Câteva zeci de protestatari s-au strâns în fața Palatului Controceni pentru a cere demisia Guvernului în urma adoptării Bugetului 2021 prin care se îngheață o serie de sporuri la stat, potrivit Adevărul.

La Cotroceni, câţiva protestatari, sindicalişti din Poliţie, s-au certat cu jandarmii şi au acuzat că aceştia „au primit ordin să îi bruscheze, amendeze sau gazeze” şi la un moment dat, protestatarii au aruncat cu fumigene. Protestatarii cer demisia Guvernului, nemulţumiţi de faptul că au fost îngheţate salariile şi că s-au  anunţat tăieri de sporuri. Oamenii consideră că măsurile de austeritate impuse sunt ultima soluţie la problemele economice actuale. Liderii de sindicat au spus că autorităţile până acum nu le-au ascultat revendicările, aşa că ameninţă cu proteste şi în lunile următoare.

Protestul pare să degenereze, potrivit sursei citate, iar mai mulţi manifestanţi au aruncat cu fumigene. Ei sunt nemulţumiţi că stau în stradă de atâtea zile şi nu îi bagă nimeni în seamă. 

„Aici e clădirea statului, nici a lui Iohannis, nici a Jandarmeriei”, strigă un protestatar.  „Ne dăm seama că îi irită pe colegii din Jandarmerie, dar nu încălcăm legea. Trebuie să stăm în ţarcuri cuminţi, pentru că revendicările supără”, susţine un alt protestatar. 

Scandalul dintre un jandarm şi un protestatar:   

Jandarm: Haideţi, vă rog, haideţi să vă calmaţi!  Protestatar: Nu mai pune mâna pe mine, că n-ai voie! Dar nu vă e un pic de ruşine? Ce înseamnă asta? Jandarm: Calmaţi-vă, vă rog frumos! Păstraţi distanţa!  Protestatar: Puneţi mâna pe noi? De ce? Răspundeţi la comenzi politice? V-a spus Iohannis să nu ne lăsaţi aici? Ce înseamnă asta?  Jandarm: Stimabile domn, vă rog să mergeţi la locul de desfăşurare.  Protestatar: Vă rog să mă lăsaţi în pace! Spuneţi-i colegului dumneavoastră să nu mai pună mâna pe noi! Ce înseamnă asta?  Jandarm: Haideţi, mergeţi la locul de desfăşurare.

Citește și: Un român este cercetat pentru trafic cu migranți, voia să îi ducă în vestul Europei. VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.