Într-o postare pe Facebook, PSD Bistrița l-a criticat în termeni duri pe primarul Ioan Turc pentru faptul că a minimalizat investițiile pe care managementul Consiliului Județean și al spitalului le-au făcut pentru sănătatea bistrițenilor.

Social-democrații au amintit de ultima conferință de presă pe care Ioan Turc a ținut-o și în care a vorbit despre parcarea primăria a făcut-o în curtea spitalului și a avut puține cuvinte la investițiile în sănătate.

„Când te iluzionezi că toată lumea îți crede vorbele meșteșugite dar ipocrite, te numești Ioan Turc! În înșiruirea din precedenta conferință de presă, domnul primar ne spunea (vai, cât de afectat) de parcarea pe care primăria a făcut-o în curtea spitalului și minimaliza investițiile pe care managementul Consiliului Județean și al spitalului le-au făcut pentru sănătatea bistrițenilor. Domnule Turc, ia citește mai jos!

doar din 2017 până azi s-au investit sau sunt în derulare investiții de 705.774.888 milioane lei – adica 141,2 milioane euro

 parcarea menționată de edil a costat circa 420.000 lei -84.000 euro adică 0,00059% din total!!

o treime (circa 33%) din pacienții tratați anual sunt din Bistrița!

PS- nu te mai stresa, domnule Turc, cu secția de pediatrie, are deja finanțare prin PNRR!”, se arată în mesajul postat de PSD Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.