Scandalul şi isteria declanşată de existenţa protocoalelor secrete încheiate de SRI cu diferite instituţii de forţă ale statului român, în special cu DNA, CSM şi Parchetul General şi nu numai, a luat o mică pauză odată cu minivacaţa de 1 Mai. Este de aşteptat ca opinia publică să fie confruntată cu noi dezvăluiri, care să demonstreze existenţa reală a unui sistem torţionar, dirijat din exterior, ce aminteşte de dictatura proletariatului din anii 50 din sec.XX, în care, sub pretextul ”luptei de clasă”, a fost distrusă întreaga clasă politică şi economică a ţării. Această adevărată ”modă” a protocoalelor secrete a contaminat la propriu România. Alături de SRI, printre instituţiile de forţă cărora le-au fost impuse încheierea acestor protocoale se numără şi celebrul ”doi şi un sfert”, serviciul secret al MAI, dar la o scară mai redusă, în special pe relaţia cu DIICOT, dar şi cu DNA, precum şi Armata, prin DGIA. Protocoalele impuse la nivel central au fost aplicate şi la nivel local, Curţi de Apel şi Tribunale, respectiv parchete, cu aceleaşi implicaţii şi încălcări grosolane ale drepturilor fundamentale ale omului.


Mai multe detalii despre acest subiect puteţi citi în ediţia tipărită a Gazetei de Bistrita.

Doru Costin

1 COMENTARIU

  1. Ma, da prosti sunt politrucii si guvernantii ca nu dau o lege, prin care sa precizeze ” legal ” ca absolut toate institutiile poublice ale statului de drept, nu ca POT face PROTOCOALE DE COLABORARE SI COOPERARE , ci efectiv sa fie obligate prin lege la asa ceva si cu asta basta !
    Pe cine deranjeaza de fapt aceste „protocoale ” de cooperare ori colaborare ( zica-le cum or vrea… ca-i unul si acelasi lucru ) si ce-o priveste pe „vaca ori pe bou „… la urma urmei, unde sunt trimisi sa „pasca ” de catre „pastorul ” legal ?
    Nu vi se pare ca prea-si baga nasul aceasta ” media… ” ( de prost gust ) peste tot si ca anumiti parlamentari si politruci actioneaza in slujba altor interese decat cele romanesti ? Oare nu se gaseste nimeni sa le ” traga una peste nas ” de sa le ia rasuflarea , ca azi-maine or patzi ca si sarpele pe care-l doare ” capul ” si iese la drumul mare … ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.