Partidul Social Democrat susţine înfiinţarea Fondului Naţional de Locuinţe care să fie închiriate tinerilor cu posbilităţi materiale reduse. Acest demers ar urma să fie complementar programului "Prima casă", dat fiind că se adresează unor categorii distincte de populaţie.
Potrivit unui comunicat emis de Organizaţia Judeţeană a PSD Bistriţa-Năsăud, " Pe de-o parte, de programul "Prima casă" vor beneficia cei cu salarii mari, care îşi pot cumpăra locuinţe, accesând un credit bancar. Pe de altă parte, Fondul Naţional de Locuinţe va viza în special populaţia tânără, cu venituri mai scăzute, care are nevoie de o locuinţă cu chirie redusă. Necesitatea unui Fond Naţional de Locuinţe este cu atât mai mare cu cât România are nevoie astăzi de construcţii şi nu doar de tranzacţii cu imobile deja construite. Implementarea celor două programe are nu doar un efect social imediat, dar implică şi beneficii economice pe orizontala acestei ramuri."
Iulia STUPINEAN