PSD respinge categoric ideea reducerii salariilor în sectorul bugetar ca metodă de diminuare a cheltuielilor, în contextul în care ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a menționat că scăderea încasărilor la bugetul de stat ar putea duce fie la reducerea numărului de bugetari, fie la modificări ale salariilor acestora.

„Scenariul ministrului Marcel Boloș, care a menționat «o revizuire» a salariilor în sistemul bugetar, ca modalitate de a diminua cheltuielile, trebuie eliminat din start din discuțiile care vor avea loc în cadrul Coaliției, pentru a nu risca compromiterea altor măsuri bune și necesare. Să nu lăsăm un măr bolnav să strice o grămadă mare de mere sănătoase”, a transmis secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

Acesta a calificat o eventuală scădere a salariilor drept o „soluție imorală”. „Trebuie să ajustăm cheltuielile publice, dar acest obiectiv nu se va face prin soluții imorale, de tristă amintire, precum tăierile salariale din perioada Băsescu. Deja inflația a avut o contribuție negativă asupra veniturilor românilor. Partidul Social Democrat și coaliția de guvernare au ca scop sprijinirea populației și a companiilor românești în această perioadă complicată și protejarea veniturilor acestora. Sub nicio formă nu vom discuta despre tăieri de salarii. Este exclus”, a transmis Stănescu.

„Dimpotrivă, misiunea coaliției de guvernare este să apere veniturile și puterea de cumpărare a tuturor cetățenilor țării. Ceea ce a și făcut de când PSD a intrat la guvernare și a ales consensul, stabilitatea și cooperarea politică în locul unui conflict permanent și al instabilității. Vom găsi cu siguranță soluțiile cele mai potrivite pentru a eficientiza cheltuielile bugetare pentru că, în asemenea momente, această decizie este o dovadă de solidaritate față de români”, a adăugat acesta.

Citește și: Un fost secretar de stat în Guvernul Dăncilă a ajuns șaman în Ecuador. Vezi Video

2 COMENTARII

  1. PSD nu vrea tăierea salariilor din sistemul bugetar, mai bine vrea ca Romania piarda banii europeni din Planul Național de Redresare și Reziliență alocati pentru investițiile masive în școli, spitale sau autostrăzi.
    Romania are nevoie acuta de reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, prin reforme structurale profunde precum:
    -Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania;
    -Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală;
    -În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte;
    -Reducerea numărului de judeţe la 16, într-o primă etapă, apoi la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare;
    – Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online.
    De asemenea atragerea fondurilor europene in special pentru proiectele incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este conditionata de îndeplinirea programului de reforme propuse de România si agreate împreuna cu oficialii Comisiei Europene, si anume:
    -Reforma pensiilor;
    -Reforme în politica fiscală;
    -Revizuirea cadrului legislativ pentru companiile cu capital de stat;
    -Revizuirea sistemului de salarizare în administrația publică;
    –Crearea și operaționalizarea Bancii Naționale de Dezvoltare;
    –Un nou sistem pentru a accede în funcțiile publice;
    -Modificarea legilor justiției și consolidarea cadrului anti-corupție;
    -Transport fără emisii de carbon;
    -Energie Regenerabilă.
    Reformele sunt vitale pentru Romania si nu se fac pentru că ne obligă Uniunea Europeană ca să incasam fondurile din PNRR, asa cum afirmă o serie de politicieni inculti. Fară o reformare serioasă a institutiilor bugetare Romania ajunge in FALIMENT. Cu oameni politici precum Iohannis , Ciucă , Ciolacu si altii ca ei, nicio șansă de redresare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.