Partidul Social Democrat a reuşit să-şi impună oamenii în cele mai multe posturi de conducere a instituţiilor deconcentrate.

Mare parte dintre funcţiile de conducere au fost vizate şi de democrat-liberalii bistriţeni.

 

Ameninţarea liderului PSD BN, deputatul Radu Moldovan, care a afirmat după ruperea protocolului coaliţiei la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud că îşi va impune oamenii în proporţie de 80%  în fruntea instituţiilor deconcentrate, iar coloratura acestor instituţii va respecta pe cea a ministerelor cărora sunt subordonate, pare să devină o realitate.

Liderul social-democrat bistriţean a anunţat astăzi numele celor care au fost declaraţi câştigători în urma concursului de susţinere a proiectelor pentru şefia instituţiilor deconcentrate. Astfel, postul din fruntea Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială, vizat de la bun început de democrat-liberali şi pentru care aceştia au nominalizat-o pe Adina Arjoca, a revenit năsăudeanului Dan Petru Moldovan. La Sistemul de Gospodărire a Apelor, unde a fost nominalizat din partea PD-L Filip Moisil, funcţia a revenit în urma concursului lui Iosif Molnar, acesta fiind secondat de Toader Hăbălău. La Garda de Mediu, unde din partea PD-L a candidat Graţian Morariu, postul de comisar-şef a fost adjudecat de liberalul Ioan Borş, susţinut însă de PSD, "drept răsplată pentru bunul comportament pe care l-au avut liberalii în cadrul Consiliului Judeţean", potrivit declaraţiei liderului social-democrat Radu Moldovan.

După ce acum mai bine de o lună democrat-liberalii s-au luptat pentru a-l menţine în funcţie la Direcţia Silvică pe Gheorghe Ivan, acesta a pierdut "războiul" în faţa finului său Daniel Pop, susţinut de social-democraţi, la o diferenţă de doar 1,7 puncte.De asemenea, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, şefia vizată de omul PD-L, Emil Scurtu, a fost adjudecată de social-democraţi prin Florin Căpraru, iar adjunctul acestui este Călin Condor.

La conducerea Casei Judeţene de Pensii BN a fost reconfirmat Ioan Fechete (PSD), conducerea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a revenit lui Claudiu Roşu Mareş, de asemenea susţinut de PSD, Agenţia de Protecţie a Mediului a fost obţinută de Iuliana Deneş (PSD), iar la Oficiul de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şefia a fost obţinută de un alt social-democrat Petrică Popşor. 

Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă a fost preluată de Iulia Szekely, susţinută de PSD, secondată de fostul primar al comunei Livezile Octavian Bruj şi de Constantin Candrea.

 

Liana Mureşan

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.