Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat, zilele trecute, semnarea unei rezoluţii care cuprinde şapte condiţii prin care social-democraţii ar putea accepta un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Printre acestea, se numără păstrarea locurilor de muncă, relansarea creditării şi respectarea programului de intrare în zona euro.

Geoană a propus realizarea unei structuri de specialişti în economie care să supervizeze activitatea Guvernului. "Propunem constituirea unui consiliu pentru relansarea economică, format din cei mai buni specialişti economici din România. Acest comitet va supraveghea deciziile Guvernului, inclusiv Ordonanţele de Urgenţă",a declarat Mircea Geoană.

PSD, îngrijorat

Îngrijorat că răspunsul Guvernului la criza este insuficient de coerent, PSD a stabilit, împreună cu partenerii sociali, şapte condiţii obligatorii de îndeplinit înainte de un acord cu FMI.

Prima condiţie este ca banii împrumutaţi să finanţeze sectorul public şi nu sectorul privat.
Cea de-a doua condiţie se referă la păstrarea locurilor de muncă, pentru că România nu-şi poate permite reducerea locurilor de muncă în perioada imediată următoare şi, dimpotrivă, ar trebui să creeze peste un milion de noi locuri de muncă în următorii cinci ani.
A treia condiţie vizează asigurarea resurselor pentru sistemul public de pensii şi asigurarea corelării creşterii veniturilor cu inflaţia, astfel încât să se poată proteja puterea de cumpărare a populaţiei.
A patra condiţie pusă de PSD, a fost relansarea creditării. Potrivit formaţiunii, aceasta trebuie să se facă pe baza unui angajament ferm din partea băncilor comerciale în care să se stipuleze că resursele deţinute în România rămân în economia românească şi vor relansa creditarea economiei reale.
A cincea condiţie este ca acordul cu FMI să nu întârzie în niciun fel accesul României în zona euro.
A şasea condiţie se referă la transparenţa unui eventual acord cu FMI. Trebuie să se ştie exact ce condiţii se negociază, trebuie să fim de acord cu ele şi trebuie să ştim exact la ce preţ şi ce costuri vor fi folosiţi banii precum şi condiţiile de rambursare.
A şaptea condiţie constă în asigurarea că resursele bugetare deţinute pentru investiţiile publice în domenii precum educaţie, sănătate sau transporturi, nu vor fi afectate de acest acord.
„Daca nu se îndeplinesc aceste condiţii, atunci nu vom fi de acord cu acest acord cu FMI”, a punctat preşedintele PSD.
Geoană a propus constituirea unui consiliu pentru relansarea economică, format din cei mai buni specialişti economici din România. „Acest comitet va supraveghea deciziile Guvernului, inclusiv Ordonanţele de Urgenţă”,a afirmat Mircea Geoană.”Senzaţia e că se aleargă în urma evenimentelor. Trebuie luată o pauză de respiraţie înainte de negocierile cu FMI”, a a mai adăugat Mircea Geoană.
El a mai declarat că „se impune o rectificare importantă a bugetului de stat, pentru că este absolut clar pentru noi că un deficit de 2 % înseamnă intrarea intr-o recesiune profundă”.
Social-democraţii au criticat, prin vocea liderului lor, reacţia Guvernului în faţa crizei economice şi au cerut rectificarea bugetului şi înfiinţarea unui consiliu de control pentru măsurile şi actele emise de Executiv.

Paul Bucur

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.