Angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bistrița-Năsăud au declanșat o grevă spontană în această dimineață, pe motiv că și-au încasat doar parțial salariul aferent lunii octombrie. Oamenii sunt nemulțumiți pentru că pe data de 9 noiembrie, ziua de plată a salariului, au primit doar 60% din drepturile cuvenite.
Circa 20 de persoane, salariați ai DGASPC, și-au scandat nemulțumirea în fața sediului Consiliului Județean, cu fluturaşii de salariu în mână. Angajații spun că nu se pot descurca cu sumele de bani primite (7-800 de lei), situația veniturilor lor fiind incertă, în condițiile în care nu există banii necesari plății salariilor pentru perioada următoare. „Vrem salariu întreg şi decent!” au scandat oamenii în faţa Consiliului Județean.
La scurt timp după declanșarea protestului, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a coborât din instituție și i-a invitat la discuții pe liderii grupului. Explicația conducerii Consiliului Județean, în subordinea căruia se află instituția, este că banii nu au fost alocați de către Guvern și că se așteaptă o rectificare. Radu Moldovan a dat asigurări protestatarilor că va găsi o soluție pe plan local de rezolvare a situației.
Liderul județean al Federației sindicale Sanitas, ce tutelează sindicatul asistenților sociali și al angajaților din DGASPC, Viorel Vițelariu, spune că protestatarii au obținut promisiunea că situația va fi rezolvată până în data de 25 noiembrie.
„Președintele Radu Moldovan ne-a promis că peste două zile (joi, 17 noiembrie – n. red.) va convoca o ședință extraordinară de Consiliu Județean, în care vor găsi soluția pe plan local de rezolvare a problemelor. Tot el ne-a spus că nu a fost posibilă plata integrală a salariilor pentru că instuția nu a primit de la Guvern fonduri alocate decât pentru 60% din salarii”, a declarat Viorel Vițelariu, liderul Sanitas Bistrița-Năsăud.
Reprezentantul sindical mai spune că situații similare ar fi în peste 20 de județe din țară, „toate cu conduceri PSD-iste”, acuzând imixtiunea factorului politic în nealocarea banilor necesari către autoritățile județene responsabile de plata salariilor din sistemul de asistență socială. El a dat exemplu județul Maramureș unde, conform informațiilor sale, nu ar exista astfel de probleme, „Maramureșul fiind un județ condus de PNL”.