PSD anunță că va propune în coaliția de guvernare formată cu PNL și UDMR rediscutarea ”în regim de urgență” a propunerii sale inițiale pentru reglementare a pieței de energie pentru o perioadă limitată, potrivit unui comunicat de presă.
Reamintim că piața de energie din România a fost liberalizată complet, la fel ca în toată Uniunea Europeană, iar PSD a criticat constant modul în care s-a realizat acest proces.
PSD susține că scopul re-reglementării pieței este să se pună capăt tranzacțiilor speculative cu energie, iar operatorii serioși din acest sector să poată funcționa eficient în condiții comerciale predictibile.
Social-democrații spun că inițiativa lor vine în contextul în care mai multe companii din acest domeniu și-ar fi manifestat deschiderea către o formulă de reglementare a pieței pe o durată determinată, care să asigure stabilitatea prețurilor de tranzacționare.
De asemenea, trebuie spune că România trebuie să țină cont și de faptul că reprezentanții Comisiei Europene intenționează să introducă un mecanism de plafonare a prețurilor la gaze naturale la nivelul întregii Uniuni.
O altă propunere a PSD, enunțată încă din luna ianuarie 2022, și care va fi reluată în cadrul Coaliției, este utilizarea fondurilor europene disponibile pentru acordarea de vouchere de energie consumatorilor vulnerabili, astfel încât să se evite procedurile birocratice și să se asigure o protecție reală pentru această categorie.
Tot la inițiativa PSD, actualul Guvern a aplicat deja această soluție de utilizare a fondurilor europene pentru o serie de măsuri de sprijin țintite către categoriile sociale cele mai vulnerabile, exemplul cel mai relevant fiind cel al tichetelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”.
Citește și: Serviciile de stare civilă și evidența populației din Bistrița urmează să fie relocate
Sursa: g4media.ro