Guvernul a aprobat proiectul de lege privind confiscarea extinsă a averii, document care va fi transmis Parlamentului spre aprobare, anunţă Mediafax, potrivit declaraţiilor unor surse oficiale.
Documentul modifică actualul Cod Penal, astfel încât confiscarea extinsă a averii să fie reglementată prin lege, a declarat premierul Emil Boc, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.
Potrivit premierului, o persoană sancţionată pentru infracţiuni cu o pedeapsă cu închisoarea mai mare de cinci ani va fi obligată să dovedească faptul că averea deţinută are un caracter licit.
În proiectul de lege este prevăzut ca acea parte din avere pentru care caracterul legal nu poate fi dovedit prin documente, poate fi confiscată.
Printre infracţiunile luate în calcul se află şi cele legate de acte de corupţie, evaziune fiscală sau alte infracţiuni economico-financiare, mai scrie Mediafax.