Incidentul a avut loc luni la ora 15.06 minute, pe centura ocolitoare a comunei Apahida şi a fost provocat de o replică acidă, prin radio, a unui transportator din Mintiu Gherlii, aflat pe o autoutilitară de 3,5 tone, făcută unui şofer aflat pe o maşină similară, pentru o greşeală în trafic a acestuia. Reacţia celui mustrat a fost următoarea: i-a transmis prin stație bărbatului să tragă pe dreapta şi după ce acesta s-a conformat a scos o ţeavă cauciucată şi, chiar acolo, în plină şosea, i-a croit cu ea mai multe lovituri peste spate, umăr şi ceafă.
Marţi, 16 ianuarie, la IML Cluj bărbatul în vârstă de 28 de ani se prezintă doar atât, Marcel, şi mărturiseşte că nu doreşte să-şi dea şi numele de familie. Cătrănit-foc, arată că în ziua precedentă, pe la 14.45 a avut un dialog verbal mai dur, prin radio, cu un conducător auto al unei maşini autoutilitare de 3,5 tone, cu număr de Bucureşti – dar probabil luată în leasing – în care l-a certat pentru că a pus o frână şi-a virat la dreapta, fără să semnalizeze. Descrie acesta, în continuare, împrejurările în care s-a desfăşurat evenimentul: „L-am făcut, recunosc, nesimţit şi şofer prost şi i-am mai spus ca pe viitor să se asigure şi să semnalizeze din timp, nu cum a procedat acum. La care eu mi-am continuat drumul spre Cluj, unde aveam de încărcat ceva marfă, însă la Kilometrul 17, la Apahida, l-am văzut că se află la o distanţă neobişnuit de apropiată de mine. Apoi, ajuns la Someşeni, în dreptul firmei Emerson, când să intru în Bulevardul Muncii m-a blocat şi tot prin staţie mi-a spus să trag pe dreapta şi să cobor. Am ieşit din autotutilitară crezând că am de-a face cu un om rezonabil, cu cap. Acesta m-a întrebat de ce l-am înjurat iar eu i-am replicat că am vorbit cu el în acest mod deoarece a avut o comportare inacceptabilă în trafic. Apoi, pe neaşteptate, a scos din maşină o ţeavă cauciucată şi a început să mă lovească peste tot cu ea, până m-a cocoşat sub lovituri. După care, imperturbabil, a urcat în maşină şi-a plecat. E un individ, undeva pe la 45-50 de ani, grizonat, având circa 1,75 metri înălţime. Din fericire am reuşit – în ciuda faptului că eram ameţit de la lovituri – să-i reţin şi numărul de înmatriculare, pe care l-am transmis mai târziu şi la poliţie. Apoi am sunat la112 iar la întrebarea dispecerei, dacă am nevoie de ambulanţă am refuzat, nesimţind atunci prea accentuat durerea. Apoi după câteva minute am avut brusc o stare proastă şi prietena mea m-a transportat la U.P.U. pentru îngrijri medicale”. Bărbatul este poftit în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat între două şi trei zile de îngrijiri medicale. „Voi merge împotriva lui până-n pânzele albe pentru că n-am mai văzut decât în junglă să vină unul şi să te lovească în cap cu o rangă”, adaugă tânărul, după care părăseşte incinta I.M.L.Cluj însoţit de prietena lui.
“Un tânăr, de 28 de ani, din Mintiu Gherlii, a depus o plângere la Secţia 7 Poliţie prin care a sesizat faptul că a fost victima unei agresiuni. Acesta a reclamat faptul că, aflându-se pe centura ocolitoare a localităţii Apahida, în apropiere de Bulevardul Muncii, un bărbat l-a agresat, în urma unei dispute avute prin staţiile de emisie-recepţie a autovehiculelor conduse. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de Codul penal”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.
Sorin Grecu