Aurel Horea este candidatul Alianței pentru Bistrița-Năsăud la un nou mandat de primar în comuna Ilva Mică, unitate administrativ-teritorială care în ultimii ani a beneficiat de investiții în valoare de circa 46 de milioane de euro, atât din bugetul local sau al județului, cât și fonduri guvernamentale sau europene. Unele dintre proiecte au fost deja finalizate, în vreme ce altele sunt în plin proces de execuție, urmând să fie finalizate în perioada următoare.

Din cele peste 46 de milioane de euro, cele mai mari sume au vizat investiții în infrastructura rutieră. Mai multe drumuri județene, comunale sau forestiere și chiar și străzi din comună au fost modernizate, oferindu-se astfel condiții mult mai bune pentru desfășurarea traficului rutier.

De asemenea, s-au făcut investiții și în ceea ce privește sistemul de alimentare cu apă și canalizare al comunei. S-a pus accent și pe infrastructura educațională, fiind reabilitate școlile și grădinițele din comună. Au fost amenajate spații verzi și chiar și o piață în comună. Toate aceste investiții au contribuit la dezvoltarea comunei Ilva Mică în ultimii ani.

Lista completă a investițiilor din comună, precum și sursele de finanțare pentru acestea și stadiul de execuție al fiecărui proiect în parte, poate fi consultată mai jos:

I. CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD

  1. Modernizare DJ 172 D-Josenii Bârgăului-Strâmba-Ilva Mică (14,1 km)-43 milioane lei (9.1 milioane EURO)-finalizat
  2. Modernizare DJ 172 D-Ilva Mică-Poiana Ilvei-Măgura Ilvei (18,8 km)-60.2 milioane lei (12.8 milioane EURO)- în execuție
  3. Lotul 5 din DJ 172 D Măgura Ilvei-Lunca Ilvei (17,8 km)-37,5 milioane lei (8 milioane EURO)-Finalizat
  4. Modernizare DJ 172 C Ilva Mică-Leșu (4 km)-8,3 milioane lei (1.8 milioane EURO)-Finalizat

TOTAL CJ B-N: 4 proiecte în valoare de 149 milioane lei (31.7 milioane EURO)

II. BUGET LOCAL

Din bugetul local au fost implementate 5 proiecte în valoare de 4,6 milioane lei (970.000 EURO)

III. FONDURI EUROPENE

  1. Infrastructură de prevenire și protecție împotriva inundațiilor -6,8 milioane lei (1,43 milioane EURO)-Finalizat
  2. Amenajare spații verzi-470.000 lei (100.000 EURO)-Finalizat
  3. Reabilitare drumuri forestiere (6 km)-7 milioane lei (1,48 milioane EURO)-Finalizat
  4. Asfaltare străzi în comună (5 km)-4,3 milioane lei (910.000 EURO)-în execuție
  5. Construirea unei grădinițe în Ilva Mică-1,9 milioane lei (402.000 EURO)-În execuție
  6. Amenajare piață-417.000 lei (88.000 EURO)-Finalizat
  7. Centru local de informare turistică-884.000 lei (187.000 EURO)-Finalizat
  8. Dezvoltare locală în comuna Ilva Mică-464.000 lei (100.000 EURO)-Finalizat

VALOAREA INVESTIȚIILOR DIN FONDURI EUROPENE: 8 proiecte în valoare de 22,2 milioane lei (4,7 milioane EURO)

IV. GUVERNUL ROMÂNIEI

  1. Amenajare străzi în comuna Ilva Mică (5 km)-2,9 milioane lei (614.000 EURO)-Finalizat
  2. Extinderea rețelelor de apă 8 km -2,2 milioane lei (466.000 EURO)-Finalizat
  3. Lucrări de construcții pentru Școala Gimnazială Nr.1-893.000 lei (190.000 EURO)-Finalizat
  4. Extinderea rețelelor de canalizare menajeră (9,8 km)-2,8 milioane lei (593.000 EURO)-Finalizat
  5. Lucrări de construcții pentru grădinița din Ilva Mică-438.000 lei (93.000 EURO)-Finalizat
  6. Modernizarea DN 17 D (Năsăud-Ilva Mică-Rodna-Șanț-Valea Mare)-28 milioane lei (6 milioane EURO)

TOTAL INVESTIȚII GUVERNUL ROMÂNIEI: 6 proiecte în valoare de 37,2 milioane lei (7,9 milioane EURO)

V. POIM 2014/2020 – Apă și canalizare UAT Ilva  Mică :

Apă:

  • Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) : 1,376 km
  • Rețea de pompare apă potabilă (nouă) : 1 buc

Canalizare:

  • Rețea de canalizare (nouă) : 3,862 km
  • Stații de pompare apă uzată : 2 buc
  • Conductă de refulare apă uzată : 0,205 km

TOTAL INVESTIȚII POIM:  5.5 milioane lei (1.2 milioane euro)

Total investiții Ilva Mică: 25 de proiecte în valoare de 46.5 milioane EURO (218.5 milioane lei).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.