrița-Năsăud, care însă nu a considerat că se impun măsuri suplimentare. Anunțat a fost și Consiliul Județean, însă nici această autoritate nu a luat măsuri suplimentare de protecție, deși, după încunoștințarea sa, autoritatea publică locală avea obligația protejării patrimoniului arheologic, conform legii, indiferent dacă a fost vorba despre o informare neoficială, căci legea nu distinge.

“Analizând dispozițiile legale incidente prin raportare la întreg materialul probator administrat în cauză, instanța reține că inculpatul G. C. nu se face vinovat de o nerespectare a unei atribuții de serviciu stabilită prin lege, dispozițiile legale fiind clare în acest sens. Prin urmare, câtă vreme nu s-a probat existența unei încălcări a atribuțiilor de serviciu prevăzute în acte normative, instanța apreciază că o anumită conduită a inculpatului nu poate constitui o faptă tipică de neglijență în serviciu.

Cu toate acestea, chiar dacă am admite că inculpatul avea obligația legală de a proteja locul descoperirii, materialul probator administrat în cauză susține concluzia anterior enunțată, respectiv că nu suntem în prezența unei infracțiuni de neglijentă în serviciu.

Astfel, după cum s-a arătat anterior, pentru a fi în prezența infracțiunii de neglijență, trebuie să existe o încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, încălcare ce trebuie să aibă ca rezultat producerea unei vătămări a drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane fizice ori juridice.

Or, în speță, nu s-a dovedit și nu se poate reține din materialul probator administrat existența unei pagube, respective a unei vătămări concrete”, a arătat instanța care a mai precizat că vătămarea gravă a intereselor statului român nu a fost dovedită și nici nu există, din moment ce datele necesare despre locul descoperirii au fost culese.

În plus, cu privire la celelalte acuzații, de tăinuire și delapidare, procurorii nu au adus dovezi concrete.

Instanța a ajuns la concluzia că Cornel Gaiu, chiar dacă a anunțat cu o oarecare întârziere descoperirea vasului de aur, nu a avut vreo intenție de a-l ascunde, astfel că statul nu a suferit nici în acest sens vreo vătămare.

Drept urmare, atât Gălăman, cât și Gaiu au fost achitați La Curtea de Apel Cluj, unde procurorii au înaintat apel, sentința de la Bistrița a fost menținută, singura modificare fiind modificat doar temeiul juridic achitării lui Gălăman Oliver din “fapta nu există” în “fapta nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”.