Home Politică PSD și PNL vor decide astăzi dacă se vor comasa alegerile

PSD și PNL vor decide astăzi dacă se vor comasa alegerile

Luni, 12 februarie, PNL și PSD se vor întâlni de la ora 16:00, la Palatul Victoria, pentru a lua o decizie cu privire la comasarea alegerilor din 2024.

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat că „pentru noi este important să fie cât mai bună reprezentativitate și dacă eu aș fi sigur că românii nu și-ar pierde apetența spre ultimele două duminici de alegeri din acest an și vor participa într-un număr cât mai mare la toate alegerile”. De asemenea, liberalul a precizat că „nu e o problemă de bani”, ci important este „să fie reprezentativitate și să oprim extremismul”.

El exclude susținerea unui alt candidat la alegerile prezidențiale și la cele pentru Primăria Capitalei, decât cel PNL și totodată ar accepta candidaturi comune PSD – PNL, „dacă vor înțelege cu toții că Nicolae Ciucă este cea mai bună opțiune pentru România”.

„PNL este obligat de istoria sa, suntem un partid cu blazon, chiar dacă ușor blazat în această perioadă, sper să le scot blazarea colegilor mei din țară și să înțeleagă că avem o șansă foarte importantă, dar trebuie să vorbim cu oamenii, să ieșim în media, să stăm pe stradă între oameni, să nu-i ocolim. Nu se pune problema unui alt candidat decât cel al PNL, exclus”, a mai spus prim-vicepreședintele PNL.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version