Sursă foto: EduPedu

Ștefan Pălărie, senator USR-PLUS, a inițiat un proiect de lege ce presupune modificarea numirii directorilor interimari ai școlilor. Potrivit acestei legi, directorii interimari nu vor mai fi numiți în urma deciziilor inspectoratelor școlare. Aceștia vor fi numiți de consiliul de administrație al școlii, printr-un vot secret.

Proiectul vizează eliminarea deciziei politice și implicit mai multă transparență în ocuparea acestor funcții.

„Eu cred că nu ne mai putem permite ca în luna august a anului curent, când vor expira toate mandatele, deci vom avea aproximativ 10.000 de funcții, nu ne putem permite decât ca ele să fie ocupate transparent și nu prin decizia inspectoratelor școlare, prin decizii politice ca până acum. Nu cred că mai trebuie să existe suspiciuni cu privire la desfășurarea concursurilor sau la persoanele implicate. Nu mai dorim să existe această incapacitate de a lua cele mai bune decizii în interesul elevului”, a declarat inițiatorul proiectului de lege.

Senatorul USR-PLUS a mai spus că a fost depus joi, 20 mai, la Parlament, acest proiect, cu solicitare de dezbatere în regim de urgență. Întrebat dacă este timp suficient pentru a trece rapid prin ambele camere ale Legislativului, acesta a spus că “sunt destule săptămâni rămase din această sesiune astfel încât inițiativa are toate șansele să devină lege”.

Inițiativa legislativă presupune următoarele:

Proiectul de lege aduce mai multe modificări la Legea Educației Naționale nr 1/2011:

La articolul 258, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:

(7) În cazul vacantării funcţiei de director sau director adjunct, conducerea interimară este preluată de un cadru didactic titular, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de finalul anului școlar, după cum urmează:
(i) Cu 30 de zile înaintea vacantării funcției sau cel târziu în termen de 10 zile după vacantarea acesteia, după caz, consiliul de administrație desemnează prin vot secret, cu majoritate din totalul membrilor, cadrul didactic care va prelua funcția de director. Art. 246 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.

ii) În cazul în care niciunul dintre candidați nu a întrunit majoritatea prevăzută la lit. (i), se organizează al doilea proces de vot, la care participă numai primii 2 candidați care au primit cel mai mare număr de voturi. Procedura de vot se reia până când unul dintre cei doi candidați întrunește majoritatea din totalul membrilor consiliului de administrație.

(iii) Inspectorul școlar general emite decizia de detașare în interesul învățământului pentru cadrul didactic desemnat de consiliul de administrație al respectivei unități de învățământ în maximum 10 zile lucrătoare de la momentul comunicării procesului-verbal.”
(iv) În unitățile de învățământ cu predare integrală în limbile minorităților naționale, precum și în unitățile de învățământ cu predare și în limbile minorităților naționale, funcția interimară de director sau director adjunct se ocupă cu respectarea prevederilor art. 45 alin. (9) și art. 97 alin. (1) care se aplică în mod corespunzător.

La articolul 96 alineatul (42) se introduce un nou alineat, alin. (43), cu următorul cuprins:

l) În cazul vacantării funcției de director sau director adjunct care a ocupat funcția pe baza concursului, precum și în cazul ajungerii la termen a detașării în interesul învățământului, ședința de desemnare a directorului interimar va fi prezidată de un membru al consiliului de administrație care nu este și candidat pentru funcția interimară de director sau director adjunct.

La articolul 246, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:

(4) Prin excepție de la alin. (3), în lipsa cadrelor didactice membre ale corpului naţional de experţi în managementul educaţional, în cazul vacantării funcțiilor de director sau director adjunct al unităților de învățământ de stat și particulare, al unităților conexe ale învățământului preuniversitar și al unităților de învățământ pentru activități extrașcolare pot fi numiți în funcţii de director sau de director adjunct, până la organizarea concursului, cadre didactice titulare cu definitivarea în învățământ care nu sunt membre ale corpului naţional de experţi în managementul educaţional.

Depolitizare director – CA – text de lege.docx

La articolul 258, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Inspectoratul şcolar numeşte comisia de concurs pentru ocuparea funcţiei de director, respectiv de director adjunct al unităţii de învăţământ preuniversitar, al unităţii conexe a învăţământului preuniversitar, și al unităţii de învăţământ pentru activităţi extraşcolare. Comisia de concurs pentru ocuparea funcţiei de director sau director adjunct se stabileşte conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei. La concursul pentru ocuparea funcţiei de director sau director adjunct participă, cu statut de observatori, reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, un reprezentant al părinţilor și un membru al biroului executiv al Consiliului Județean al Elevilor, respectiv Consiliul Municipal al Elevilor București.”

Sursă: EduPedu

Citește și: Daniel Suciu (PSD): ”Diminuarea cifrei de școlarizare în BN a avut loc arbitrar, abuziv și partinic”. Interpelare adresată ministrului Educației

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.